Arhive etichetă: coroana

Dramele din palatul Lochias (III) Pentru a coroană și un sceptru

antonius cleopatraSe scurseră trei ani. Şi, din nou, lumea romană era disputată între doi rivali: Octavianus și Antonius, unul nepotul și fiul adoptiv al lui Caesar, celălalt, locotenentul lui. Când acesta din urmă se îndreptă spre țărmurile Africii, Cleopatra, care avea acum 28 ani, se gândi la Cezarion, fiul ei și al lui Caesar, căruia urma să-i revină Egiptul și, poate, chiar Imperiul roman. Oare Antonius i-ar putea împlini visul ? Cleopatra se decise să iasă în întâmpinarea lui.

La bordul unei galere romane fu organizat un ospăț în cinstea ei, la care regina răspunse printr-un banchet pe corabia sa cu pânze purpurii, cu vâslele încrustate în argint și pupa în formă de cap de elefant, cu frumoase sclave grecoaice şi negri atletici din Nubia. Farmecul ei, mâncărurile alese și vinurile fine sfârşiră prin a-l subjuga de-a binelea pe Antonius. „Așa de mult l-a fermecat Cleopatra pe Antonius – spune Plutarh – încât s-a lăsat dus de ea în Alexandria“. Se instală deci și el în palatul Lochias, devenind pentru curte și pentru preoți soțul reginei și declarând că dăruiește copiilor ei Libia, Siria, Fenicia, Cilicia, Armenia şi Parția (pe care, de altfel n-o cucerise încă).

Apoi acest nou fiu al lui Amon-Ra se dedică ospețelor și serbărilor. El adună în jurul lui un fel de academie, nu de savanți, retori și filozof, ci de experți în arta de a bea și a mânca. Noapte de noapte, culcat pe un așternut de petale de trandafir, sub o ploaie de flori și de parfumuri, fostul locotenent al lui Caesar bea și mânca, în timp ce în jurul lui evoluau dansatoare, sângerau gladiatori, asudau jongleri. În zori, sub privirile consternate ale Cleopatrei, generalul roman era scos din încăpere beat mort.

Continuă citirea →

Regina Margot – Coroana pierdută (ultima parte)

Încă din vremurile civilizaţiei curteneşti, galanteria fusese o trăsătură distinctivă a stilului de viaţă nobiliar şi curtea de Valois o transformase în emblemă. În acest mare joc de societate care – aşa cum avea să amintească două secole mai târziu Montesquieu – nu avea ca obiect iubirea, „ci delicata, uşoara, perpetua minciună a dragostei“, criteriile de judecată erau de natură riguros formală. Pentru a fi permisă, galanteria trebuia să asculte de o retorică, de un limbaj şi de comportamente puternic codificate. Aceasta permitea multor doamne din înalta societate să ducă o viaţă amoroasă extrem de liberă, cu respectarea aparenţelor, chiar dacă jocul nu era lipsit de riscuri; şi câteodată ajungea un singur pas greşit pentru a compromite ireparabil o reputaţie. În materie sentimentală, rezerva era aşadar obligatorie pentru femei, şi chiar memoriile Margueritei, în care este cu neputinţă de găsit fie şi cea mai mică aluzie la multele sale amoruri, reprezintă o confirmare. Şi totuşi, regina Navarrei nu fusese totdeauna atât de prudentă.

Continuă citirea →

Florile coroanei britanice – simboluri şi semnificaţii

Oare care ar fi legătura între un trandafir, un ciulin şi o narcisă? Un frumos buchet creat de un talentat maestru florist sau poate o grădină unde cei trei „conlocuitori” încântă privirile şi delectează simţul olfactiv al vizitatorilor. De fapt, cele trei plante îşi împart locul în „grădina regală” a Marii Britanii, fiind simbolurile florale ale Angliei (trandafirul), Scoţiei (ciulinul) şi Ţării Galilor (narcisa). Din acest interesant aranjament floral nu putea lipsi tradiţionalul simbol irlandez, trifoiul.

Continuă citirea →