Arhive etichetă: Confesiuni

Jean-Jacques Rousseau. Confesiuni

Jean Jacques Rousseau„Purced la o faptă care n-a mai fost vreodată săvârşită şi nu va mai fi imitată” scrie orgolios Jean-Jacques Rousseau în fruntea Confesiunilor sale. Rousseau şi-a scris Confesiunile în ultimul deceniu de viaţă, când rupsese cu foştii lui prieteni, scriitori enciclopedişti, pe care îi acuza de sumbre maşinaţiuni, intrase în conflict cu David Hume care îl adăpostise în Anglia, fusese alungat din Elveţia şi rătăcea prin diverse părţi ale Franţei. Accepta câte un răstimp, cu greutate şi bănuitor, găzduirea oferită de diverşii săi admiratori, vedea duşmani pretutindeni. Se explică astfel tonul înverşunat şi exagerările de tipul delirului persecutoriu din ultimele cărţi ce narează existenţa la Paris.

Confesiunile încep cu naşterea, care a costat viaţa mamei şi cu prima copilărie şi se încheie cu plecarea din Anglia. Hotărât să ducă până la capăt autodezvăluirea şi să caute cauzele care au făcut din el un om atât de deosebit şi de depărtat de ceilalţi, Rouuseau ne împărtăşeşte tot ceea ce-i păstra memoria. Sinceritatea lui e totală, chiar când acuză nedrept şi pătimaş. După cum ne-a spus singur, nu minte niciodată conştient. „Scriam din memorie – ne spun el în Visările unui hoinar singuraticmemoria aceasta mă trăda adesea sau îmi oferea numai amintiri incomplete şi am umplut lacunele cu amănunte imaginate pentru a întregi amintirile, dar care nu se contraziceau.”

Sunt naraţi astfel anii primei copilării, cu bizarul mod de a-l educa al tatălui său, ceasornicarul, împreună cu care citea romane până noaptea târziu, anii de ucenicie şi cei de vagabondaj, meseriile umilitoare ca cea de lacheu. În tonuri clare este descris adăpostul aflat la doamna de Warens. Perioada aceasta, socotită drept cea mai fericită din viaţă, îi dictează pagini tulburătoare de evocare. După anii grei ai încercărilor de afirmare la Paris şi după perioada faimei, accentul cade pe dificultăţile şi pe duşmăniile stârnite de ultimile scrieri, cu o modificare sensibilă de ton în raport cu primele cărţi. Dorinţa autodezvăluirii totale îl face pe Rousseau să nu evite amănuntele penibile sau umilitoare. Astfel este mărturisirea unui furt comis în perioada când slujise ca valet, furt pentru care fusese pedepsită o cameristă.

Mândria cu care şi-a început Rousseau scrierea e justificată. Fără să-şi dea seama, îşi înfăptuia principala operă literară.

sursa: Jean-Jacques Rousseau, Confesiuni în Literatura mărturisirilor. De la Cellini la Malraux, Bucureşti, Minerva, 1972, p.180-182

Amintirile lui Paul Verlaine despre mama sa

mama si copil

„… Eram rău ca un drac când mi se permiteau prea multe pozne. Biata mama îndura atâtea din pricina asta, încât, atunci când năzdrăvăniile mele depăşeau orice limită, marea-i bunătate n-o mai putea opri totuşi să nu-şi iasă din fire şi să nu treacă în extrema cealaltă. Mai târziu, mult mai târziu, când mă mai mărisem – la ce bun? – , când mai îmbătrânisem – pentru ce? – era obişnuit ca ea, învinsă în cele din urmă de adolescenţa mea tumultoasă, să-mi zică în timpul disputelor, sub forma unor ameninţări în care ştia prea bine că nu cred:

„Ai să vezi tu, de atâtea câte-mi faci,  într-o zi am să mă tot duc şi niciodată n-ai să mai afli unde sunt.”

Continuă citirea →

Sfântul Augustin – Viaţa şi opera

Sfantul Augustin

Augustin (de Hippona), Sfântul născut Aurelius Augustinus (13.11.354, Tagasta, Numidia, azi Souk Ahras, Algeria – 28.08.430, Hippo Regius, azi Annaba, Algeria; sărbătorit pe 28 august de Biserica Romano-Catolică şi pe 15 iunie de Biserica Ortodoxă). Episcop al Hipponei, unul dintre cei patru Părinţi ai Bisericii Apusene (alături de Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim şi Sf. Grigorie cel Mare), doctor al Bisericii şi probabil cel mai important gânditor creştin după Sf. Pavel, Sf. Augustin a adaptat filozofia Antichităţii la învăţătura creştină, creând un sistem filozofic foarte important şi extrem de puternic. Numeroasele sale lucrări scrise, dintre care cele mai importante sunt Confesiuni (Confessiones, 397 d.Hr.) şi Despre Cetatea lui Dumnezeu (De civitate Dei), au iniţiat metoda exegezei biblice şi au contribuit la fundamentarea gândirii creştine medievale şi moderne. Augustin este considerat remarcabil prin faptele sale şi uimitor prin ceea ce a scris.

Continuă citirea →

O eroare istorică

Una din legendele revoluţiei franceze din 1789 spunea că Maria Antoaneta, auzind că poporul suferă din lipsa pâinii, a replicat – cinic sau naiv – “Să mănânce cozonac!

Dar expresia circula deja la curtea franceză cu mult înaintea urcării pe tron a prinţesei austriece.

Astăzi se ştie precis că aceste cuvinte nu au pornit de la Maria Antoaneta.

În “Confesiuni”, scriitorul francez Jean Jacques Rousseau aminteşte că expresia a fost folosită de o “mare prinţesă” atunci când a aflat că ţaranii nu au pâine.

Dar volumul fusese scris în 1767, cu trei ani înainte ca Maria Antoaneta să ajungă în Franţa. Când a fost în sfârşit publicat, în ultimii ani ai domniei acesteia, cuvintele i-au fost atribuite în mod eronat reginei.