Arhive etichetă: Charles Dickens

Viața și opera lui Charles Dickens (V) Cel dintâi text publicat

charles dickens1829 Charles Dickens se îndrăgosteşte de Maria Beadneal — fiica unui bancher —, care va deveni prototipul personajului feminin Dorra Spenlow din Viaţa lui David Copperfield. Dar, spre deosebire de evoluţia iubirii lui David Copperfield, care, trecând peste toate potrivniciile, se încheie cu căsătoria celor doi tineri, în realitatea biografică a scriitorului nunta nu va avea loc niciodată, tatăl bancher opunându-se la căsătoria fiicei sale cu un tânăr de origine socială umilă, lipsit de avere şi fără perspective. Poate că în acest eşec din tinereţea lui Charles Dickens ar trebui căutată taina destinului nefericit al celei dintâi căsnicii din tinereţea lui David Copperfield, care se încheie cu moartea Dorrei.

1830 La 8 februarie, Charles Dickens începe să frecventeze biblioteca de la „British Museum”. Părându-i-se că este dotat pentru a deveni actor de teatru, începe să se pregătească temeinic, după obiceiul său, în vederea urmării acestei cariere. Este al său „violon d’Ingres”, la care nu va renunţa toată viaţa şi care îl va abate, adeseori, „cu ispita-i de la trebi“, de la „trebile” condeiului. Acest „joc secund”, mărturisind propensiunea, esenţial romantică, spre contactul nemijlocit al creatorului cu publicul, o certă predispoziţie de propagator, precum şi o înclinare spre exhibiţionismul histrionic, „trădează”, literar vorbind, vocaţia de povestitor a lui Dickens şi explică — cel puţin în parte — oralitatea scriiturii lui, densitatea dialogurilor, turnura scenică a naraţiunii, dramatismul situaţiilor etc.

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (IV) „N-am să uit niciodată”

charles dickensDouă săptămâni după ce Charles Dickens începuse să lucreze la firma „Warren’s blaking Factory”, la 20 februarie, John Dickens, dat în judecată pentru o datorie de patruzeci de lire sterline, este întemniţat la închisoarea datornicilor „Marshalsea”, întemeiată pe vremea regelui Edward al III-lea (1312-1377), pe lângă curtea contelui Marshal, unde se judecau infracţiunile slujitorilor din Gospodăria regală; mai târziu, după 1780, sediul închisorii a fost mutat lângă biserica St. George, ulterior fiind folosită, până în 1849, când a fost desfiinţată, numai ca loc de detenţie pentru datornici.

Elizabeth Dickens încearcă să o scoată singură la capăt, amanetând şi vânzând din lucrurile ce le mai rămăseseră, dar, excedată de dificultăţile penibile ale indigenţei, la 25 martie se mută şi ea, împreună cu copiii mai mici, la închisoarea datornicilor. Charles Dickens locuieşte acum pe strada Little College, din Camden Town, la doamna Roylance. Duminica, Charles Dickens trece pe la sora sa, Fanny, care studia la „Academia Regală de Muzică”, şi, luând-o cu sine, îşi vizitează împreună părinţii, la „Marshalsea”. Deoarece Camden Town e prea departe de cartierul Southwark, unde se afla închisoarea, cu îngăduinţa tatălui său, Charles îşi schimbă locuinţa şi se mută în apropiere, pe strada Lant, lângă spitalul Guy, într-o mansardă cu ferestrele dând spre dosul casei.

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (III) O copilărie chinuită

charles dickens1824 James Lamert, fiul vitreg al sorei Elizabethei Dickens, propune familiei angajarea lui Charles în „fabrica” de cremă de ghete a domnului Warren („Warren’s blacking Factory”}, din Hungerford Stairs, lângă Charing Cross (în centrul Londrei). Dar să-l lăsăm pe Dickens să povestească însuşi, prin intermediul prietenului şi biografului său John Forster, acest trist episod din copilăria lui:

