Arhive etichetă: Cezar

Secretele Bibliotecii din Alexandria (I)

biblioteca Alexandria ardereDistrugerea marii biblioteci din Alexandria a fost desăvârşită de arabi în anul 646 al erei creştine. Dar această distrugere a fost precedată de altele, iar înverşunarea în a face să dispară această colecţie fantastică a cunoaşterii este de o semnificaţie aparte.

Începuturile

Biblioteca din Alexandria pare să fi fost fondată de Ptolemeu I sau de Ptolemeu al II-lea. Oraşul în sine, după cum o arată şi numele, fusese înfiinţat de Alexandru cel Mare în iarna anului 331/330 înainte de Hristos. Se scurseră deci aproape 1000 de ani până când biblioteca să fie complet distrusă. Alexandria a fost, poate, primul oraş din lume construit complet din piatră, fară a se folosi în nici un fel lemnul. Biblioteca avea zece săli mari şi camere separate pentru cercetători.

Se mai discută încă despre data exactă a fondării şi numele fondatorului, dar adevăratul fondator, în sensul de organizator şi creator al bibliotecii, nu doar al regelui care domnea pe atunci, pare să fi fost un personaj numit Demetrios din Phalera. De la început, el strânse şapte sute de mii de cărţi, cărora le adăugă mereu altele. Cărţile erau cumpărate cu banii regelui.

Acest Demetrios din Phalera, născut între 354 şi 348 î.Hr., pare să-i fi cunoscut personal pe Aristotel. În 324 îHr. apare ca orator public, în 317 este ales guvernator al Atenei, pe care-o conduce timp de zece ani, din 317 până-n 307 î.Hr. Impuse un anumit număr de legi, mai ales una referitoare la reducerea luxului în cazurile de înmormântare. Pe vremea lui, Atena număra 90.000 de locuitori, 45.000 de străini admişi şi 400.000 de sclavi.

În ce priveşte persoana însăşi a lui Demetrios, istoria ni-l prezintă ca pe arbitrul eleganţei ţării sale. A fost primul atenian care şi-a decolorat părul în blond cu ajutorul apei oxigenate. 🙂 După aceea fu alungat de la guvernare şi se duse la Teba. Acolo scrise un mare număr de lucrări, printre care una cu un titlu ciudat, Pe marginea fasciculului de lumină din cer, care este, probabil, prima lucrare despre farfuriile zburătoare. În 297 î.Hr., faraonul Ptolemeu îl convinge să vină să se instaleze la Alexandria. Atunci fondează biblioteca. Ptolemeu I moare în 283 î.Hr. şi fiul său, Ptolemeu al ll-lea, îl exilează pe Demetrios la Busiris, în Egipt. Acolo este muşcat de un şarpe veninos şi moare.

Continuă citirea →

Viaţa lui Iulius Cezar (ultima parte)

Caius Iulius Cezar

Războiul civil

La 10-11 ianuarie 49 î.Hr., Cezar şi-a condus trupele peste micul râu Rubicon, graniţa dintre provincia Gallia Cisalpină şi Italia propriu-zisă. Astfel a îndeplinit prima faptă de război. Însă nu aceasta era problema esenţială, ci dacă felul greşit în care lumea greco-romană era condusă de nobilimea romană trebuia lăsat să continue ori să fie înlocuit cu un regim autocrat. Ambele variante ar fi dus la un război civil dezastruos. Recuperarea ulterioară parţială a lumii greco-romane sugerează totuşi faptul că varianta Cezar era răul mai mic.

Războiul civil a fost o tragedie, deoarece nu era dorit nici de Cezar, nici de Pompei, nici de o mare parte a nobilimii, iar cetăţenii romani sperau să se menţină pacea. Însă cele trei părţi importante politic erau prinse în capcană. Succesul lui Cezar în construirea puterii sale politice îi făcuse pe susţinătorii vechiului regim să fie atât de înverşunaţi împotriva lui, încât se confrunta cu a alege între a sta la mila duşmanilor lui sau a lua într-adevăr puterea la care era acuzat că aspiră. Şi-a dat seama că nu putea rezolva acea dilemă reducându-şi nevoile la minimul necesar pentru securitatea sa. Cât despre Pompei, gelozia sa tot mai mare faţă de Cezar îl adusese atât de aproape de nobilime, încât nu se mai putea împăca din nou cu Cezar fără să-şi ştirbească reputaţia.

