Arhive etichetă: Codul lui Hammurabi

Legile regelui Hammurabi

hammurabiHammurabi – suveran al regatului vechi babilonian (1792-1749 î.Hr.). Abil om politic, talentat comandant militar, Hammurabi a transformat micul regat din Mesopotamia centrală în cea mai importantă putere a Orientului Mijlociu. După ce a cucerit întregul Sumer, Hammurabi a constrâns Asiria să recunoască suzeranitatea Babilonului. Domnia sa reprezintă o epocă de vârf a civilizației babiloniene care încearcă unificarea jurisdicției mesopotamiene și se cristalizează cele două mari eposuri: „Poemul creațiunii” și „Epopeea lui Ghilgameș”.

Codul lui Hammurabi, cel mai vechi cod de legi cunoscut până astăzi, întocmit la inițiativa lui Hammurabi și păstrat pe o stelă de diorit, sub forma unei lungi inscripții cuneiforme, a fost descoperit la Susa, în 1901. El reunește, în 282 de articole, remarcabile prin concizia și claritatea enunțului, dreptul civil, penal și comercial al epocii. Iată câteva dintre ele:

Continuă citirea →

Un cod săpat în piatră

Codul lui Hammurabi

În anul 1897 o expediţie ştiinţifică franceză, condusă de marele orientalist J. de Morgan, începe săpături arheologice pe ruinele străvechiului oraş Susa, în sud-vestul Iranului de azi. Fostă capitală a statului elamit independent, Susa fusese distrusă în anul 640 î.e.n. de către Assurbanipal, dar, sub împăratul Darius şi urmaşii săi, ajunge capitala imperiului persan. Cu ocazia săpăturilor, expediţia a dat la iveală, în luna decembrie 1901, prima bucată dintr-un bloc de bazalt negru pe care se afla săpat o parte din codul lui Hammurabi, iar în luna ianuarie 1902, cel de al doilea fragment al blocului, cu restul codului.

Continuă citirea →

Codul lui Hammurabi – Infracţiuni şi pedepse

Codul lui Hammurabi reflectă, în ceea ce priveşte regimul pedepselor, un sistem foarte aspru. Pedeapsa capitală este revăzută de cod de 34 de ori. Ea se aplica mai întâi unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului şi de aceea socotite ca foarte primejdioase. Aşa este cazul furtului din patrimoniul regal sau al templelor (art. 6), a celui săvîrşit prin spargere (art. 21) sau cu ocazia unui incendiu (art. 25); la acestea se adaugă înlesnirea fugii sclavilor (art. 15) şi adăpostirea celor fugiţi (art. 16) sau ştergerea semnelor cu care aceştia erau înfieraţi pentru a nu mai putea fi recunoscuţi şi revendicaţi de stăpânii lor (art. 227). Tot cu pedeapsa capitală era pedepsit cel ce vindea un lucru furat (art. 9), cel care cumpăra sau primea în păstrare – fără martori sau acte scrise – diverse bunuri din mâinile unui minor sau ale unui sclav (art. 7), cel care revendica un lucru străin deşi nu-i aparţinea (art. 9) etc.

Continuă citirea →

Originea medicinei

Originea medicinei – 3000 i.Hr.; Babilon

„Daca un doctor care trateaza un abces va ucide pacientul, i se vor taia mainile”.

Aceasta pedeapsa severa pentru malpraxis, care marca sfarsitul carierei unui doctor, a fost gasita gravata pe un stalp de piatra datand din anul 3000 i.Hr. Ea face parte din Codul lui Hammurabi, care, alaturi de zeci de tablite scrise cu cuneiforme din aceea perioada, constituie primele practici medicale. Daca pacientul era un sclav, doctorul nu primea nici o pedeapsa, insa trebuia sa cedeze in schimb unul dintre sclavii sai.

Medicina a reprezentat un subiect fascinant pentru babilonieni. Atunci cand nu era disponibil un doctor pentru a trata un pacient – de obicei cu ierburi medicinale si prin practica proorocirii ce presupunea examinarea ficatului unui animal sacrificat pentru a se afla evolutia bolii – bolnavul era asezat in mijlocul strazii, astfel ca oricine trecea prin zona sa-i poata oferi un sfat medical; asadar, intr-un fel, fiecare babilonian devenea un doctor amator. 🙂

Egiptenii din aceeasi perioada erau mai rigurosi din acest punct de vedere, recunoscand doar medicii autorizati. Primul doctor ce a primit o atestare, in jurul anului 3000 i.Hr., a fost Imhotep, mare vizir al faraonului Zoser. Sulurile de papirus descoperite in secolul al XIX-lea dezvaluie faptul ca Imhotep si succesorii acestuia se bazau in mare parte pe vraji si incantatii pentru tratarea bolilor, insa foloseau si o serie de tehnici chirurgicale, cum ar fi sangerarea (pentru reducerea febrei si pentru eliberarea spiritelor malefice in cazurile de nebunie), precum si o gama variata de plante medicinale.