Arhive etichetă: Cristofor Columb

Viața lui Cristofor Columb. (IV) A patra călătorie şi ultimii ani

cristofor columbA patra călătorie şi ultimii ani

În iarna şi primăvara 1501-1502, Cristofor Columb a fost extrem de ocupat. Cele patru corăbii alese au fost cumpărate, pregătite şi echipate şi tot atunci au fost scrise cca 20 dintre scrisorile care s-au păstrat şi memoriile în care se disculpa faţă de acuzaţiile aduse de Bobadilla, sau în care insista şi mai mult asupra vecinătăţii Paradisului terestru şi a nevoii de a recuceri Ierusalimul. Columb a început să-şi spună, în scrisori, „Susţinătorul lui Christos”, şi să folosească o semnătură stranie şi mistică, niciodată explicată îndeajuns de mulţumitor. Cu aceste gânduri apăsătoare în minte, a început să scrie Cartea Privilegiilor, care cuprindea titlurile şi pretenţiile financiare ale familiei Columb, şi apocaliptica sa Carte a Profeţiilor, care conţine câteva pasaje biblice.

Prima compilaţie pare o explicaţie foarte ciudată pentru cea de a doua, la vremea lor fiind însă strâns legate în mintea amiralului. El era pesemne încredinţat că misiunea sa beneficiază de o îndrumare divină. De aceea aspiraţiile sale spirituale sporeau pe măsură ce ameninţările faţă de cele personale se înteţeau. În vâltoarea tuturor acestor eforturi şi întâmplări, Columb a plecat din Cadiz, pe 9 mai 1502, în cea de-a patra călătorie.

Continuă citirea →

Viața lui Cristofor Columb. (III) A doua şi a treia călătorie

colomboA doua şi a treia călătorie

Aurul, papagalii, mirodeniile şi sclavii pe care Columb le-a pus în faţa suveranilor săi la Barcelona i-au convins pe toţi de necesitatea grabnică a unei a doua călătorii. Columb se afla acum la apogeul popularităţii şi a pornit din Cádiz pe 25 septembrie 1493, în fruntea a cel puţin 17 corăbii. Colonizarea şi evanghelizarea creştină erau, de data aceasta, incluse explicit în planul expediţiei, împreună cu el îmbarcându-se grupuri întregi de preoţi. Prezenţa a cca 1 300 de oameni remuneraţi, a 200 de contributori particulari şi a unei mici trupe de cavalerie sunt mărturii privind nivelul de aşteptare pe care îl trezea această expediţie.

Navigând din nou prin Gomera spre Insulele Canare, flota a urmat un traseu mai sudic decât la prima călătorie şi a ajuns în Dominica, în Antile, pe 3 noiembrie. După ce au zărit Insulele Virgine, au intrat în golful Samaná în Hispaniola pe 23 noiembrie. Michele de Cuneo, profund impresionat de această revenire fără greş, a afirmat că „de când Genova e Genova, nu s-a născut vreodată un bărbat atât de talentat şi de priceput în navigaţie ca numitul lord amiral”.

Patru zile mai târziu, o expediţie a descoperit cu groază că fortăreaţa fusese distrusă şi oamenii, ucişi. Era un semn clar că rezistenţa localnicilor taino se înteţise. Au fost construite rapid mai multe zone fortificate, inclusiv un oraş, întemeiat pe 2 ianuarie şi botezat La Isabela, în onoarea reginei. Pe 2 februarie, Antonio de Torres a părăsit La Isabela cu 12 corăbii, ceva aur, mirodenii, papagali şi sclavi (dintre care majoritatea au murit pe drum), precum şi cu veştile proaste despre Navidad şi cu destule plângeri referitoare la metodele de guvernare ale lui Columb.

Continuă citirea →

Viața lui Cristofor Columb. (II) Prima călătorie

cristofor columb calatorii americaPrima călătorie

Corăbiile din prima călătorie – Niña, Pinta şi Santa Maria – au fost construite la Palos, pe râul Tinto din Spania. Consorţiul constituit de un înalt funcţionar al trezoreriei regale şi format în principal din bancheri genovezi şi florentini din Sevilla a oferit cel puţin 1 140 000 de maravedís pentru reuşita expediţiei, Columb furnizând peste o treime din sumă din partea regelui şi a reginei. Regina Isabela nu a fost nevoită să-şi amaneteze bijuteriile (după cum susţinea legenda inventată de Bartolomeu de Las Casas în sec. XVI).

