Arhive etichetă: calatoria

Viața lui Charles Darwin (II) Călătoria pe Beagle

beagleCircumnavigaţia globului avea să îl formeze definitiv pe tânărul Darwin, de 22 de ani. Cinci ani de greutăţi fizice şi rigoare mintală, închis între pereţii unei nave, ani compensaţi de oportunităţi fără margini în junglele braziliene şi în Munţii Anzi, aveau să îi dea lui Darwin o profunzime de gândire pe care n-o avusese până atunci. Ca gentleman naturalist, acesta putea părăsi nava perioade lungi de timp, urmărindu-şi propriile interese. În consecinţă, a petrecut doar 18 luni la bordul navei.

Greutăţile au apărut imediat: îndată ce au ieşit în larg, Darwin a fost torturat de un rău de mare chinuitor. Şi la fel au fost şi întrebările sale: în zilele fără turbulenţe, pătura de plancton de la suprafaţa oceanului l-a făcut să se întrebe de ce mişună aceste creaturi frumoase departe în larg, unde niciun om nu le poate aprecia. Pe Insulele Capului Verde (în ianuarie 1832), navigatorul a văzut benzi de cochilii de stridii printre stânci; acestea l-au făcut să creadă că speculaţiile geologice ale lui Lyell erau corecte, în sensul că pământul se ridică în anumite locuri şi se scufundă în altele. La Bahia (astăzi Salvador), Brazilia, pădurea tropicală luxuriantă l-a lăsat pe Darwin într-o stare de încântare haotică. Dar mintea lui, cu înclinaţiile sale aboliţioniste inspirate de Wedgwood, s-a arătat revoltată de sclavia locală. Pentru Darwin, atât de adesea solitar, pădurea tropicală părea o compensaţie pentru răutăţile oamenilor: a petrecut luni întregi în Rio de Janeiro, în mijlocul acestei splendori tropicale uimitoare, pline de viermi laţi „viu coloraţi”, iar colecţionarul însuşi a devenit „fascinat de păianjeni”.

Continuă citirea →

Spiritul de cruciadă. Itinerariile. Călătoria

cruciade

Spiritul de cruciadă

Fenomenul cruciadei nu era un fenomen nou, ci „rezultatul unui ansamblu de idei şi de practici îndelung meditate în decursul secolelor precedente“. Astfel era, de pildă, „locul din ce în ce mai important pe care îl lua Ierusalimul în spiritualitatea Occidentului medieval. Încă din primele secole ale creştinismului numele Ierusalimului a fost încărcat cu diverse interpretări simbolice şi alegorice“. Încât, încă din secolul al IV-lea s-a manifestat dorinţa creştinilor din Occident de a vizita pentru a vedea cu ochii lor locurile în care a trăit şi a pătimit Iisus. Reîntorşi din lunga lor călătorie, pelerinii aduceau cu ei – începând chiar din sec. V – numeroase şi felurite relicve, a căror veneraţie nu făcea decât să sporească şi mai mult dorinţa miilor de credinţioşi de a vizita Locurile Sfinte.

După anul 980, valurile de pelerini s-au succedat într-una, din ce în ce mai numeroase; unele luând forma unor adevărate expediţii organizate, – cum a fost pelerinajul din 1025-1026, care a reunit nobili şi ecleziastici din vestul Franţei şi din regiunile rhenane; altele – îndată după 1054 – erau expediţii formate din mii de pelerini, mulţi din ei înarmati şi trebuind uneori să poarte adevărate lupte contra musulmanilor, cum a fost cazul expeditiei din 1054, însumând peste 3000 de pelerini comandaţi de episcopul de Cambrai; în îndeosebi pelerinajul colectiv – numărând între 7000 şi 12.000 de persoane, după mărturiile contemporane – întreprins în 1064-1065 organizat şi condus de un grup de episcopi germani, în frunte cu episcopul Gunther din Bamberg.

Continuă citirea →

Călătorii în mitologie – prima parte

Subiect privilegiat de mitologia clasică, începînd cu povestea faptelor lui Ulise, călătoria poate fi caracterizată de direcţia în care se desfăşoară: poate fi o călătorie centrifugă, de descoperire, o îndepărtare de centru în căutarea a ceva (de pildă, călătoria argonauţilor plecaţi în căutarea lânii de aur sau cea a lui Heracle plecat să aducă merele Hesperidelor ori boii lui Gerion), sau una centripetă, de întoarcere acasă (ca în cazul lui Ulise şi al celorlalţi eroi homerici care se întorc din războiul troian).

Continuă citirea →