Arhive etichetă: comedii

Viața lui Moliere (II) Opere nemuritoare

moliereÎn timpul celor 14 ani care urmară instalării sale la Paris și până în ceasul morții, în 1673, Moliere a produs fără încetare. Pentru rege, pentru Curte și pentru serbările de comandă, pentru plăcerea marelui public și pentru interesele trupei sale, pentru propria glorie și grava posteritate.

Moliere, cel mai creator și mai inventiv dintre genii este poate acela care a imitat cel mai mult, și de pretutindeni. El trăi la început, în prima sa manieră, pe seama farsei tradiționale italienești și galice; începând cu Prețioasele și cu Școala soților deveni el însuși; de atunci își stăpâni și domină imitațiile și, fără să le modereze astfel prea mult, le adăugă în permanență un fond de observație originală. Fluviul continuă să ducă la vale bușteni adunați de pretutindeni, dar cu o viitură tot mai întinsă și mai puternică.

Atacat de bigoți, invidiat de scriitori, căutat de cei mari, valet-de-cameră al regelui și ajutorul său nelipsit pentru toate sărbătorile, Moliere, tulburat pe deasupra de pasiunile și de necazurile casnice, devorat de gelozie conjugală, adeseori bolnav de aprinderi la plămâni și de tuse, director de trupă și actor neobosit deși pus la regim și hrănit cu lapte, își îndeplinește toate sarcinile, timp de 15 ani, iar geniul său este prezent și răspunde fiecărei necesități survenite, păstrându-și și ceasurile de inspirație proprie și de inițiativă. Între datoria plătită la repezeală, cu divertismente de la Versailles sau de la Chambord și între cordialele preîntâmpinări aduse râsului zgomotos al burgheziei, Moliere găsește timp pentru opere gândite și mai cu seamă nemuritoare.

Continuă citirea →

Arma lui Aristofan

Dacă citeşti tragediile greceşti, înţelegi foarte bine de ce publicul, după ce văzuse la rând trei într-o zi, simţea nevoia să mai vadă şi o comedie înainte de a merge la culcare. Ele nu-i acordau spectatorului nici un răgaz şi-l ţineau încordat şi plin de suspans de la prima până la ultima scenă. O împărţire riguroasă a acţiunii le interzicea dramaturgilor să recurgă la ingredientele hazoase ale comediografilor.

Poate că aceştia din urmă, fără existenţa democraţiei, nu s-ar mai fi născut niciodată, deoarece comedia greacă a fost, dintr-odată şi din primul moment, o piesă de moravuri, care avea nevoie de libertatea de a critica. Epicarmos, Cratinos şi Eupolis, pionierii ei, s-au folosit de teatru aşa cum ne folosim noi azi de gazetărie: ca să atace, să muşte şi să parodieze partide, oameni şi idei. Şi, cu toate acestea, calul lor de bătaie a fost democraţia, cu marele ei şef, Pericle, căruia îi datorau de fapt existenţa.

Continuă citirea →

Aristofan – viaţa şi opera

Aristofan (cca 450 – cca 388 î.Hr.) – cel mai important reprezentant al comediei antice greceşti şi cel ale cărui opere au fost în cea mai mare parte păstrate. Rămâne singurul exponent cunoscut al Comediei vechi, perioadă a dramaturgiei comice în care corul, mima şi burlescul încă mai jucau un rol considerabil şi care este caracterizată printr-o fantezie îndrăzneaţă, invective pline de cruzime, satiră groasă, umor licenţios, lipsit de reţineri şi libertate pronunţată a criticii cu caracter politic.

Continuă citirea →