Arhive etichetă: copilaria lui stephen hawking

Copilăria lui Stephen Hawking (III)

stephen hawkingLa treisprezece ani, tata a vrut să încerc să intru la Şcoala Westminster, una dintre cele mai importante şcoli private. Exista pe atunci o diviziune foarte marcată între diversele categorii de învăţământ. Tatăl meu avea impresia că lipsa unei poziţii şi a relaţiilor îl dezavantajase în favoarea unora cu mai puţine merite, dar cu o prezenţă mai bine cotată în societate. Deoarece părinţii mei nu erau bogaţi, trebuia să obţin o bursă. Eram sătul de atâtea examene şi pe acesta nu l-am luat. Am rămas deci la şcoala din St. Albans. Am învăţat acolo la fel de multe lucruri, dacă nu mai multe, decât aş fi învăţat la Westminster. Nu am socotit niciodată că lipsa abilităţilor sociale ar fi constituit vreun handicap pentru mine.

Învăţământul englez era foarte ierarhizat pe atunci. Nu numai că şcolile erau împărţite în cele academice şi cele neacademice, dar până şi şcolile academice erau divizate în continuare în serii paralele: A, B şi C. Totul era în ordine pentru cei din seria A, dar lucrurile nu stăteau aşa de bine pentru cei din seria B şi era rău pentru cei din seria C, care se simţeau descurajaţi. Pe baza rezultatelor de la examenul „unsprezece plus”, eu am fost pus în seria A. Dar, în fiecare an, toţi cei care se clasificau mai jos de cel de-al douăzecilea din clasă erau retrogradaţi în seria B. Era o prăbuşire atât de teribilă în încrederea lor faţă de ei înşişi, încât nu-şi mai reveneau niciodată.

În primele mele două trimestre de la St. Albans, m-am clasificat al douăzeci şi patrulea şi al douăzeci şi treilea, dar în cel de-al treilea trimestru, am ajuns al optsprezecelea şi astfel am scăpat la limită. N-am fost niciodată mai sus de jumătatea clasei. (Era o clasă strălucită.) Temele mele de acasă arătau foarte neîngrijite, scrisul meu era disperarea profesorilor, dar colegii m-au poreclit Einstein, dovadă că ei vedeau probabil semne de mai bine. Când aveam doisprezece ani, unul dintre prieteni a pariat cu altul pe o pungă cu dulciuri că nu va ieşi nimic din mine. Nu ştiu dacă pariul a fost dus până la capăt, iar dacă da, nu ştiu cine l-a câştigat. 🙂

Continuă citirea →

Copilăria lui Stephen Hawking (II)

stephen hawkingÎn 1950 tatăl meu s-a mutat cu lucrul de la Hampstead, aflat lângă Highgate, la noul Institut Naţional de Cercetări Medicale de la Mill Hill, la marginea nordică a Londrei. În loc să călătorească de la Highgate, părea mai convenabil să se mute în afara Londrei şi să facă naveta în oraş. Părinţii au cumpărat deci o casă în orăşelul St. Albans, reşedinţa episcopală, la circa zece mile de Mill Hill şi la douăzeci de mile la nord de Londra. Era o casă victoriană încăpătoare, elegantă şi cu un anume farmec. Părinţii mei nu erau prea bogaţi când au cumpărat-o şi au avut multe de făcut ca să se poată muta acolo. După aceasta, tatăl meu, ca unul născut în Yorkshire, a refuzat să mai plătească pentru vreo reparaţie. În schimb, a făcut totul ca să continue cu reparatul şi zugrăvitul de unul singur, dar era o casă mare, iar el nu era îndemânatic la asemenea treburi. Casa era aşa de bine construită, că a rezistat acestor neglijenţe. Părinţii mei au vândut-o în 1985, când tatăl meu era foarte bolnav (avea să moară în 1986).

Am revăzut recent casa. Nu părea să mai fi lucrat cineva la ea, dar arăta aproape la fel. Casa fusese destinată unei familii cu servitori, iar în oficiu exista un pupitru indicând de unde suna clopoţelul. Desigur că noi nu aveam servitori, iar primul meu dormitor a fost o cămăruţă în formă de L, care fusese probabil camera bonei. Am cerut-o la sfatul verişoarei mele, Sarah, care era ceva mai mare decât mine şi pe care o admiram mult. Mi-a spus că o să ne distrăm grozav acolo. Una dintre atracţiile camerei era că puteai urca de pe fereastră pe acoperişul sub care stăteau bicicletele şi, de aici, puteai coborî în curte.