Mica flotă a pornit în călătorie pe 3 august 1492. Geniul de navigator al amiralului s-a manifestat din prima clipă, căci a ales un traseu spre sud către Insulele Canare, dincolo de nord-vestul Africii, în loc să navigheze către vest spre Azore. Alizeele care predominau în insulele Azore zădărniciseră încercările anterioare de a naviga către apus, dar, odată ajunse în Canare, cele trei corăbii puteau profita de vânturile de nord-est, sperând că se vor putea bizui la întoarcere pe vânturile de vest.

Continuă citirea →

Viața lui Cristofor Columb. (I) Începuturile carierei

cristofor columbColumb, Cristofor în italiană Cristoforo Colombo în spaniolă Cristobal Colon (26.08/31.10.1451, Genova, Italia – 20.05.1506, Valladolid, Spania). Căpitan de vas şi amiral ale cărui călătorii transatlantice (1492-1493, 1493-1496, 1498-1500 şi 1502-1504) au deschis calea către explorarea, exploatarea şi colonizarea Americilor de către europeni. A fost numit mult timp „descoperitorul” Lumii Noi, deşi vikingii, precum Leif Eriksson, vizitaseră America de Nord cu cinci secole mai devreme.

Călătoriile lui Columb peste ocean au fost finanţate de Ferdinand II şi Isabela I, monarhii catolici de Aragon, Castilia şi Leon din Spania. A început plin de speranţă şi de ambiţie, o ambiţie satisfăcută în parte de titlul de amiral al mărilor şi oceanelor, conferit în aprilie 1492, şi de înscrierea sa în Cartea Privilegiilor (un raport al titlurilor şi posesiunilor sale); cu toate acestea, a murit dezamăgit.

Perioada cuprinsă între aniversarea a patru sute de ani de la realizările lui Columb, în 1892-1893, şi a cinci sute de ani, în 1992, a fost martora multor progrese referitoare la cunoaşterea lui Columb. În anii 1990 au apărut numeroase cărţi despre Columb, iar descoperirile arheologilor şi ale antropologilor le-au completat pe cele ale navigatorilor şi istoricilor. Aceste străduinţe au dat naştere la dezbateri aprinse. Abordarea şi interpretarea faptelor a prilejuit, de asemenea, o divergenţă majoră. Vechea interpretare proeuropeană a lăsat locul alteia, generată de perspectiva nativilor americani.

Continuă citirea →

Moartea lui Cristofor Columb (partea a doua)

In ciuda invaliditatii avansate provocate de artrita reumatoida si de tulburarile mintale (sau poate din cauza acestora din urma), Columb a plecat in luna mai a anului 1502 intr-o calatorie catre Lumea Noua. El era bolnav si s-a izolat in cabina lui in cea mai mare parte a voiajului. Starea sa a fost agravata de lipsa alimentelor de care ar fi avut nevoie, dar si de furtuni, de naufragiu, de revolta echipajului si de izolarea, vreme de un an, in Jamaica. In plus, el era cuprins de amaraciunea faptului ca acum axistau si alti exploratori ce o pornisera catre apus pe „marile lui” si care acostau pe „insulele lui”, lipsindu-l de noi descoperiri.

El marturisea sarcastic in jurnalul sau: „Pe atunci, toti mi-au luat planurile in ras; acum pana si croitorii vor sa faca desccoperiri”.

Intorcandu-se pentru ultima data in Spania, in anul 1504, a trebuit sa fie purtat pe brate pentru a cobori pe mal. Corpul i se umflase semnificativ, in special de la piept in jos, fapt ce i-a facut pe medicii vremii sa-l diagnosticheze cu „hidropizie cardiaca” din cauza valvelor cardiace afectate de sifilis. Tintuit la pat, Columb a rezistat pana pe data de 20 mai 1506. In final, a fost chemat un preot, s-a tinut o slujba, iar in prezenta prietenilor si a rudelor, marele explorator a primit ultima binecuvantare. Apoi inima lui a incetat sa mai bata – o inima care, in opinia medicilor contemporani, a fost afectata mai degraba de febra reumatica decat de sifilis.

