Arhive etichetă: comedie

Viaţa lui Charlie Chaplin

Charlie_Chaplin_portretChaplin, Charlie nume complet Sir Charles Spencer Chaplin (16.04.1889, Londra, Anglia – 25.12.1977, Corsier-sur-Vevey, Elveţia). Actor de comedie britanic, producător, scriitor, regizor, compozitor, considerat cel mai mare artist comic al ecranului şi una dintre figurile cele mai importante din istoria filmului.

Numit după tatăl său, un animator britanic de musical, Chaplin şi-a petrecut primii ani ai copilăriei cu mama lui, cântăreaţa Hannah Hall. A debutat pe scenă la vârsta de cinci ani, intervenind în cântec acolo unde mama sa îşi pierdea vocea. Instabilă mintal, mama sa a fost închisă într-un azil, iar Charlie şi fratele său vitreg, Sydney, trimişi la case de corecţie sumbre şi la şcoli rezidenţiale. Folosindu-se de contactele de afaceri ale mamei sale, Charlie a devenit artist profesionist în 1897, intrând în trupa de step Eight Lancashire Lads. Apariţiile sale ulterioare includ un rol mic în Sherlock Holmes de William Gillette şi un rol de vodevil în producţia lui Casey, Court Circus. În 1908 a intrat în trupa de pantomimă Fred Karno, ridicându-se rapid la statutul de star în rolul beţivului din scheciul O noapte într-un musical englez (A Night in an English Music Hall).

În timp ce se afla în turneu prin America cu trupa Karno, în 1913, Chaplin a semnat un contract pentru a apărea în filmele de comedie ale lui Mack Sennett. Deşi prima sa peliculă Keystone, de o bobină, Un mod de viaţă (Making a Living, 1914), nu a fost eşecul pe care l-au considerat istoricii, personajul iniţial al lui Chaplin de pe ecran, un mercenar spilcuit, nu-l prindea foarte bine. Sennett i-a cerut să găsească o imagine mai realistă pentru ecran, iar Chaplin a improvizat un costum constând într-o haină strâmtă, pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari şi un melon ponosit. Şi, ca ultim retuş, şi-a lipit o mustaţă mică şi a adăugat un baston, folosit în scopuri multiple. Abia în al doilea film produs de Keystone, Curse auto la Veneţia (Kid Auto Races at Venice, 1914), se naşte alter-egoul lui Chaplin, nemuritorul „Vagabond“.

Continuă citirea →

Moliere – Avarul

avarul de moliere

Avarul
Comedie în cinci acte, în proză
1668
În româneşte de Alexandru Kiriţescu

Comedia Avarul a fost reprezentată la 9 septembrie 1668 pe scena de la Palais-Royal. Reluând motivul din Aulularia lui Plaut, e poate comedia cea mai socială a marelui clasic, prin care pătrundem în interiorul unei familii burgheze din a doua jumătate a veacului al XVII-lea, îi aflăm moravurile şi vicisitudinile. Figura centrală, care le domină pe toate, este, evident, cea a lui Harpagon, personaj complex, stăpânit de o zgârcenie nemaipomenită şi de un egoism pe cât de odios, pe atât de ridicol. În jurul său, evoluează cele două perechi de îndrăgostiţi – Élise şi Valère, Mariane şi Clèante– destul de convenţionali prin atitudine şi limbaj. Mult mai pitoreşti, mai reliefaţi sunt La Flèche, valetul lui Cléante, şi mai cu seamă jupânul Jacques, bucătarul şi vizitiul avarului.

Piesă în proză,  Avarul  nu s-a bucurat de un mare succes în faţa publicului din 1668, obişnuit cu comediile  în  versuri.  În  repertoriul  molieresc,  Avarul  se  numără,  insă,  printre  piesele  cele  mai  deseori reprezentate (peste două mii de spectacole din 1680 şi până azi).

Continuă citirea →

În care comedie greacă intră toate femeile în grevă casnică, până când bărbaţii nu întrerup războiul şi încheie pacea?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare:  În care comedie greacă intră toate femeile în grevă casnică, până când bărbaţii nu întrerup războiul şi încheie pacea?

Continuă citirea →

Dilema lui Moliere – comedie sau tragedie?

Pasiunea lui Moliere pentru teatru era ata de mare incat nu numai ca a refuzat sa-si urmeze tatal in meseria de tapiter, dar dupa esecul primei incercari, cand Ilustrul Teatru pe care-l conducea a esuat, a avut puterea sa o ia de la inceput. Acest om nu putea sa supravietuiasca fara teatru nici o clipa si a avut tarie suficienta ca dupa trei ani de munca la Paris sa treaca in situatia de comediant vagabont.

Acum s-a limpezit o imprejurare importanta. S-a vazut ca domnul Moliere resimte o inclinatie nu numai pentru interpretarea pieselor, ci si pentru scrierea lor. Netinand cont de truda diurna de ocnas, noptile, Moliere incepuse sa compuna niste scrieri in forma dramatica.

E oarecum straniu faptul ca un om care s-a dedicat studiului tragediei si era considerat drept un actor tragic, in operele lui, dupa nereusita piesei „Phivaide”, nu s-a mai inors vreodata la tragedie, ci a inceput sa scrie niste farse vesele si indraznete intr-un act, imitandu-i pe italieni. Farsele acestea placeau foarte mult companionilor sai si atunci le-a introdus in repertoriu. Cel mai mare succes la public a inceput sa aiba  Moliere insusi, jucand roluri comice, cu precadere pe Sganarelle.

Si asa s-a facut ca mai marele trupei de actori ambulanti juca in tragediile altora roluri tragice, iar in farsele proprii roluri comice.

Tot atunci a mai iesit la iveala o imprejurare care l-a tulburat profund pe Moliere: in rolurile tragice el avea, in cazul cel mai fericit, un succes mediocru, iar in cel mai rau caz inregistra pur si simplu o cadere totala, ceea ce, cu amaraciune trebuie s-o spunem, i se intampla destul de frecvent. Dar de indata ce dupa tragedie se redeschidea  cortina farsei, iar Moliere, schimbandu-si costumul, se transforma din Cezar in Sganarelle, situatie se schimba fulgerator; publicul incepea sa hohoteasca, publicul aplauda frenetic, publicul ovationa, iar la spectacolele urmatoare  orasenii se imbulzeau, beneficiile crescand in mod substantial. Duap care situatia se repeta: fiasco in tragedie, succes in farsa.

Si totusi ce explicatie se poate da? De ce tragedianul nu avea succes in tragedie si se alegea cu ovatii in comedii?

Explicatia poate fi doar una si ea este foarte simpla. Nu lumea orbise, cum presupunea Moliere, ci lucrurile stateau tocmai invers: lumea vedea cat se poate de clar, orb era domnul Moliere. Orbire care s-a mentinut o perioada de timp foarte lunga, oricat ar parea de straniu. El singurul dintre toti ceilalti nu intelegea ca, prin natura sa, era un genial actor comic si nu putea fi un tragedian.

sursa: Mihail Bulgakov, Viata domnului de Moliere, Editura Junimea, Iasi, 1976