Arhive etichetă: Cioran

Stelele exilului

Eliade, Cioran, Ionesco

Povesteşte Sanda Stolojan, nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu, aflată în exil la Paris:

12 octombrie 1975   Alaltăieri a avut loc la Paul Barbăneagră o serată de adio pentru Mircea şi Cristinel Eliade, cu bufet românesc, pregătit de bătrâna doamnă Barbăneagră.  De faţă  erau  stelele exiluluiIonescu, Cioran, Eliade, şi prietenii apropiaţi (Ieruncii, Cazaban, Sybille Cottescu, Jacqueline, prietena ei, Marie-France şi Rodica, Si­mone venită cu Cioran — lucru rar —, Şerban Cristovici, Lavastine cu  nevasta româncă),  plus  câteva prietene  ale  lui Rosy  Barbăneagră.

Între alte subiecte s-a discutat despre atribuirea premiului Nobel lui Andrei Saharov. Pentru Cioran, faptul constituie un mare eveniment.  S-a vorbit apoi despre valul de pornografie agresivă care s-a abătut asupra Franţei. Cioran, revoltat, a afir­mat că sunt ultimele avataruri ale democraţiei liberale înainte de prăbuşirea ei în faţa totalitarismului. „Aşa au stat lucrurile cu Republica de la Weimar. Şi-apoi a venit imbecilul de Hitler care a pus ordine… iar oamenii l-au tolerat din cauza exceselor de la Weimar…”

Ionescu ar fi dorit puţin whisky în pahar, dar nu prea îndrăznea… „O spioană mă priveşte”, şoptea, privind spre  soţia lui.  Vesel, în formă, bine dispus, gata să lanseze una din acele glume copilăreşti care fac  parte din personalitatea lui.  I-a spus  Monicăi Lovinescu „semeni cu o persană”. (Îi place mult să găsească asemănări.) Lui Matei Cazacu: „semeni cu un ienicer turc”. Ionescu scrie enorm, pregăteşte o nouă piesă:  Omul cu valize. Nu se poate opri. Lucru impresionant şi într-adevăr minunat la Ionescu: îi este de-ajuns să fie el însuşi ca să creeze, în asta constă originalitatea lui. În legătură cu situaţia din Estul Europei, consideră că opinia publică a devenit conştientă, are loc un reviriment, dar totul merge foarte încet şi vine cam târziu.

Continuă citirea →

În vizită la Cioran – 1 noiembrie 1975

Sanda Stoloja, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian

Povesteşte Sanda Stolojan, nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu, aflată în exil la Paris:

1 noiembrie 1975  Am fost la Cioran, care m-a primit cu simplitatea şi căldura lui obişnuite. A scris unsprezece cărţi, dar sunt „cărţi subţirele”, adaugă el cu o falsă modestie. Acum nu mai este cuprins de aceeaşi „scârbă“ (foloseşte cuvîntul românesc) ca înainte, nu se mai revoltă ca altădată, ceea ce înseamnă o scădere a vitali­tăţii. Îmbătrâneşte, spune el…

Vorbim despre poezie. Lui Cioran nu-i place decât esenţialul.  De  aceea îmi  aprobă versurile.  Îl cred sincer. Mai târziu vorbim despre Kafka pe care îl găseşte supraevaluat. „Un tip (în gura lui Cioran expresia are un sens neutru, echivalent cu « cineva ») care a văzut venind catastrofa epocii noastre…” Apoi adaugă o părere surprinzătoare: „Peste cincizeci de ani n-o să se mai vorbească despre el.“ Cioran este la antipodul lui Kafka, al sensibilităţii lui bolnave. Pesimismul lui este scepticismul unui om sănătos şi salubru.

Continuă citirea →

În vizită la Cioran – 28 septembrie 1975

Sanda Stoloja, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian

Povesteşte Sanda Stolojan, nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu, aflată în exil la Paris: 

28 septembrie 1975   Am fost la Cioran. Nu-l văzusem în ultima vreme. L-am găsit preocupat de sănătatea lui, are dureri de picioare, singurul cal­mant care-i reuşeşte sunt băile călduţe. Se plânge, obosit şi scârbit,  o ceartă pe  Simone care  s-a dus  la liceu îmbrăcată cu o jachetă prea subţire. Conversaţia între noi e rituală: despre politică, România, bârfele din exil…

Continuă citirea →