Continuă citirea →

Viaţa lui Iulius Cezar (partea a doua)

Caius Iulius Cezar

Primul triumvirat şi cucerirea Galliei

Valoarea funcţiei de consul consta în guvernarea lucrativă a provinciilor, la care ducea în mod normal. În ajunul alegerilor consulare pentru 59 î.Hr., Senatul urmărea să repartizeze celor doi viitori consuli pentru 59 î.Hr., ca provincii proconsulare, administrarea profitabilă a pădurilor şi păşunilor de animale din Italia. De asemenea, Senatul şi-a asigurat, prin mită, alegerea lui Marcus Calpurnius Bibulus, care candida împotriva lui Cezar. Însă nu bănuiau că Cezar va fi ales al doilea consul.

Cezar a reuşit să formeze o coaliţie irezistibilă de şefi politici. Pompei îndeplinise cu succes misiunea de a face ordine în Orient, însă după întoarcerea în Italia şi dezmembrarea armatei sale în 62 î.Hr., Senatul l-a contracarat, împiedicându-l să asigure parcele de pământ pentru veteranii săi. Cezar, care cultivase prietenia cu Pompei, a intrat într-un pact secret cu el. Lovitura de graţie a lui Cezar a fost să-l convingă pe Crassus să se alăture acestui parteneriat, aşa-zisul triumvirat.

Crassus – la fel ca Pompei, fost locotenent al lui Sylla – fusese unul dintre cei mai activi adversari ai lui Pompei de până atunci. Doar Cezar, aflat în relaţii bune cu amândoi, ar fi putut să-i împace. La începutul lui 59 î.Hr., Pompei şi-a întărit alianţa cu Cezar căsătorindu-se cu singura fiică a acestuia, Iulia. Cezar s-a căsătorit cu Calpurnia, fiica lui Lucius Calpurnius Piso, devenit consul în 58 Î.Hr.

Continuă citirea →

Viaţa lui Iulius Cezar (prima parte)

Caius Iulius Cezar

Cezar, Caius Iulius (12/13.07.100? î.Hr., Roma, azi Italia – 15.03.44 î.Hr., Roma). General şi om de stat roman celebru, cuceritorul Galliei (58-50 î.Hr.), victorios în războiul civil din 49-45 î.Hr. şi dictator (46-44 î.Hr.), care a lansat o serie de reforme politice şi sociale înainte de a fi asasinat de un grup de aristocraţi în clădirea Senatului la idele lui Marte.

Cezar a schimbat decisiv şi ireversibil cursul istoriei în lumea greco-romană. Societatea greco-romană a dispărut de atât de mult timp, încât majoritatea numelor marilor săi bărbaţi înseamnă foarte puţin pentru omul modern de cultură medie. Însă numele lui Cezar, la fel ca şi cel al lui Alexandru, încă se află pe buzele tuturor oamenilor din lumea creştină şi cea islamică. Chiar şi cei care nu ştiu nimic despre Cezar ca personalitate istorică ştiu că numele său de familie reprezintă un titlu ce semnifică un conducător atotputernic unic, precum kaiser în germană, ţar înlimbile slave şi qaysar în limbile islamice.

Numele de Iulius (gentiliciul lui Cezar) este la fel de cunoscut în lumea creştină; în timpul vieţii lui, luna romană Quintilis, în care s-a născut, a fost redenumită „iulie” în cinstea sa. Numele a rămas până astăzi; la fel şi reforma calendarului, impusă tot de el. Vechiul calendar roman era inexact şi manipulat în scopuri politice. Calendarul lui Cezar – calendarul iulian – este încă valabil în ţările ortodoxe din est; calendarul gregorian, care se foloseşte astăzi în vest, este cel iulian, modificat parţial de papa Gregorie XIII.