Printr-o ironie potrivita, cadavrul lui Columb a calatorit aproape la fel de mult ca insusi navigatorul. Inmormantat initial la Biserica San Francisco din Valladolid, trupul sau a fost mutat in 1513, la cererea fiului sau, Diego, intr-o capela a manastirii Santa Maria de Las Cuevas din Sevilla. Apoi, in anul 1542, osemintele sale, impreuna cu cele ale fiului sau, au fost transportate in sicrie de plumb la Santo Domingo si inhumate in fata inaltului altar al catedralei. In anul 1795, cand Santo Domingo a fost retrocedat francezilor, ramasitele pamantesti ale lui Columb au fost mutate la Havana. Dupa ce Cuba si-a castigat independenta, Columb a fost dus in Spania si inmormantat intr-un monument modern din Catedrala din Sevilla.

Insa in 1877, cand casa parohiala a Catedralei Santo Domingo a suferit lucrari de largire, s-a descoperit un siciu de plumb, purtand la ambele capete inscriptia „CCA„, probabil de la Cristobal Colon Almirante. Oare Columb nu fusese niciodata transportat la Havana si in Spania?

Istoricii actuali sunt convinsi ca ramasitele autentice ale lui Cristofor Columb se afla se afla sub monumentul sau din Catedrala Santo Domingo.

sursa: Charles Panati, Cartea sfarsiturilor, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2005, p.361-364

Moartea lui Cristofor Columb (prima parte)

Decedat in 1506, la varsta de 55 de ani

Cauza mortii – afectiune cardiaca reumatica

Locul de odihna – monumentul lui Columb din catedrala orasului Santo Domingo

Ultimele cuvinte – „Doamne, in mainile Tale incredintez duhul meu”

Spre sfarsitul vietii, Cristofor Columb a fost chinuit de dureri, guta, slabirea vederii, artrita, vedenii si delir. Intr-un fel, aceste suferinte i-au fost provocate sau agravate de cele patru calatorii anevoioase catre noul taram care, in cele din urma, nu-i va purta numele, ci pe cel al unui alt explorator. Ajuns in Spania, la capatul ultimei sale calatorii transatlantice, el abia se mai putea tine pe picioare fara ajutor. Fiecare calatorie l-a adus pe acest descoperitor inalt, pistruiat si roscovan cu cate un pas mai aproape de declinul final.

Cel mai mare dintre cei cinci copii ai familei Colon (probabil de origine hispano-evreiasca), care locuia in Genoa in momentul nasterii sale, Cristofor a plecat pe mare pentru prima data la varsta de 14 ani. El era sanatos – stare de care se va bucura pana in jurul varstei de 45 de ani – cand, intr-o vineri, pe 3 august 1492, el a parasit portul spaniol Palos de la Prontera, navigand catre vest si inaugurand, astfel, o noua epoca de descoperiri maritime.

Prima tulburare a starii sale de sanatate a avut un caracter minor. Plecat din Europa de 225 de zile, el a notat in jurnalul sau doar „dureri de ochi”. Afectiunea, cunoscuta in prezent sub numele de trahom, este provocata de expunerea prelungita la stralucirea luminii solare puternice si este stiut despre Columb faptul ca petrecea ore in sir privind catre orizontul apusean. Desi nu era o afectiune grava, aceasta avea sa-l urmareasca pentru tot restul vietii.

In timul celei de-a doua calatorii, in 1494, Columb s-a imbolnavit grav. Simptomele saleerau o febra crescuta si delir, fiind provocate cel mai probabil de tifos. El a notat (la persoana a treia) ca afectiunea „l-a aruncat in bratele unei boli periculoase, dintre o febra pestilentiala si o letargie, ce il lipsea de ratiune si de memorie”. Zacand in nemiscare, el se credea in pragul mortii.