„James Lamert, ruda care locuia cu noi în strada Bayham, văzând la ce treburi eram pus zi de zi şi cunoscând situaţia noastră, propuse să mă angajeze la un depozit de cremă de ghete, unde să fac şi eu ceva pentru o leafă, cred, de şase şilingi pe săptămână. […] În orice caz, oferta a fost acceptată foarte bucuros de tata şi de mama, şi, într-o luni dimineaţă, m-am dus la depozitul de cremă de ghete ca să-mi încep viaţa de simbriaş. Mă mir cum de-am putut fi lăsat printre străini la o asemenea vârstă. Mă mir că, şi până atunci, văzând că fac fel de fel de treburi mărunte şi anevoioase de când venisem la Londra, nimeni nu s-a înduioşat în aşa măsură de mine — un copil cu însuşiri deosebite : ager la minte, zelos, firav şi uşor vulnerabil fizic şi psihic —, încât să fi dat ideea să se pună nişte bani deoparte, bineînţeles, ca sa fiu şi eu trimis la o şcoală. Prietenii noştri, presupun, erau şi ei sătui de ale lor. Nimeni însă n-a mişcat un deget. Tata şi mama erau pe deplin mulţumiţi. Poate că n-ar fi fost mai mulţumiţi nici dacă aş fi avut douăzeci de ani, gimnaziul terminat în mod strălucit şi dacă m-aş fi pregătit să intru la Cambridge.

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (II) Sărăcia

charles dickens scriitor1823  John Dickens şi familia sa se stabilesc în Camden Town, pe strada Bayham, nr. 6. — „Pe atunci, strada Bayham era poate cea mai săracă parte din mahalalele Londrei […]. Alături de familia Dickens locuia o spălătoreasă […]. De aici şi-a desprins primele impresii despre sărăcia chinuită, care nicăieri nu apare mai vie decât pe străzile din această mahala şi care i-au îmbogăţit scrierile timpurii cu o «mare prospeţime umoristică.”Fanny, având aptitudini pentru muzică, este înscrisă la „Royal Academy of Music” [„Academia Regală de Muzică], unde va studia patru ani şi va fi foarte apreciată.

În primăvară, John Dickens hotărăşte ca Charles să părăsească şcoala lui William Gilles. Înainte de plecare, tânărul său dascăl îi dăruieşte lui Charles o colecţie din revista The Bee [Albina]. Charles este instalat în diligenţa „Commodore” şi nu va „uita niciodată mirosul de paie umede din trăsură. Nu mai era niciun călător cu mine; mi-am mâncat sandvişurile singur, pe o zi mohorâtă. Ploua fără întrerupere, şi viaţa mi se părea mai urâtă decât mi-aş fi închipuit”, avea să se destăinuie el mai târziu lui Forster. Este aceeaşi diligenţă „Commodore” cu care se-ndreaptă spre Rochester mister Pickwick şi cei trei prieteni ai săi, ascultând sporovăiala „străinului despre multe şi de toate, dar mai ales despre pericolul ce-i pândeşte pe călătorii de pe „banca de dinapoia diligenţii”:

„Capu, capu! Păzea capetele! strigă guralivul străin când ieşiră sub bolta scundă care, pe vremea aceea, alcătuia intrarea în remiză. Cumplit loc — primejdioasă treabă — deunăzi, cinci copii — mama — o femeie înaltă, mâncând sandvişuri — uită de boltă — trase — buf — copiii se uită împrejur — capul mamei s-a dus — sandvişul în mână — gura care să-l mănânce, ioc — capul familiei s-a dus — groaznic, groaznic.”

Venitul modest al tatălui său neîngăduindu-i să continue şcoala, Charles Dickens îşi petrece timpul dând o mână de ajutor mamei sale la treburile gospodăriei, împovărate de lipsuri, şi hoinărind din când în când prin aşa-zisul orăşel Camden Town, pe atunci mizeră aşezare suburbană la extremitatea de nord-vest a Londrei, „un loc unde se poate bate untul”, cum îl numeşte bătrânul patron de hoţi şi spărgători Fagin, din romanul Aventurile lui Oliver Twist —, adică unde se pot fura fără riscuri banii copiilor care fac comisioane, şi unde vor locui, în ficţiune, şi Bob Cratchit din Colind de Crăciun, Jemima Evans din schiţa Domnişoara Evans la „Vulturul”, Tommy Traddles, mister Wilkins Micawber şi missis Emma Micawber din romanul Viaţa lui David Copperfield:

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (I) Începuturile

charles dickens1812 Vineri, 7 februarie, „la miezul nopţii”, se naşte în orăşelul Portsea (cartierul Landport, la nr. 387 de pe fosta stradă Mile End Terrace, azi Commercial Road), din apropiere de Portsmouth, Charles John Huffam Dickens, fiul lui John Dickens, funcţionar la Intendenţa Marinei Regale din Portsmouth, şi ai soţiei acestuia, Elizabeth (născută Barrow), fiica unui ofiţer de marină, căsătoriţi la 13 iunie 1809. John Dickens (născut în 1785) era fiul lui William Dickens (mort în 1785), intendent la Crew Hali (reşedinţa lui John Crew, membru al Parlamentului din parcea districtului Chester) şi al soţiei sale Elizabeth (născută Ball), menajeră în casa lady-ei Bladford, apoi la Crew Hali.

1814 John Dickens este transferat la Somerset House2 din Londra ; locuieşte, împreună cu soţia sa, fiica lor Frances (născută în 1810) — căreia, în familie, i se va spune Fanny — şi fiul lor Charles, pe strada Cleveland (lângă spitalul Middlessex).

1815 Se naşte al treilea copil al familiei John Dickens, Letitia.

1817 John Dickens este transferat la Chatham (comitatul Kent), unde va locui (pe Ordnance Terrace), împreună cu familia sa, până în anul 1822. Această localitate şi oraşul învecinat, Rochester, în care Charles Dickens îşi petrece „anii fericiţi ai copilăriei”, apar adeseori în opera scriitorului, cu numele lor sau cu criptonumele literare Mufdog, Dullborough Town şi Winglebury.

Continuă citirea →

Testamentul lui Charles Dickens

Charles Dickens

– decedat în 1870, în Kent (Anglia)

– ultima dorinţă – cei „ce vor participa la înmormântarea mea să nu poarte nici o eşarfă, nici o panglică neagră şi nici o altă absurditate revoltătoare de acest fel”

Charles Dickens

Considerat de cei mai mulţi drept cel mai mare romancier englez, Charles Dickens a murit subit în urma unui atac cerebral la vârsta de 58 de ani.

El a lăsat în urmă o avere de 180.000 de dolari, jumătate provenind din vânzările romanelor sale şi din transformarea acestora în foiletoane, jumătate din popularele, obositoarele şi dramaticele sale lecturi publice în Anglia şi America – spectacole ce i-au grăbit moartea.

Cu doar câteva luni înaintea acestui atac fatal, Dickens suferise o serie de accese epileptice. În timpul lecturilor publice, el prezenta simptome precum amorţirea membrelor, paralizie şi pierderea graiului. Interpretarea energică a crimei din Oliver Twist îl lăsa sleit vreme de câteva ore după spectacol. Cu toate acestea, Dickens a continuat să ţină aceste lecturi, atât pentru plăcerea ce i-o ofereau, cât şi pentru banii primiţi. El avea de întreţinut o soţie, o amantă secretă şi o gospodărie de mari dimensiuni.

Problemele pe care Dickens le avea cu soţia lui, Catherine, au debutat cam cu 15 ani înaintea morţii lui, din perioada în care el i-a mărturisit unui prieten: „Descoper că scheletul din propriul meu dulap devine din ce în ce mai mare”. „Scheletul” era amanta lui frumos proporţionată, Ellen Ternan, o actriţă cu 27 de ani mai tânără ca el.

Ellen Ternan

Aventura extraconjugală s-a desfăşurat cu atât de multă discreţie încât, la citirea testamentului, prietenii au rămas şocaţi auzind că prima menţiune îi acorda 1000 de lire lui Ellen Ternan. Această menţiune a echivalat cu o dezvăluire postumă a „scheletului” ascuns atâta vreme.

