Arhive etichetă: boli

O lume a unei singure boli și a mai multor măști

Cred că virusul COVID 19 există.

Sunt convins că trebuie respectate permanent măsurile elementare de igienă și măcar o perioadă cele de distanțare socială.

Am devenit precaut, atât față de pericolul reprezentat de virus, cât și față de cei care hrănesc temerile oamenilor și îi țin într-o continuă alarmă, înșelând buna lor credință și aruncându-i în extrema spaimei permanente.

Constat cu neliniște că mulți oameni, tulburați de avalanșa știrilor contradictorii, se lasă înspăimântați fie de o propagandă abilă, fie de puterea propriei fantezii.

Mă simt solidar cu cei care știu să păstreze echilibrul între siguranța (auto)impusă și riscul de a te bucura de viață.

Observ că o parte a elitei, până mai ieri veselă și risipitoare, și-a luat o mască de îngrijorare față de nefericirea publică.

Trăiesc într-o lume a unei singure boli, noul coronavirus, și a mai multor măști, de la cele care par să ne protejeze de suferințe la cele care ne fac tot mai greu de (re)cunoscut.

Constat că Domnul a găsit cu cale să cruțe viețile celor care se cred importanți. Epidemia nu s-a atins de niciunul dintre ei; n-aș putea spune c-au dat dovadă de prea multă recunoștință sau de vreun semn de căință și de schimbare a moravurilor.

Scoate-ţi măselele!

scoate-ti maselele

Într-o scrisoare din august 1906, Constantin Dobrogeanu-Gherea îi recomanda ironic prietenului său I.L. Caragiale să-şi extragă măselele (din cauza cărora acesta ar „trage la măsea”) dacă vrea să scape de bolile de care se plângea că suferă. „Măseaua cere udeală [= băutură], udeala produce umezeală, umezeala produce igrasie la ficat”, îi scria Dobrogeanu-Gherea.

Continuă citirea →

Infectii ucigase in istorie

Ciuma reprezinta unul dintre cele mai perfide sfarsituri ale naturii, luand mai multe vieti decat toate razboaiele din istorie. Numai o singura epidemie de ciuma, Moartea Neagra medievala, a exterminat in mai putin de 4 ani o treime din populatia Europei. O alta calamitate, variola, adusa in America de spanioli, a facut mai mult chiar decat praful de pusca pentru cucerirea Noii Lumi de catre europeni.

Nu trebuie sa cautam prea departe in trecut pentru a gasi sfarsituri de asemena proportii epice. In anul 1918, o epidemie de gripa (care este posibil sa se fi declansat intr-o  baza militara din Statele Unite) a ucis peste 20 de milioane de oameni in patru luni – un pret mai scump decat cel pretins in patru ani de primul razboi mondial.

Epidemiile sunt sfarsituri tragice si nu sunt rare si, din pacate, nici eradicabile in viitorul apropiat. Virusurile, bacilii, ciupercile si parazitii fac parte intr-un mod la fel de integrant din ecosistemul planetei ca si plantele, animalele si oamenii pe care ii distrug. In plus, microorganismele au o vechime superioara, caci stramosii lor au fost primele forme de viata de pe planeta. Si este foarte posibil ca descendentii lor sa fie si ultimele.

Este foarte usor sa gasim motivatii perfide si de ordin moral epidemiilor, insa organismele virulente nu fac, desigur, decat sa respecte dorinat naturii de a fi fertile si a se inmulti – intr-un mod cat mai rapid si mai eficient cu putinta.

Virusul SIDA nu a vizat patru grupe cu risc crescut de imbolnavire, ci a ales o celula de sange primitoare si, prin incercari si esecuri repetate, a descoperit o cale rapida spre gazda.

Bacteria responsabila pentru ciuma bubonica din secolul al XIV-lea  a gasit o cale de molipsire atat de eficace (prin intermediul puricilor si al sobolanilor), incat grupul cu risc crescut era insasi omenirea. Ea a facut vicime in mod egal in randurile clerului, mosierilor si serbilor si a ajutat la sfarsirea sistemului feudal.

