Arhive etichetă: Charles Baudelaire

Charles Baudelaire: Frumosul, moda și fericirea

gravura de moda frantaExistă în lume, și chiar în lumea artiștilor, oameni care se duc la muzeul Luvru, trec în grabă și fără a arunca măcar o privire prin fața unei întregi galerii de tablouri foarte interesante, deși de mâna a doua, și se postează visători în fața unui Tițian sau a unui Rafael, dintre cele mai banalizate prin reproduceri. Ies apoi satisfăcuți, spunându-și nu o dată: „Sunt un adevărat cunoscător!” La fel sunt și unii care, fiindcă au citit cândva din Bossuet şi Racine, cred că au străbătut toată istoria literaturii.

Din fericire apar din când în când spirite justițiare, critici, amatori, pasionați care afirmă că Rafael sau Racine nu înseamnă totul și că în „poetae minores” există pagini bune, solide și rafinate. Iar pentru a încheia, ei arată că admirația nețărmurită față de frumos în general, exprimată de poeții și artiștii clasici, nu trebuie să pună în umbră frumusețea singulară și spontană sau detaliul caracteristic.

Trebuie spus că, de câțiva ani, lumea s-a schimbat puțin. Prețuirea pe care amatorii o acordă astăzi delicatelor imagini gravate și colorate în secolul trecut arată că s-a produs o reacție în sensul de care publicul avea nevoie; Debucourt, Saint-Aubin şi mulți alții au intrat în dicționarul artiștilor demni de a fi studiați. Însă ei reprezintă trecutul; or, tocmai de pictura de moravuri actuale vreau să mă ocup acum.

Continuă citirea →

Procesul lui Baudelaire

Charles Baudelaire

Baudelaire – acuzat de ultraj la morala publică

În anul 1857, Ministerul public imperial francez a început o campanie împotriva unor scriitori acuzaţi de ultraj la morala publică şi bunele moravuri. Primul vizat, în luna februarie, a fost Gustave Flaubert. I-a urmat Charles Baudelaire (1821-1867).

În 1855, Revue de Deux Mondes îndrăznise să-i publice unele dintre poemele sale ce vor fi cuprinse în cartea Florile răului. Această apariţie a provocat de îndată atacuri violente din partea ziarului Figaro care nu a întârziat să le califice: „Sărace, dezolante, lipsite de idei, versuri scrofuloase, greţoase, glaciale, carnale şi de abator”.

Editorul căruia i s-a adresat la început Baudelaire, a refuzat să-i publice cartea. Atunci când, în sfârşit, aceasta a apărut la un alt editor, în iunie 1857, Poulet-Malassis, cronicarul de la Figaro, a masacrat-o în aceşti termeni: „Există momente în care te îndoieşti de starea mentală a domnului Baudelaire. Are printre altele lucruri de care nu te îndoieşti. Cel mai mult sunt repetiţii monotone şi premeditate ale aceloraşi cuvinte, aceloraşi gânduri, murdăriile se învecinează cu abjecţiile, respingătorul se aliază cu infectul. […] Niciodată nu ai să asişti la o asemenea paradă de demoni, de fetuşi, de draci, de pisici şi de paraziţi. Această carte este un spital deschis tuturor demenţilor spiritului, tuturor putreziciunilor inimii“.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Baudelaire

Charles Baudelaire

Baudelaire, Charles (-Pierre) (09.04.1821, Paris, Franţa – 31.08.1867, Paris).   Poet, traducător şi critic literar şi de artă francez, faimos îndeosebi datorită lucrării Florile răului (Les Fleurs du mal, 1857), care a fost, poate, cea mai importantă şi mai influentă colecţie de poezii publicată în Europa în sec. XIX. În mod similar, Mici poeme în proză (Petits poèmes en prose, 1868) a fost cel mai reuşit şi mai inovator experiment de poeme în proză din timpul său.

Primii ani    Baudelaire a fost singurul copil al lui François Baudelaire şi a celei de-a doua soţii, mult mai tânără decât acesta, Caroline Defayis, cu care s-a căsătorit în 1819. Începându-şi cariera ca preot, François a abandonat preoţia în 1793 şi a devenit în final un funcţionar public prosper din clasa mijlocie. Pictor şi poet modest, acesta a deschis apetitul fiului său pentru arte sau pentru ceea ce tânărul Baudelaire avea să numească mai târziu pasiunea sa cea mai mare, cea mai consumatoare şi cea mai timpurie, „cultul imaginilor”.

Tatăl său a murit în februarie 1827 şi, vreme de 18 luni, Baudelaire şi mama sa au trăit împreună la periferia Parisului, în condiţii pe care avea să şi le reamintească mereu. În 1861 scria despre acea „perioadă de iubire pasională”: „Am fost pentru totdeauna viu în tine; ai fost numai a mea şi în totalitate”.

Continuă citirea →

Generozitatea lui Baudelaire

Charles Baudelaire, celebrul autor al volumului Les fleurs du mal, a fost întrebat de o vanitoasă şi vârstnică doamnă, căreia toată lumea îi făcea complimente:

Câţi ani îmi daţi, maestre?

Poetul îi răspunse uşor sarcastic:

De ce v-aş mai da şi eu, din moment ce aveţi atâţia?! 🙂