Arhive etichetă: cina la romani

Cina la romani (ultima parte)

cina la romani

Marţial, unul dintre cei mai mari poeţi ai Romei, care a trăit el însuşi viaţa de client, ne descrie, cu măiestrie şi umor amar, o cină la un parvenit:

„Zoilus şade tolănit pe pat în haina-i şofranie şi loveşte pe ceilalţi oaspeţi cu coatele, în dreapta şi în stânga, sprijinindu-se pe aşternut de purpură şi pe perniţe de mătase. Stă-n picioare lângă el tânărul desfrânat şi-i dă pene roşii şi scobitori de lentisc când vomită, iar concubina îi face vânt plăcut, când s-a încălzit, din evantaiul de culoarea prazului. Un sclav îi alungă muştele cu varga de mirt. Maseza, cu multă dibăcie, îşi plimbă mâinile pe toate mădularele…

Continuă citirea →

Cina la romani (prima parte)

cina romana - convivium

În antichitate, ca şi astăzi, cina era un moment de destindere în viaţa familială şi în viaţa de societate. Grupaţi în jurul unei mese, după o zi de trudă, membrii familiei puteau să-şi împărtăşească impresii, să facă recapitulări ale activităţii desfăşurate, să întocmească planuri de viitor, să vorbească despre toate lucrurile importante şi neimportante, aşa cum sunt convobirile într-o familie. Dacă însă la cenae, adică la masa de seară, care, de obicei, începea pe la ora trei după amiază, erau invitati şi prieteni, atunci cina se transforma într-un convivium (ospăţ).

Conviviumul descris de Cicero

Se înţelege cât de mult se însufleţeau discuţiile în acest caz şi ce atmosferă se crea, mai ales dacă la ospăţ luau parte oameni agreabili, între care se puteau angaja discuţii interesante. Atât de plăcute erau momentele petrecute la astfel de ospeţe, încât Cicero, în plină dictatură a lui Caesar, când suferea amarnic că republica sucombase, scrie lui Paetus, unul dintre prietenii săi, dându-i sfaturi să-şi ducă viaţa în comunitate cu oamenii de treabă, plăcuţi şi care ţin la el, pentru că nimic nu poate să procure mai temeinic fericirea decît o astfel de viaţă. Pentru Cicero, fericirea, în acele momente, n-o aducea plăcerea, ci „comunitatea vieţii şi a traiului şi destinderea gândurilor, care se produce mai ales într-o convorbire prietenească, atât de dulce la ospeţe, aşa cum le-au numit cu mai multă înţelepciune străbunii noştri decât grecii. Grecii le numeau symposia sau syndeipna, adică „reuniuni pentru a bea împreună“ sau „reuniuni pemru a cina împreună”, pe când noi le numim „convieţuiri“, pentru că mai ales atunci se trăieşte în comunitate.

Este interesant să urmărim ce se petrecea între zidurile diferitelor case romane la vremea cinei, când oamenii se strângeau în jurul unei mese. Trebuie spus că acest moment al zilei se diferenţia după categoria socială, după avere şi, mai ales, după gradul de civilizaţie. În funcţie de toate acestea – buna dispoziţie sau scrâşnetul din dinti erau extremele.

Continuă citirea →