Dickens a privit-o dintotdeauna cu un ochi critic pe femeia cu care se căsătorise, considerând-o „amabilă şi supusă”, însă cel mai adesea o „femeie plângăcioasă” ce manifesta „ciudăţenii comportamentale”, inclusiv şi „o afecţiune psihică” şi obsesia că „se simţea nepotrivită pentru viaţa pe care o avea ca soţia a mea”. El se plângea că între ei doi există o incompatibilitate intelectuală.

În noaptea atacului cerebral care l-a ucis – 8 iunie 1870 – Dickens şedea la masă faţă în faţă cu cumnata sa devotată, Georgina Hogarth, care preluase sarcina întreţinerii gospodăriei după plecarea soţiei lui. El muncise din greu toată ziua la noul său roman, Misterul lui Edwin Drood, însă în ultima oră resimţise în mod ciudat o stare de rău şi de confuzie. Brusc, el se ridică în picioare, anunţă că trebuie să plece imediat la Londra, apoi îşi duse mâna la tâmple cu o grimasă de durere şi se prăbuşi la podea. Georgina încercă să-l ridice pe sofa, însă Dickens murmură: „Pe pământ” – ultimele sale cuvinte. Intră în comă şi muri a doua zi, după vizitele soţiei şi amantei sale.

Georgina Hogarth

Testamentul lui Dickens a reflectat recunoştinţa scriitorului faţă de Georgina Hogarth pentru anii în care femeia îl ajutase. El i-a lăsat 8000 de lire în bani lichizi, cea mai mare parte a bijuteriilor sale şi toate hârtiile sale personale, de o valoare nepreţuită. Unul din fii, Charley, a moştenit vasta bibliotecă a lui Dickens, iar ceilalţi copii au împărţit în mod egal o moştenire bănească substanţială. Catherine a primit o rentă modestă pentru tot restul vieţii.

Dickens fusese un bărbat obişnuit să facă ce vrea, iar ultimele sale dorinţe subliniază acest temperament. În privinţa înmormântării sale, el precizează: „doresc să fiu înmormântat cu o ceremonie necostisitoare, lipsită de ostentaţie şi strict privată”. Apoi el cere „să nu se facă nici un anunţ public privind ora sau locul înmormântării mele”. Cu cei îndoliaţi este şi mai dur: „cei ce participă la înmormântarea mea să nu poarte nici o eşarfă, nici o manta, nici o panglică neagră şi nici o altă absurditate revoltătoare de acest fel”.

Toate aceste dorinţe au fost ignorate. El a fost onorat în mod ostentativ, public, cu un cortegiu lung şi cu spectatori îmbrăcaţi complet în doliu. Înmormântarea sa a devenit un eveniment naţional.

Periodicul londonez The Times, ce-i criticase aspru cele mai multe romane, declara că el este un scriitor suficient de important pentru a fi înmormântat în catedrala Westminster, în partea de sud, în veneratul Colţ al Poeţilor, alături de alte celebrităţi. Ceea ce s-a şi întâmplat. Cripta sa a rămas deschisă vreme de câteva zile; în această vreme, s-au perindat în dreptul ei zeci de mii de oameni. Luni de zile, admiratorii scriitorului au depus mormane de flori în jurul mormântului.

Citatul mişcător ce a fost încrustat  pe placa sa funerară fusese rostit de Dickens în cadrul ultimei sale apariţii publice în Londra. Citind din Documentele postume ale clubului Pickwick, autorul, într-o vizibilă suferinţă, a greşit în mod repetat mai multe cuvinte, având o pronunţie neclară; la final, epuizat, el a trebuit să fie purtat pe braţe de pe scenă. Publicul format din peste 2000 de admiratori aflaţi în St. James’s Hall l-a aplaudat frenetic, iar Dickens s-a simţit nevoit să se întoarcă pe scenă pentru un ultim rămas-bun.

„Din aceste lumini multicolore dispar acum definitiv, cu un adio din inimă, recunoscător, respectuos şi afectuos”


sursa: Charles Panati, Cartea sfârșiturilor, trad.: Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2005