Arhive etichetă: C. A. Rosetti

O ultimă declaraţie de dragoste

În testamentul din 1880, C. A. Rosetti face o ultimă şi emoţionantă declaraţie de dragoste soţiei sale:

„Exprim soţiei sentimentele mele de recunoştinţă pentru bucuriile de tot felul ce mi-a dat în toate zilele şi la orice oră de la 31 August 1847 şi până azi.

Întotdeauna bună şi blândă pentru toţi, întotdeauna indulgentă pentru toţi, întotdeauna devotată pentru toţi, întotdeauna senină, ea a împrăştiat în jurul ei lumina şi căldura adevăratei virtuţi şi adevăratei fericiri, aceea de a lucra, de a iubi, de a ierta, de a se jertfi fără a reclama altă răsplată decât satisfacţia de a acoperi pe toată lumea cu iubirea ei nesfârşită spre a îndulci orice suferinţă fizică şi morală. Ea m-a făcut să iubesc viaţa spre a mă hotărî ca, prin faptele mele, să mă fac demn de iubirea ei şi spre a gusta fericirea pe care inteligenţa ei, bunătatea şi dulcea ei veselie împrăştie în jurul ei.

Continuă citirea →

Berlicoco şi Firfiric

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Rosetti era Berlicoco, iar Ion Brătianu Firfiric. Aceste două porecle zugrăveau pe vremuri pe scamatorul ca şi pe omul fluşturatec.

C. A. Rosetti era socotit ca fiind inspiratorul lui Brătianu, ca geniul rău al dualităţii, ca omul cu resurse şi cu tot felul de manopere neleale. De aceea fusese poreclit Berlicoco după numele unui scamator care trecuse prin Bucureşti.

Continuă citirea →

C. A. Rosetti şi farsele sale

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: „Pe la 1871 şi mai târziu chiar, se citau curent numeroasele păcălituri făcute de C. A. Rosetti care, în tinereţe, fusese un păcălitor de mâna întâia. Două din păcăliturile lui C. A. Rosetti erau vestite.

Odată, fiind poliţai la Piteşti, a plăzmuit un ordin de la mitropolie, ca toţi popii din oraş să fie tunşi. Apoi a adus la poliţie pe toţi preoţii, i-a pus pe o tobă şi i-a tuns la piele.

Continuă citirea →

Carol I si partidele politice

Trei ani după 1878, în 1881, principele Carol ia titlul de rege — fapt acceptat de toate puterile, ceea ce ne ridica, din punct de vedere protocolar, la rang de egalitate cu celelalte monarhii din Europa. Este un moment crucial pentru statutul nostru internaţional. 

În ciuda imperfecţiunilor sistemului de vot cenzitar s-a ajuns la un regim destul de echilibrat, liberalii guvernând mai mult decât conservatorii, dar regele Carol a fost destul de iscusit pentru a şti când era momentul să-i înlocuiască pe liberali şi să dea din nou puterea conservatorilor, sau invers.

C. A. Rosetti

Iată câteva nume de politicieni care merită reţinute: printre liberali trebuie negreşit să-i cităm pe Ion C. Brătianu şi pe C. A. Rosetti care, cu toate că purta un nume ilustru, era foarte la stânga, de fapt era republican, nu îndrăznea s-o spună deschis, dar ştim din scrisorile lui şi din anumite mărturii că ar fi preferat republica. După moartea lui I. C. Brătianu, preşedinte al Partidului Liberal a fost un Sturdza, deci un om provenit din marea boierime, dintr-o familie care dăduse doi domni Moldovei.

În Partidul Liberal n-au fost deci numai burghezi, cum s-a spus multă vreme, au fost şi boieri, sau boiernaşi. Dar, în general, e drept să se spună că Partidul Liberal a favorizat burghezia născândă, adică a reprezentat partidul celor care voiau să se îmbogăţească făcând din România o ţară mai modernă, cu industrii şi cu un comerţ mai dezvoltat, pe când Partidul Conservator era susţinut mai mult de marii proprietari agricoli.