Cu toate acestea, el credea ca viata nu-i poate lua sfarsit inainte de a-si incheia misiunea „poruncita de divinitate” de a gasi o ruta apuseana catre coasta de est a Asiei. Dupa cum scria mai tarziu regelui Ferdinand si reginei Isabella despre debarcarea sa in Lumea Noua: „nu mi-au fost de folos nici logica, nici matematica si nici hartile; indeplinite au fost vorbele lui Isaia. (Columb face referire la Isaia 11:10-12, despre care el credea ca este o predictie a descoperirii sale).

In doua saptamani, febra si delirul au disparut. Insa in urmatoarele cinci luni, petrecute in cea mai mare parte in Indiile de Vest, au survenit cu o frecventa neregulata mai multe atacuri febrile. In acest timp, o mare parte a echipajului sau a fost cuprinsa de sifilis, si poate chiar si Columb. Ramane insa nelamurita dilema medicala daca boala a fost transmisa de amiral si de oamenii sai bastinasilor americani sau invers.

Cea de-a treia calatorie catre Lumea Noua, inceputa pe data de 30 mai 1498, i-a provocat alte tulburari grave de sanatate. Din luna iunie si pana in august, el a suferit de dureri si inflamari articulare, luptandu-se si cu o febra ridicata. El scria (cand putea, iar acum la persoana intai): Boala…[care] m-a cuprins este atat de puternica… Suferinta ma face sa nu pot scrie decat noaptea. In timpul zilei, nu am putere in maini.” Desi biografii sai timpurii atribuiau aceste simptome gutei, cei de mai tarziu au stabilit cu o precizie  mai buna ca era vorba de o artrita reumatica, afectiune ce-i uza in mod fatal inima.

Tot in timpul acestei a treia calatorii s-au manifestat dovezi clare de dereglare mintala si halucinatii auditive ( ce au dat nastere speculatiilor privind infectarea cu sifilis).

In ziua de Craciuna anului 1499, Columb scria ca ar fi auzit o voce divina: „Fa-ti curaj. Nu te teme, caci Eu ma voi ingriji de tot.” Vocea avea sa-i vorbeasca mult mai mult in a patra sa calatorie, ce a fost si ultima, Columb ajungand in aceea vreme sa se autointituleze Ambasadorul lui Dumnezeu.

Povestea lui Columb

Cristofor Columb s-a hotărât să descopere un nou drum spre India traversând Atlanticul. Pentru aceasta, a cerut ajutorul lui Ferdinand de Aragon şi Isabelei de Castillia, conducătorii Spaniei. Erau, desigur, cele mai în măsură persoane la care să te duci pentru astfel de lucruri.

Urmarea? Ferdinand şi Isabela l-au ţinut şapte ani în aşteptare pe Columb, pentru că erau foarte ocupaţi să omoare mauri, să-i persecute pe evrei şi să-i ardă pe rug pe spaniolii care nu erau de acord cu ei.

Pe deasupra, Columb era şi destul de supărător pentru că cerea zece la sută din profit înainte să fi descoperit ceva. Mai mult, Columb era un sentimental şi uituc. Când s-a întors în Spania, i-a povestit Isabelei de minunatele păsări şi animale din teritoriile descoperite şi de flora ciudată pe care o văzuse. Iar ea l-a întrerupt nerăbdătoare: “Dar aurul?

Columb a fost tratat destul de ruşinos şi a murit în sărăcie. Chiar era un om de valoare, aşa că aproape toată lumea îl ura. Dar acum că nu mai este printre noi, e privit cu mult respect?!

Columb în Moldova?

Istoricul turc Halil Eren Eldem a făcut o descoperire cât se poate de interesantă printre manuscrisele aflate la biblioteca muzeului Topkapi din Istanbul: o hartă veche, mai bine zis fragmentul unui planiglob, pe un pergament lucrat din piele de gazelă, în mai multe culori şi cu părţi aurite, decorat cu diverse desene şi având însemnări despre flora şi fauna diferitelor regiuni, poziţia lor geografică şi chiar istoria descoperirii lor. O notă menţionează că harta a fost întocmită de  către Piri Reis ibn Hadj Mehmet, asadar amiralul Piri – căci în turcă Reis înseamnă comandant de flotă – fiul lui Hadj Mehmet.