Continuă citirea →

Idele lui Marte. Complotul împotriva lui Cezar (III)

asasinarea lui Cezar

Cezar coboară din litieră în faţa teatrului lui Pompei, somptuoasa clădire de pe Câmpurile lui Marte, cea mai largă piaţă din Roma. Aici obişnuieşte senatul să se întrunească. Vremea e tot aşa de frumoasă; mulţimea nepăsătoare se plimbă pe dalele de piatră. Femeile pălăvrăgesc, îmblânzitorii de animale arată urşi, maimuţe, gheparzi cărora li se aruncă fructe sau bucăţi de  carne.

Cezar zâmbeşte. Grijile i s-au risipit. Ce i se putea întâmpla? Lui, care cucerise Gallia şi Egiptul – ceea ce n-a izbutit nimeni înaintea lui! Gloria lui o întrece pe cea a lui Scipio Africanul. Numele lui a fost dat lunii celei mai lungi a anului: iulie, „luna lui Iulius”. Şi încă este popular. Drept dovadă, oamenii întorc capul la trecerea lui, îl aclamă.

Când începe să urce treptele care duc spre curie, un bărbat îl înghionteşte ca să-i strecoare un bilet în mână. E Artemidor, un grec care la început făcuse parte din complot, dar acum este îngrozit de planurile prietenilor săi. Cezar, crezând că e vorba de o plângere, strecoară bileţul în mâna stângă, fără să-l citească.

Continuă citirea →

Idele lui Marte. Complotul împotriva lui Cezar (II)

uciderea lui Cezar

În vreme ce Cezar se lasă purtat spre Câmpurile lui Marte, unde se înalţă clădirea seantului, un grup de bărbaţi s-a strâns în vila unuia dintre ei, nu departe de malurile Tibrului. Nu este prima dată când are loc o asemenea reuniune. De câteva săptămâni se urzeşte o conspiraţie, numărând tineri nobili şi anumiţi membri ai senatului. Scopul ei? Nimic altceva decât eliminarea consulului.

Să-i dea toată puterea lui Cezar? Nici nu se pune problema. Ar însemna sfârşitul republicii – al acelei republici care e sufletul Romei. Iniţiatorul complotului, proprietarul vilei de lângă Tibru şi membru al senatului, se numeşte Cassius; cumnatul său este un anumit Decimus Brutus, un tânăr palid şi nervos, fin literat, pe care Cezar l-a numit guvernator al unei părţi din Gallia cucerită. Pe tânărul acesta îl mai leagă ceva de Cezar: e fiul acestuia, pe care l-a avut dintr-o legătură trecătoare cu o tânără romană, cu mult înainte să se însoare, cu mult înainte de Cleopatra.

Dar este un fiu ascuns, renegat, chiar dacă acest aşa-zis secret este ştiut de întreaga Romă. Şi Brutus nu-i poate ierta asta tatălui său. La precedenta întâlnire a complotiştilor, a rostit fraza aceasta:

Continuă citirea →

Idele lui Marte. Complotul împotriva lui Cezar (I)

Complot impotriva lui Cezar. Moartea lui Cezar

În dimineaţa aceea, Iulius Cezar s-a trezit prost dispus. Se simte cocoşat, îl dor şalele şi are înţepături în mâini şi în picioare. Chipul lui, pe care-l cercetează în oglinda din cupru şlefuit, pe care i-o ţine Numa, tânărul sclav care se ocupă de persoana lui, i se pare mai brăzdat de ridurile vârstei ca oricând. Şi şuviţele acelea rebele care i se ridică pe tâmple, asemenea unor coarne caraghioase care-i subliniază chelia! E adevărat că gloriosul Cezar are 56 de ani. Tinereţea lui e departe.

Oftează, îşi întinde părul cu palma, îl lasă pe adolescent să-l ajute să îmbrace toga. Neîndoielnic, ar trebui să-şi aranjeze un pat moale, în loc să se încăpăţâneze să doarmă pe o simplă scândură. Asta ca să-şi întărească imaginea de consul auster şi dur, de general dator să împărtăşească inconfortul legionarilor.

Ce prostie! Cezar a învins Gallia şi Egiptul. Acum nu mai e în campanie! Trăieşte la Roma, în vila luxoasă clădită pe malul Tibrului, departe de centrul oraşului, unde se îngrămădeşte poporul. Pe fereastră, în lumina limpede a dimineţii, îşi vede grădinile frumos aranjate, uriaşul bazin central, colonadele de marmură care înconjoară padio. Totul respiră linişte, lux, frumuseţe. Şi, deşi sunt abia idele lui Marte – a cincisprezecea zi a lunii -, vremea este ideal de frumoasă. Nu e minunat totul?

