Arhive etichetă: cenusa

Descoperirea oraşelor Pompei şi Herculaneum

Anul 79. Două oraşe sunt acoperite de lava Vezuviului.

A trecut vreme nu prea îndelungată şi s-a uitat nu numai de izbucnirea Vezuviului, dar şi despre aşezarea geografică a Pompeiului şi Herculaneumu-lui. În locul acestor localităţi care zăceau sub masa de cenuşă s-au înălţat alte aşezări, s-au sădit copaci şi viţă de vie. Memoria celor întâmplate s-a păstrat numai printre ţăranii care aveau gospodării în aceste părţi, denumind locurile respective Civita, deci oraş.

În veacurile medii, despre Pompei şi Herculaneum nu se mai vorbea nimic. Omul de rând din aceste vremuri, întrebat de soartă tragică a acestor oraşe, ar fi răspuns printr-o ridicare din umeri. Dacă ne-am uită însă pe una din hărţile din Evul Mediu italian, am fi surprinşi că Pompei şi Herculaneum erau notate cu mare exactitate geografică. Prin ce s-ar putea explica această curioasă contradicţie? Secretul era ascuns în dipariţia aproape totală a cercetărilor medivale: cartografii copiau mecanic, fără să gândească cât de puţin, după hărţile legiunilor romane dinainte de catrastrofă şi făcând aceasta, cu siguranţă că nu ştiau că Pompei şi Herculaneum nu mai figurează printre oraşele vii.

Odată cu descoperirea tiparului şi apariţia Renaşterii s-au publicat scrisorile lui Plinius cel Tânăr, ceea ce a reînviat preocupările teoretice faţă de oraşele romane ale Campaniei. Scriitorii renascentişti amintesc de ele în poeme şi cronici, dar şi atunci nimeni nu a încercat să stabilească aşezarea lor reală.

Descoperirea Herculaneumu-lui

Deasupra lui Herculaneum a apărut satul Resina. În 1720 unul dintre ţăranii de aici, adâncindu-şi puţul, a dat de plăci şi coloane de marmură, pe care le-a vândut pietrarilor napolitani că materie primă. Mergând pe firul acestei întâmplări, comandantul austriac militar, cu reşedinţa la Neapole, a început să facă cercetări proprii. În groapa săpată de ţăran a găsit  câteva statui minunate pe care le-a trimis la Viena, unde se află până în prezent. Nimeni nu şi-a dat până atunci seama că a avut loc descoperirea Herculaneumu-lui.

În decembrie 1738, într-o săpătură, la adâncimea de 20 metri, la Resina, căutătorii de comori au dat peste amfiteatrul Herculaenum. Cea mai preţioasă dintre descoperiri din punct de vedere arheologic a fost o tăbliţă cu o inscripţie. Pe ea s-a citit că Annus Mamoniamus Rufus a înălţat pe cheltuială proprie Teatrum Herculaneum.

Prin împrejurări curioase s-a descoperit mai întâi deci Herculaneum, cu toate că era aşezat sub un strat gros de lavă, aşadar mai greu accesibil decât Pompeiul, care era acoperit cu straturi de cenuşă şi piatră spongioasă.

Descoperirea Pompeiului

Curioase au fost căile care au dus la descoperirea Pompeiului. Încă din secolul al XVI-lea se ştia că sub dealul Civita se ascund ruinele unui oraş oarecare. În anul 1594 inginerul Dominico Fontana a primit sarcina de  a contrui un apeduct subteran şi a dat atunci peste curioasele ruine. Descoperirea a trezit o anumită dispută în lumea ştiinţifică: unii istorici au crezut că ruinele sunt fragmente ale Pompeiului, marea majoritate se menţinea la părerea că la Civita se află rămăşiţele oraşului Stabiae.

Schimbarea a avut loc abia la 16 august 1763. La Civita s-a descoperit atunci o statuie din marmură albă reprezentând un bărbat într-o togă. Pe soclu s-a citit inscripţia cu următorul conţinut:

În numele împăratului şi imperatorului Cezar Vespasian August, tribunul T. Svedius Clemens a redat oraşului Pompei locul public, însuşit de persoane particulare„.

Pentru prima oară fusese dobândită în acest fel o mărturie indubitabilă că sub dealul Civita se află renumitul Pompei de odinioară.

Astăzi 3/5 din Pompei este dezvelit şi prezentat turiştilor.