Harta a stârnit senzaţie în rândul cercetătorilor datorită faptului că ţărmurile răsăritene ale Americii sunt redate mult mai exact decât în hărţile apărute în Europa Apuseană până în aceea dată – prin urmare până în 1513.

La Congresul de orientalistică de la Leyda, profesorul Paul Kahle de la Universitatea din Bonn a avansat chiar ipoteza că amiralul turc ar fi folosit o hartă a lui Cristofor Columb, astăzi pierdută. Această ipoteză pare să găsească sprijin într-o însemnare de pe hartă, unde amiralul-cartograf indica, printre alte surse, „… o hartă a necredinciosului Colon Bo”. Or se ştie că, deşi genovez, Columb nu semna Cristoforo Columb, în italiană, ci Cristobal Colon, în spaniolă. Totuşi, acea însemnare de pe hartă este obiect de controversă: pe de o parte fiindcă, din cauza uzurii pergamentului, textul nu este deloc lămurit, pe de altă parte deoarece acel Colon Bo nu trebuie identificat neapărat cu Columb.

Dar iată că un alt istoric turc, Ibrahim Hakki, nu exclude ipoteza ca amiralul genovez, în peregrinările sale pentru găsirea unor comanditari care să finanţeze expediţia peste Atlantic, ar fi fost şi la Istanbul! Hakki citează un pasaj din cronica lui Arif Molla care spune textual: „… a venit la Istanbul un frânc cu numele de Colon şi a spus: daţi-mi câteva corăbii şi eu voi găsi o lume nouă pentru voi”.

Un alt cronicar turc, Evliya Celebi, notează că în acelaşi an, 1484, când sultanul Baiazid pornise expediţia împotriva lui Ştefan cel Mare, în tabăra turcească sosise un călugăr spaniol însoţit de un „portughez” pe nume Colon, care i-ar fi cerut sultanului nave pentru o expediţie în ţări îndepărtate. Cu alte cuvinte, Columb ar fi fost în Moldova, într-una din cele două tabere pe care Baiazid le stabilise la Chilia şi Cetatea Albă!

Fireşte că nu putem şti dacă acel Colon – pe care cronicarii turci îl numesc ba „franc” ba „portughez” – este identic cu Columb. Dar nu este mai puţin adevărat că nu ştim nimic despre activitatea amiralului genovez în anul 1484, aşadar după eşecul suferit la Lisabona în tratativele cu regele Joao II şi înainte de demersurile în Spania.

Poate că o investigaţie mai amănunţită în arhivele şi cronicele turceşti ale vremii va lămuri chestiunea.

Oul lui Columb

După descoperirea Americii (1492) şi întoarcerea lui Cristofor Columb în Spania, gloria lui începuse să stârnească invidii, gelozii. Mulţi “viteji” se arătară după această expediţie. Tăgăduind meritele celebrului navigator, ei spuneau că de fapt Columb n-a făcut nici o descoperire: “De vreme ce America exista, trebuia numai să te gândeşti să pleci într-acolo. Atât!

Pentru a-l umili, un mare nobil l-a invitat într-o zi pe Cristofor Columb la un ospăţ, unde i s-au servit vinuri bune, dar şi vorbe rele. Columb a tăcut un timp; apoi însă, luând ca din întâmplare un ou de pe masă şi dând impresia că propune un joc de societate, i-a întrebat pe comeseni – toţi nobili – care dintre ei poate face ca oul să stea drept pe unul din vârfuri.

Mulţi au încercat, dar nimeni nu a reuşit. Atunci Columb, lovind uşor oul la capăt, îl făcu lesne să rămână în echilibru pe farfurie.

Asta ştim şi noi!” – izbucniră strigăte.

Nici nu mă îndoiesc – răspunse zâmbind Columb – dar vorba dumneavoastră: trebuia numai să-ţi vină asta în gând. Atât!