Arhive etichetă: ceasul mecanic

Instrumentele minții (II) Ceasul mecanic

Legoland_Windsor_-_Big_BenCeea ce harta a făcut pentru spațiu  – să traducă un fenomen natural într-o reprezentare artificială și intelectuală a acelui fenomen – o altă tehnologie, ceasul mecanic, a făcut-o pentru timp. Câtă vreme „s-a ținut socoteala” timpului, socoteala se făcea cu instrumente care subliniau acest proces natural: cadrane solare în jurul cărora să se miște umbra, clepsidre prin care să se scurgă nisipul ori să picure apa. Nu exista nicio nevoie anume de măsurare cu precizie a timpului sau de împărțire a zilei în fragmente minuscule. Pentru majoritatea oamenilor, mișcările soarelui ale lunii și ale stelelor ofereau singurele ceasuri de care aveau nevoie. În termenii medievistului francez Jacques Le Goff, viața era „dominată de ritmurile agrare, lipsită de grabă, nepăsătoare față de exactitate, indiferentă față de productivitate.”

Situația a început să se schimbe în a doua jumătate a Evului Mediu. Primii oameni care să fi cerut o măsurare mai precisă a timpului au fost călugării creștini, ale căror vieți gravitau în jurul unui program riguros de rugăciune. În secolul al VI-lea, Sfântul Benedict le-a ordonat adepților lui să țină șapte slujbe de rugăciune pe zi, în anumite momente stabilite. Peste șase veacuri, cistercienii au pus un nou accent pe punctualitate, împărțind ziua într-o succesiune rigidă de activități și văzând în orice zăbavă sau altă pierdere de timp un afront adus lui Dumnezeu. Îmboldiți de nevoia exactității temporale, călugării s-au situat în fruntea progresului tehnologiilor de cronometrare a timpului. În mănăstiri au fost asamblate primele ceasuri mecanice, ale căror mișcări erau reglate de balansul unor greutăți, și clopotele din turlele bisericilor au fost primele care au bătut orele în care oamenii aveau să-și împartă viețile lor.

Continuă citirea →