In trecut, oamenii considerau epidemiile de ciuma drept forme de razbunare ale zeilor. In prezent, cand tehnologia este un zeu creat de noi, simtim ca ar trebui sa punem capat definitv epidemiilor. Aceasta reactie este normala daca ne consideram deasupra naturii si capabili sa controlam mediul inconjurator. Insa nici o specie nu si-a castigat vreodata independenta fata de fortele care au creat-o. Oricat ar fi de infricosator acest concept, boala sub forma de ciume si spidemii este un fenomen natural, ce a facut din totdeauna parte din istoria omenirii.

Pandemiile de ciumă care au schimbat cursul istoriei

Ciuma a fost în trecut unul dintre cei mai mari duşmani ai omenirii, pandemiile ducând la modificări drastice în structura socio-economică şi culturală a multor ţări, scriind astfel un alt curs al istoriei decât cel firesc. The List Universe a compilat o listă a celor mai violente pandemii de ciumă care au lovit omenirea de-a lungul vremii, după cum urmează:

Continuă citirea →

Viaţa într-un oraş medieval

Oraşele medievale ale Europei erau, de cele mai multe ori, înconjurate de ziduri. Din cauza acestui fapt, nu se puteau extinde, chiar dacă uneori creşterea populaţiei impunea acest lucru. Drept urmare, casele erau mici şi înghesuite, iar străzile strâmte. De altfel, în perioada ploilor abundente, acestea se transformau în adevărate canale pe care se scurgeau apele murdare. Căci toate murdăriile se aruncau în stradă, pe fereastră, inclusiv oala de noapte. Mai ales vara, când soarele încălzea puternic, mirosul devenea de nesuportat.

Animalele domestice circulau libere pe drumuri: găini şi gâşte, dar şi porci. În Londra, spre exemplu, primarul a fost nevoit, de mai multe ori, să reînnoiască ordinul de a nu se lăsa porcii să circule pe străzi. Boli grave apăreau şi se răspândeau cu repeziciune, ducând la moartea unei însemnate părţi din populaţia oraşelor.

Ciuma era cea mai cunoscută şi mai devastatoare. Unul dintre primele simptome ale bolii era strănutul. De aceea, când cineva strănuta, toţi cei din jur se grăbeau să-i ureze: „Sănătate!”, „Să trăieşti!”, Noroc!”, toate spuse cu speranţa ca strănutul să nu fie o prevestire a cumplitei boli. Secolele au trecut, ciuma s-a stins pe continentul nostru, dar obiceiul urărilor a rămas, chiar dacă azi prea puţini ştiu de unde provine.

Regele şi medicul

Bătrâneţea lui Ludovic al XIV-lea a fost sâcâită de reumatism, indigestie şi gută.

Trei Delfini au murit datorită lui Fagon –doctorul regal- în 11 luni, iar faptul că spre a-şi acoperi propria incompetenţă, Fagon încurajase zvonul că ei fuseseră otrăviţi de către Orléans, nepotul regelui, nu sporeşte respectul faţă de el.

Ludovic a fost împietrit de durere atunci când soţia nepotului său, ducesa de Burgundia, a căzut şi ea victimă pojarului combinat cu leacurile lui Fagon. Marie-Adelaide fusese favorita regelui şi a bătrânei sale soţii. Ea era afectuoasă, vioaie şi uşor obraznică; aducea viaţă şi râsete în existenţa aşezată a bătrânilor, iar aceştia o adorau.

În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simţi bine. Îşi pierduse pofta de mâncare şi nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzător din moment ce Fagon insistase ca regele să se învelească cu o plapumă din puf pentru a transpira. În august, pe rege a început să-l doară piciorul şi i-au apărut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatică, cu toate că toata lumea ştia că e vorba de cangrenă. În cele din urma, Fagon a prescris amputarea dar, de data asta, regele şi-a sfidat doctorul.

Moartea Regelui Soare a fost înfiorătoare şi prelungită. Sfârşitul a venit la 1 septembrie 1715.

El l-a binecuvântat pe băieţelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să nu imite exagerata sa pasiune pentru construcţii şi războaie.