Continuă citirea →

Le acordă favoarea ca înainte de a fi răstigniţi să li se taie beregăţile

Pe vremea când era doar un tânăr de douăzeci şi doi de ani, Caius Iulius Cezar suferise primele dezamăgiri. Amărât din pricină că pierduse un proces (mai târziu avea să devină unul dintre cei mai străluciţi oratori ai vremii lui), hotărî să se retragă din viaţa publică şi să plece la Rodos, pentru a urma acolo cursurile de retorică, pe atunci celebre, ale lui Apollonius Molo. În largul coastei stâncoase a Cariei, în dreptul insulei Pharmacussa, apărură mai multe nave piratereşti, pentru care capturarea navei romane, lipsită de vânt favorabil, a fost o treabă cât se poate de lesnicioasă. Şi iată-l pe tânărul Cezar prizonier al piraţilor. (Asupra cauzelor care l-au făcut pe Cezar să plece la Rodos ca şi în privinţa scurtei sale captivităţi circulă şi alte versiuni; conform uneia dintre ele, el ar fi fost exilat din Roma de către dictatorul Lucius Cornelius Sulla, fiindcă aderase la partidul lui Marius, rivalul dictatorului.)

Continuă citirea →

Acuzat că era treaz

Înflăcăratul republican Marcus Porcius Cato (95-46 î.Hr.), înverşunat duşman al lui Cezar, îi aducea acestuia din urmă cele mai fanteziste acuzaţii, numai beţiv neputându-i spune că e, întrucât Iulius Cezar era cunoscut drept antialcoolic. Dar Cato a ştiut să transforme şi această virtute în acuzaţie:

Continuă citirea →

Curiozităţi istorice – Cezar răpit de piraţi

În timp ce călătorea spre insula greacă Rodos, în anul 75 î.Hr., Iulius Cezar a fost răpit de piraţi care au cerut pentru el o răscumpărare de 20 de talanţi. Intrigat, Cezar le-a spus răpitorilor că valorează mult mai mult şi i-a sfătuit să ceară 50 de talanţi în schimbul său, ceea ce aceştia au şi făcut.

Continuă citirea →

De ce boală sufereau Cezar, Alexandru cel Mare şi Dostoievski?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: De ce boală sufereau Cezar, Alexandru cel Mare şi Dostoievski?

Răspuns: Epilepsie

Cleopatra, regina intrata in legenda

Cleopatra (greacă: Κλεοπάτρα), născută în anul 69 î.Hr. a devenit Cleopatra a VII-a a Egiptului, la moartea tatălui său, Ptolemeu al XII-lea, în anul 51 î.Hr. Ea intenţionase revigorarea tradiţiilor Egiptului de odinioară, căutând sprijinul lui Iulius Cezar şi Marc Antoniu. Moartea ei legendară şi felul cum cucerise inimile celor doi generali, ambiţiile ei privind gloria Egiptului elenistic şi opoziţia faţă de Imperiul Roman, o consacrară drept una din cele mai celebre femei din istorie.

Primii ani de domnie

Cleopatra s-a născut în ianuarie, anul 69 î.Hr.. Fiică a regelui Ptolemeu al XII-lea, Cleopatra avea mai mulţi fraţi (printre care sunt urmaşii la tron Ptolemeu al XIII-lea şi Ptolemeu al XIV-lea, precum şi Arsinoe). După ce Ptolemeu al XII-lea moare ucis (dealtfel toţi cei din neamul Cleopatrei au murit asasinaţi, adeseori prin otrăvire), Cleopatra urcă pe tron. În acelaşi timp, fratele ei a devenit regele Ptolemeu al XIII-lea, domnind alături de ea în Egipt sub titlul oficial de soţ al Cleopatrei. Cleopatra şi Ptolemeu au fost membri ai dinastiei macedonene care a guvernat Egiptul de la moartea lui Alexandru cel Mare (în 323 î.Hr.). Deşi Cleopatra nu avea sânge egiptean, ea a fost singura din casa ei care a învăţat limba egipteană. Pentru a-şi spori influenţa asupra poporului egiptean, a fost proclamată fiica lui Ra, zeul soarelui la egipteni. La scurt timp, Cleopatra a avut neînţelegeri atât cu fratele cât şi cu sora sa, Arsinoe, care au dus în anul 48 î.Hr. la un război civil.