Printre preşedinţii Partidului Conservator trebuie să-l cităm pe Lascăr Catargi (un bulevard din Bucureşti îi poartă numele). Trebuie să recunoaştem că a fost un excelent guvernant şi că, după ce liberalii luau câteodată măsuri prea pripite de modernizare a ţării, venea un guvern conservator şi, printr-o administrare mai severă, stabiliza situaţia.

Lascăr Catargi a rămas un model de om integru şi bun organizator. Despre el se povesteşte că regele Carol îi cere odată să ia nu ştiu ce măsură pe care Catargi nu o găsea potrivită, iar atunci, cu accentul lui moldovenesc, Catargi răspunde: „Aiasta nu se poate, maiestate!” (Aş fi vrut să i se fi spus la fel şi lui Ceauşescu, din când în când, de către oamenii care erau sub ordinele lui. Pe vremea aceea oamenii noştri politici aveau mai mult curaj.)

Mai citez printre şefii conservatori pe marele moşier Gheorghe Cantacuzino, zis „Nababul”, pe generalul Manu, pe Petre Carp şi, mai târziu, pe Titu Maiorescu, marele critic literar, cel care crease Junimea, în fine un conservator mai democrat, Take Ionescu, care va juca un rol însemnat în timpul primului război mondial şi imediat după; vedeţi deci că exista şi atunci un amestec al intelectualilor de seamă în politică. Şi Maiorescu, şi Eminescu, şi Caragiale au fost conservatori!

În schimb, ideile socialiste îşi fac o apariţie mai timidă în publicistică sau prin agitaţie socială, şi aproape nulă în Parlament, în afară de integrarea în Partidul Liberal a unor personalităţi cu opţiuni categoric socializante, într-o ţară cu o industrie abia incipientă, deci cu o clasă muncitoare urbană foarte redusă, socialismul de inspiraţie marxistă nu putea pătrunde decât încet şi marginal, şi era de altfel în concurenţă cu un curent zis „poporanist”, partizan mai mult al dezvoltării unei agriculturi mici şi mijlocii.  În această privinţă, numele a doi teoreticieni şi luptători politici, ambii veniţi din Rusia, sunt de reţinut: „poporanistul” Constantin Stere, mic boier basarabean — care va juca un rol politic şi după război —, şi marxistul, spirit ascuţit, Dobrogeanu Gherea.

Disputa între partizanii unui efort axat pe dezvoltarea industriei ca imperativ absolut în vederea intrării României în rândul naţiunilor moderne, şi cei care puneau accentul pe ocrotirea agricultorilor mici şi mijlocii (care a dus la formula uşor ironică: „România e o ţară eminamente agricolă!”) s-a dus nu numai la nivel doctrinar, dar şi, într-o oarecare măsură, la nivel parlamentar, între cele două mari partide, conservatorii favorizând mai mult latura agricolă — întâlnindu-se, paradoxal, pe acest teren cu populiştii şi viitorii ţărănişti, pe când liberalii erau categoric sprijinitori ai dezvoltării industriale.

 

sursa: Neagu Djuvara – O istorie povestită pentru cei tineri

C. A. Rosetti – porecla

C.A. Rosetti (1814-1885), scriitor, ziarist, revoluţionar paşoptist, membru fondator al P.N.L., era poreclit Berlicoco de colegii săi, încă de pe vremea când era student la Paris.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

Ce este libertatea?

C.A.Rosetti (1816-1885), luând cuvântul în Parlament, s-a adresat deputaţilor cu întrebarea: „Ştiţi, domnilor, ce este libertatea?” Şi, după o pauză, pe un ton mai ridicat: „Ştiti, domnilor, ce este libertatea?”

Întâmplarea a făcut ca în acel moment să treacă pe sub fereastra localului Camerei Deputaţilor, un rahagiu care-şi lăuda marfa astfel: rahat cu apă rece.

Ferestrele Camerei fiind deschise, s-a auzit strigătul rahagiului, s-a făcut haz de întâmplare, şi multă vreme poporul a considerat libertatea înscrisă în Constituţie, un rahat cu apă rece…

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite, Ed. Andrew, Focşani, 2009