Arhive etichetă: conventie

Convenţia politică intre România şi Antantă (4/17 august 1916)

Convenţia politică între România şi Antantă (4/17 august 1916)

Articolul I

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.

Articolul II

România se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute de Convenţia militară.
România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu toţi inamicii Aliaţilor.

Continuă citirea →

Convenţia ruso–română din 4 aprilie 1877

Convenţia ruso–română din 4 aprilie 1877

Articolul I

Guvernul Alteţei Sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse care va fi chemată a merge în Turcia, libera trecere prin teritoriul României şi tratamentul rezervat armatelor amice. Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuinţele armatei ruse, de transportul său precum şi pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor sale, cad naturalmente în sarcina Guvernului Imperial.

Articolul II

Pentru ca nici un inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din faptul trecerii trupelor ruse pe teritoriul său, Guvernul Majestăţii Sale Imperatorul tuturor Rusiilor se obligă a menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale Statului Român, astfel cum rezultă din legile interioare, şi tratatele existente, precum şi a menţine şi a apăra integritatea actuală a României.

Articolul III

Toate detaliile relative la trecerea trupelor ruse, la relaţiunile lor cu autorităţile locale, precum şi toate învoielile cari ar trebui să fie luate pentru acest sfârşit, vor fi consemnate într-o convenţiune specială care va fi încheiată de delegaţii ambelor guverne, şi ratificată în acelaşi timp ca şi cea de faţă, şi va intra în lucrare de îndată.

Articolul IV

Guvernul Alteţei Sale Domnului României se obligă a obţine pentru Convenţiunea de faţă precum şi pentru cea menţionată la art. precedent ratificarea cerută de legile române şi a face imediat executorii stipulaţiunile cuprinse într-însa. Drept aceea, plenipotenţiarii respectivi au pus pe Convenţiunea din faţă semnăturile lor şi sigiliul armelor lor.

Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (2/14 mai 1864)

Convenţiunea încheiată la Paris în 7/19 august 1858, între Curtea Suzerană şi între Puterile garante autonomiei Principatelor-Unite, este şi rămâne legea fundamentală a României.

Însă, îndoita alegere din 5 şi 24 Ianuarie 1859, săvârşirea Unirii şi desfiinţarea Comisiunei centrale, făcând neaplicabile mai multe articole esenţiale din Convenţiune atât pentru îndeplinirea acestora, cât şi pentru reaşezarea echilibrului între puterile Statului, ca act adiţional al Convenţiunei intră de astăzi în putere următorul Statut:

Art. 1 — Puterile publice sunt încredinţate Domnului, unei Adunări ponderatice şi Adunărei elective.

Art. 2 — Puterea Legiuitoare se exercită colectiv de Domn, de Adunarea ponderatrice şi de Adunarea electivă.

Art. 3 — Domnul are singur iniţiativa legilor; el le pregăteşte cu concursul Consiliului de stat şi le supune Adunării elective şi Corpului ponderatoriu, spre votare.

Art. 4 — Deputaţii Adunării elective se aleg conform aşezământului electoral aci anexat. Preşedintele Adunării se numeşte în fiecare an de Domn din sânul ei; iar Vicepreşedinţii, Secretarii şi Chestorii se alege de Adunare.

Art. 5 — Adunarea electivă discută şi votează proiectele de legi ce-i se vor prezenta de Domn. Aceste proiecte se vor susţinea în Adunare de Miniştrii sau de membrii Consiliului de stat, ce se vor delega de Domn spre acest sfârşit; ei vor fi ascultaţi oricând vor cere cuvântul.

Convenţia de la Paris (7/19 august 1858)

Convenţia încheiată între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia pentru organizarea Principatelor, Paris (7/19 august 1858)

Care, având depline puteri, recunoscute a fi în forma cuvenită, s-au întrunit în Conferinţa la Paris şi au hotărât următoarele:

Art. 1 — Principatele Moldovei şi Valahiei, constituie de acum înainte sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei“, rămân sub suzeranitatea M.S. Sultanul. Principatele se vor administra liber şi în afară de orice amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană. […]

Art. 3 — Puterile publice vor fi încredinţate în fiecare principat unui hospodar şi unei adunări elective acţionând, în cazurile prevăzute de prezenta convenţie, cu concursul unei comisii centrale celor două principate.

Art. 4 — Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar.

Continuă citirea →