Arhive etichetă: Caligula

Cruzimea lui Caligula

Cruzimea lui Caligula a ajuns să depăşească orice imaginaţie. Suetoniu povesteşte că, lipsind carnea pentru hrana fiarelor sălbatice destinate luptelor de gladiatori, Caligula a ordonat să li se arunce prizonierii drept hrană. Pe alţi deţinuţi i-a pus în cuşti şi i-a tăiat în două cu fierăstrăul.

La fel de crud s-a dovedit a fi şi cu membrii familiei sale. Dacă ar fi să-l credem pe Dio Cassius, Caligula a obligat-o pe bunica sa, Antonia, o femeie remarcabilă, să se sinucidă. Cât despre Claudius, unchiul lui Caligula, acesta a rămas în viaţă pentru că era sau se prefăcea a fi un idiot, un individ şters, mereu cu nasul în cărţi.

Caligula a pornit un razboi şi împotriva filosofiei. A exilat şi condamnat la moarte mulţi învăţaţi. Seneca a scăpat doar pentru faptul că, fiind bolnav, s-a crezut că mai are foarte puţin de trăit.

Caligula şi Incitatus

Împăratul roman Caligula (37-41) era, fără îndoială, vinovat de multe decizii bizare şi crude, chiar şi pentru standardele romane. El a fost, probabil, victima unei boli mintale, necunoscute în acele vremuri. Dar, dacă el a iubit vreodată ceva, atunci acela a fost calul său, Incitatus. Desele sale atenţii prosteşti arătate frumosului armasar alb ar putea fi semnele unei alienaţii mintale. Incitatus este unul dintre numeroşii cai vestiţi cu care mitologia, istoria şi literatura (Pegas, Bucefal, Rosinanta) au populat arena cărţilor. Istoria lui e adevarată, fiind povestită de Suetoniu în “Vieţile celor 12 cezari.”

Cert este că, oricare ar fi motivul, calul adorat al lui Caligula a intrat în legendă. Unii spuneau că acest cal era îngrijit de optsprezece servitori şi că era hrănit cu ovăz amestecat cu fulgi de aur; după spusele lui Suetonius, Incitatus avea grajd de marmură, cu iesle de fildeş, pături purpurii şi o salbă de pietre preţioase la gât. Suetonius scria, de asemenea, că planul lui Caligula era să-l facă pe Incitatus consul.

Caligula îi găsise calului chiar şi o soţie, numită Penelopa. Se spune că împăratul Caligula pretindea ca acest cal al său ar fi o combinare a tuturor zeilor şi cerea ca animalul să fie venerat ca atare. Calul putea, de asemenea, să invite demnitarii să ia masa cu el, având în acest scop o casă plină de servitori capabili să întreţină astfel de invitaţi.