Arhive etichetă: Constantin cel Mare

Elena, mama primului împărat creştin (ultima parte)

Elena, mama imparatului Constantin cel Mare

Din prima sa căsătorie cu Minervina, Constantin cel Mare a avut un fiu, pe Crispus. Cu Minervina s-a întâmplat acelaşi lucru ca şi cu Helena în 293. Ca să fie adoptat ca moştenitor la tron de către Maximianus Herculius, Constantin a repudiat-o şi el pe Minervina (se pare tot o concubină de condiţii obscure) şi s-a căsătorit cu Fausta, o altă fiică a lui Maximian, deci soră cu soţia de-a doua a tatălui său Chlorus (307). Despre Fausta se spunea de asemenea — ca şi în cazul Theodorei — că era de o frumuseţe olimpică. Din căsătoria cu Fausta s-ar fi născut Constantin al II-lea şi Constantius al II-lea. După unii autori, ei ar fi însă copiii născuţi de o a treia soţie a lui Constantin cel Mare, dar al cărei nume rămâne necunoscut.

Atât Elena cât şi Constantin iubeau foarte mult pe tânărul Crispus şi îi pregăteau o strălucită carieră, pe care principele în vârstă de 20 ani o şi prefaţase cu câteva victorii militare la Rhin şi pe mare. Dar Fausta se gândea şi ea la copiii ei. Puse la cale o intrigă ticăloasă contra lui Crispus, acuzat de complot împotriva ei. Violent şi grăbit, după ce-l arestă pe Crispus, Constantin dădu repede dispoziţii ca tânărul să fie ucis prin otrăvire la Pola; se pare fără încunoştinţarea mamei sale Elena.

Îndurerata bătrână nu putea uita moartea nevinovată a nepotului şi pregăti la rândul ei o răzbunare împotriva nurorii criminale. Îi dovedi lui Constantin greşeala în care căzuse uşor, din pricina vicleniei Faustei, apoi îi dezvălui, de asemenea, unele greşeli grave, de adulter, ale soţiei sale. Nu putem şti până la ce limită au mers rătăcirile conjugale ale Faustei, dar ştim că fiul avea o mare încredere în vorbele mamei sale. Fausta, la rândul ei, a fost supusă unor suplicii, apoi executată, rigoare ce a adus oarecare consolare îndureratei bunici.

Continuă citirea →

Elena, mama primului împărat creştin (prima parte)

Elena, mama imparatului Constantin cel Mare

Elena, mama lui Constantin cel Mare, a deschis seria principeselor adepte ale creştinismului. Atât timp cât va mai exista Imperiul roman, ele nu se vor deosebi de înaintaşele lor păgâne. În perioada târzie şi creştină a statului roman, femeile de la curtea imperială au continuat să participe cu pasiune la treburile de guvernământ, de politică internă şi externă. Erau atrase spre acestea fie din dragoste maternă sau conjugală, fie din ambiţii personale, pasiuni, pe care la împărătesele bizantine le întâlnim mult mai puternice.

Sursele istorice de care dispune cercetătorul de azi, pentru reconstituirea biografiei „împărătesei şi sfintei Elena”, sunt destul de numeroase, dar, din păcate, în cea mai mare parte suspecte, atunci când provin din cercuri ecleziastice, sau din redacţii târzii, bazate pe tradiţie. Pentru marile servicii pe care această femeie le-a adus bisericii creştine din veacul al IV-lea, ea a fost canonizată. Icoana „sfintei Elena”, alături de a fiului său, figurează în toate lăcaşurile creştine de cult. Aşa se explică de ce viaţa ei ne este cunoscută mai ales din operele scriitorilor creştini, din legende, panegirice, hagiografii etc, în care redactorii îi aduc numai elogii.

Continuă citirea →

Semnul victoriei

În anul 312 Constantin şi Maxenţiu, doi pretendenţi la tronul Imperiului Roman, se aflau faţă în faţă cu armatele lor, la vreo 20 km nord de Roma.

Primul, în urma unor manevre inteligente, a căzut în spatele celui de-al doilea, pe Tibru. Aici, Constantin a privit la cer şi, i-a povestit el mai târziu istoricului Eusebiu, a văzut apărând o cruce în flăcări, care avea scris pe ea aceste cuvinte: “In hoc signo vinces” (Cu acest semn vei învinge). Chiar în noaptea aceia, pe când dormea, un glas i-a răsunat în urechi, sfătuindu-l să aplice semnul crucii lui Hristos pe toate scuturile legionarilor.

În zori, a dat ordine în consecinţă iar, în locul drapelului roman, a arborat un steag cu o cruce, având pe ea iniţialele lui Iisus. Deasupra armatei inamice flutura un steag cu simbolul soarelui, acela impus de Aurelian ca noul zeu păgân. Era pentru prima oară în istoria Romei când avea loc un război religios.

Victoria a obţinut-o crucea. Iar Tibrul, ducând cu el cadavrele lui Maxenţiu şi ale ostaşilor săi, de care era plin, părea că mătură definitiv rămăşiţele lumii vechi.