Sarah era fata lui Janet, sora cea mai mare a mamei. Ea urmase medicina şi era măritată cu un psihanalist. Locuiau într-o casă asemănătoare la Harpenden, un sat aflat la cinci mile mai la nord. Acesta era unul dintre motivele pentru care ne mutasem la St. Albans. Pentru mine era un avantaj grozav să fiu aproape de Sarah şi luam deseori autobuzul spre Harpenden. St. Albans se afla lângă ruinele vechiului Verularnium, care fusese cel mai important oraş roman din Britania, după Londra. În Evul Mediu, acolo fusese cea mai bogată mânăstire din Britania, construită lângă capela Sfântului Alban, un centurion roman despre care se zicea că ar fi fost prima persoană din Britania executată pentru credinţa sa creştină. Tot ce rămăsese din abaţie era biserica, mare şi cam urâtă, şi vechea clădire de la intrare, acum parte componentă a şcolii din St. Albans, pe care am frecventat-o mai târziu.

Comparat cu Highgate sau cu Harpenden, St. Albans era un loc plicticos şi conservator. Părinţii mei nu şi-au prea făcut prieteni acolo. În parte era vina lor, deoarece erau foarte retraşi, mai ales tata. Dar aceasta reflecta şi faptul că erau deosebiţi de ceilalţi locuitori; cu siguranţă, nici unul dintre părinţii colegilor mei de la şcoala din St. Albans nu putea fi descris ca intelectual.

Continuă citirea →

Copilăria lui Stephen Hawking (I)

stephen hawking copilPovestește Stephen Hawking: „M-am născut la 8 ianuarie 1942, la exact trei sute de ani de la moartea lui Galilei. Totuşi, estimez că în aceeaşi zi s-au mai născut încă două sute de mii de copii. Nu ştiu dacă vreunul dintre aceştia s-a ocupat mai târziu de astronomie.

Deşi părinţii mei locuiau la Londra, eu m-am născut la Oxford. A fost să fie aşa, deoarece la Oxford era bine să te naşti în timpul celui de-al doilea război mondial: nemţii obţinuseră o înţelegere conform căreia, dacă nu vor bombarda oraşele Oxford şi Cambridge, englezii nu vor bombarda Heidelbergul şi Gottingenul. Păcat că modul acesta civilizat de înţelegere nu a putut fi extins la mai multe oraşe.

Tatăl meu era din Yorkshire. Bunicul lui – străbunicul meu – a fost un fermier bogat. El a cumpărat însă prea multe ferme şi, pe vremea crizei agriculturii de la începutul acestui secol, a dat faliment. Evenimentul i-a lăsat pe părinţii tatălui meu într-o situaţie dificilă, dar ei au reuşit să-şi trimită fiul la Oxford, unde a studiat medicina. După studii, tata s-a ocupat cu cercetarea în domeniul medicinei tropicale şi a plecat în 1937 în Africa de Est. Atunci când a început războiul, el a întreprins o călătorie de-a latul Africii, pentru a lua un vapor spre Anglia, unde s-a înscris voluntar în armată. I s-a spus însă că este mai valoros pentru cercetarea medicală.

Mama s-a născut la Glasgow, în Scoția, fiind a doua în familia unui doctor cu şapte copii. Familia ei s-a mutat în sud, la Devon, când mama avea doisprezece ani. Ca şi familiei tatălui meu, nici lor nu le mergea prea bine. Totuşi, ei au reuşit să o trimită pe mama la Oxford. După studiile de la Oxford, ea a avut mai multe ocupaţii, dintre care aceea de inspector al impozitelor, care nu i-a plăcut. A părăsit acest serviciu ca să devină secretară. Aşa l-a întâlnit pe tata în primii ani ai războiului.

Locuiam în Highgate, în nordul Londrei. Sora mea Mary s-a născut la optsprezece luni după mine. Mi s-a spus că n-am primit cu bucurie venirea ei pe lume. În tot timpul copilăriei a existat între noi o încordare, alimentată de mica diferenţă de vârstă. Totuşi, mai târziu, în viaţa adultă, tensiunea a dispărut, iar noi am apucat pe căi diferite. Ea a devenit medic, ceea ce i-a plăcut tatei. Sora mea mai mică, Philippa, s-a născut când eu aveam cinci ani şi când eram capabil să înţeleg ce se întâmplă. Îmi amintesc cum aşteptam să vină pe lume, astfel încât să fim trei copii la joacă. Ea era o fetiţă foarte sensibilă şi cu un caracter deschis. I-am respectat totdeauna judecăţile şi părerile. Fratele meu Edward s-a născut mult mai târziu, când eu aveam paisprezece ani, astfel că de-abia a pătruns în copilăria mea. Era foarte diferit de ceilalţi trei copii, fiind departe de cariera academică sau intelectuală. Asta a fost, probabil, bine pentru noi. Era un copil dificil, dar nu puteai să nu-l iubeşti.

Continuă citirea →