Descriere

Cleopatra a fost considerată dintotdeauna drept cea mai frumoasă femeie din lume. „Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, faţa lumii ar fi fost alta”, spunea Blaise Pascal despre regina Egiptului. Pascal credea că femeile cu nasul lung sunt mai atrăgătoare şi că poate acest amănunt i-ar fi atras pe Cezar şi pe Marc Antoniu. În realitate, nu se ştie cum arăta nasul Cleopatrei. În culegerea „Samhita”, Sushruta descrie peste 180 de instrumente chirurgicale, folosite în timpul operaţiilor estetice, care erau posibile la acea vreme. Deşi aceste transformări chirurgicale erau „la modă”, Cleopatra nu a apelat la ele. Există şi unele încercări de a demonta mitul frumuseţii Cleopatrei. După reprezentările pe o monedă descoperită recent, regina avea o frunte îngustă, părul cârlionţat, nasul proeminent şi buzele subţiri. Principalul ei mijloc de seducţie nu consta într-o frumuseţe neobişnuită, aşa cum îi este ea atribuită mai târziu, de Geoffrey Chaucer şi Shakespeare, ci în inteligenţa şi glasul ei plăcut.

Continuă citirea →

Moartea lui Cezar

Complotiştii au hotărât să-l ucidă pe Cezar la idele lui Marte. În această zi trebuia să aibă loc şedinţa Senatului, la care se proiecta ca Iulius Cezar să fie proclamat rege al tuturor pământurilor din străinătate şi să i se permită să poarte coroană regală dincolo de hotarele Italiei.

Cu câteva zile înainte de aceasta un vrăjitor l-a preîntâmpinat pe Cezar să fie precaut la idele lui Marte. Deşi Cezar nu credea în spusele profeţilor, de data aceasta soţia sa, îngrijorată, l-a înduplecat să simuleze o boală şi să nu iasă din casă. Răzvrătiţii pricepeau că s-a aflat despre complot şi evitau amânarea şedinţei. Decimus Brutus, în care dictatorul avea atâta încredere, încât l-a desemnat chiar printre moştenitorii săi, s-a dus la Cezar.

Tu, a spus el, prea des ai desconsiderat Senatul. N-are rost să faci aceasta acum, când senatorii au căzut de acord să te proclame rege.

Continuă citirea →

Despre Biblioteca din Alexandria

Biblioteca din Alexandria pastra aproximativ 700.000 de carti scrise pe pergament sau pe foi de papirus, rulate sub forma de suluri, originale sau copii ale tuturor autorilor greci. Din nenorocire, cea mai mare parte a acestora, de o valoare inestimabila, a fost distrusa in urma unor incendii repetate.

Ceea ce mai ramasese din marea biblioteca dupa razboiul cu Cezar a fost folosita de arabi drept combustibil pentru baile publice in urma cuceririi Alexandriei de catre califul Omar I (in 641). Se spune ca acesta ar fi motivat astfel decizia sa:

„Daca scrierile acelea grecesti concorda cu Coranul, atunci sunt inutile si nu e nevoie sa fie pastrate. Daca se abat insa de la Coran, atunci sunt primejdioase si trebuie distruse!”

Legende despre Roma antica

Au existat si femei gladiator?

Potrivit unor documente, in Roma antica au existat multe femei gladiator, chiar inaintea domniei imparatului Nero. In „Satira a IV-a” de Juvenal, femeile gladiator sunt acuzate ca nu ar fi fost decat membre ale unor familii instarite, care luptau in arena doar pentru a castiga faima, desi toata lumea stia ca nimeni nu le-ar rani tocmai din cauza originii lor nobile. In anul 200 d.Hr., imparatul Severus ar fi interzis prezenta femeilor in arene, desi alte surse arata ca acestea au continuat sa lupte in clandestinitate.

Continuă citirea →