Arhive etichetă: Catherine Howard

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (V) Catherine Howard

Howard CatherineÎncă o dată, a trebuit să fie emisă o dispensă oficială pentru mariajul regelui cu Catherine Howard, pentru că Henric avusese o relaţie carnală cu verişoara primară a acesteia, Anne Boleyn. De cum hârtia a fost obţinută, regele, ajuns acum la cincizeci de ani, s‑a însurat cu amanta sa în vârstă de nouăsprezece ani.

Ceremonia a fost organizată într‑o oarecare grabă, deoarece, aşa cum a notat ambasadorul Franţei, Catherine era deja enceinte – adică însărcinată. Dar al cui copil era acela? Regele, în pofida faptului că nutrea dorinţe tinereşti, era gras, bolnav şi chel. Circumferinţa taliei lui măsura nu mai puţin de 135 de centimetri, iar Catherine deja îşi manifestase preferinţa pentru bărbaţi mai tineri şi mai supli.

La scurt timp, Curtea s‑a umplut cu partenerele de joacă din adolescenţa lui Catherine, printre care Joan Bulmer şi Katherine Tylney. Din păcate, una a fost omisă – Mary Lassels. Aceasta fusese una dintre domnișoarele aflate în serviciul ducesei de Norfolk şi locuise în dormitorul comun al lui Catherine din Lambeth. Îndemnată de fratele ei protestant, care căuta să pună capăt influenţei catolice a familiei Howard, Mary i‑a povestit arhiepiscopului de Canterbury, Thomas Cranmer, despre indiscreţiile tinereşti ale lui Catherine. Sub tortură, atât Manox, cât şi Dereham au recunoscut întâlnirile pasionale cu Catherine, iar cel din urmă a dezvăluit şi faptul că Thomas Culpepper, un gentilom din Privy Chamber, „i‑a succedat în preferinţele afective ale reginei”.

Culpepper era un fel de favorit al regelui. După spusele ambasadorului francez, acesta fusese crescut de mic în preajma regelui, cu care „împărţea patul în mod frecvent”. Se pare că „dorea să împartă patul şi cu regina”, a adăugat intrigantul ambasador.

Continuă citirea →

Câte dintre cele şase soţii ale lui Henric al VIII-lea au fost decapitate la ordinul acestuia?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Câte dintre cele şase soţii ale lui Henric al VIII-lea au fost decapitate la ordinul acestuia?

Răspuns: Două  (Anne Boleyn şi Catherine Howard)

Regi şi regine pe eşafod

Anne Boleyn

ANNE BOLEYN, a doua soţie, din cele şase, a lui Henric al VIII-lea, a fost decapitată în 1536 pentru că nu i-a născut un moştenitor regelui, fiind acuzată însă de adulter, tocmai pentru a fi supusă pedepsei capitale. Şi, pentru mai multă siguranţă, a fost acuzată şi de complot pentru asasinarea regelui. În ziua de 19 mai 1536, Anne Boleyn a urcat pe eşafod purtând o rochie cu marginile îmblănite deasupra unui jupon stacojiu şi având părul strâns sub o bonetă cu perle. În faţa mulţimii care privea plină de curiozitate, regina a rostit: „Mă rog la Domnul să-l apere pe rege şi să-i dea o domnie cât mai lungă asupra voastră, căci nu a existat un prinţ mai bun şi mai milostiv”.

Să fie şi puţină ironie în aceste vorbe?

Catherine Howard

CATHERINE HOWARD,  a cincea soţie a lui Henric al VIII-lea, a fost decapitată la vârsta de 22 ani, fiind acuzată de adulter, printre alţii, şi cu vărul său, Thomas Culpepper. Înainte de a fi decapitată a dorit să precizeze: „Mor regină, dar aş fi preferat să mor ca soţie a lui Culpepper. Domnul să aibă grijă de sufletul meu. Oameni buni, vă implor, rugaţi-vă pentru sufletul meu”.

Jane Grey

LADY JANE GREY, regină a Angliei numai pentru nouă zile, a fost decapitată la 16 ani, în 1554, fiind acuzată de complot împotriva rivalei sale la tron, Maria I. Victimă a intrigilor politice, a ajuns în faţa călăului rostind îngrozită: „Te rog să mă omori repede”, şi întrebându-l „Mi-l vei reteza înainte de a mă aşeza?”, călăul a răspuns: „Nu, doamnă„. Ultimele cuvinte au fost: „Mor împăcată cu toată lumea. Domnul s-o apere pe regină!

Carol I Stuart

CAROL I STUART, rege al Angliei, a fost decapitat la 30 ianuarie 1649, fiind acuzat de trădare în timpul revoluţiei. În vârstă de 49 de ani, Carol I a ţinut să rămână până în ultima zi cu prestanţă regală. El a cerut să fie îmbrăcat cu două cămăşi, pentru ca nimeni să nu creadă, văzându-l străbătut de vreun fior de frig, că-i e frică. Pe eşafodul plasat în faţa Palatului Whitehall, drapat tot în negru, Carol I a rostit : „Remember!” (Amintiţi-vă!).

Ludovic XVI

LUDOVIC AL XVI-LEA, rege al Franţei, a fost ghilotinat la 21 ianuarie 1793, în urma acuzaţiei de conspiraţie cu puteri străine împotriva guvernului revoluţionar. În faţa ghilotinei, a spus: „Mor nevinovat de toate crimele de care sunt învinuit. Îi iert pe cei vinovaţi de moartea mea şi mă rog la Dumnezeu ca sângele pe care îl veţi vărsa să nu-i fie cerut niciodată Franţei. Fie ca sângele meu să cimenteze Franţa”.

Maria Antoaneta

MARIA ANTOANETA, soţia lui Ludovic al XVI-lea, a fost ghilotinată la 16 octombrie 1793. A urcat pe eşafod într-o cămaşă lungă şi cu părul tuns scurt. Ea a privit cu aroganţă mulţimea care, de altfel, n-o agrea de loc, şi pentru a nu i se vedea stinghereala în faţa ghilotinei, a înaintat atât de repede, încât l-a călcat pe picior pe călău, căruia i-a adresat ultimele sale cuvinte: „Monsieur, vă cer scuze. A fost un accident„.