Arhive etichetă: Biblioteca din Alexandria

Istoria bibliotecii

BIBLIOTECĂ. O colecţie de cărţi, organizată după criterii precise, poate defini o bibliotecă.

Biblioteci în Antichitate

biblioteca-din-alexandriaCriterii precise în organizare se întâlnesc şi la bibliotecile din Antichitate; cu cât acestea sunt mai bogate, cu atât exigenţa în precizie este mai mare. S-ar putea spune că bibliotecile s-au născut odată cu nevoia de cunoaştere a omului. Antichitatea a dezvăluit, în urma săpăturilor arheologice şi a relatărilor istoricilor vechi, prezenţa unor mari biblioteci, a căror vechime coboară adesea până în mileniul al III-lea î.Hr. Diodor din Sicilia vorbeşte de existenţa unei biblioteci la Memphis, precum şi a unor arhive (şi în Egipt, şi în Caldeo-Asiria, arhivele şi cărţile erau păstrate împreună) vechi de peste 2000 de ani înaintea lui Hristos. Jean-Frangois Champollion a găsit în ruinele de la Teba, la palatul lui Ramses al II-lea, construcţii ce atestă existenţa unei mari biblioteci. La Edfu, în Egiptul de Sus, a fost detectată, în templul lui Horus, o sală ai cărei pereţi sunt plini de inscripţii cu titluri de cărţi. La Tell-El-Amarna, tot în Egipt, a fost găsită în ruinele bibliotecii corespondenţa diplomatică a regilor Amenofis al III-lea şi al IV-lea din mileniul al II-lea î.Hr., în limba akkadiană (limba diplomatică a vremii), în scriere cuneiformă, purtată cu caldeo-asirienii şi cu hitiţii.

Imperiul asirian a lăsat numeroase scrieri pe care Sargon al II-lea (secolul VIII î.Hr.) le-a tezaurizat într-o bibliotecă dezvoltată un veac mai târziu de Assurbanipal, cel mai cultivat dintre regii asirieni. Toată cultura vremii a pus Assurbanipal să fie copiată pe zecile de mii de tăbliţe de lut ale bibliotecii de la Ninive, aflate astăzi la British Museum din Londra. Pe malul Eufratului, la Nippur, în jurul templului, au fost dezgropate părţi ale marii biblioteci şi ale arhivelor, formate din tăbliţe sumeriene şi caldeo-asiriene, închise iniţial în cutii de lemn sau de argilă, date cu păcură, ca să fie păzite de umezeală, şi aşezate pe rafturi sau în nişe săpate în perete. Toate aveau câte o etichetă ce preciza conţinutul grupului de tăbliţe. Alte biblioteci au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice din Asia Mică, la Boghazkoi (Turcia), unde a existat cândva oraşul Hattuşaş, capitala hitiţilor, popor în plină dezvoltare între 1900 şi 1200 î.Hr. Au fost identificate aici şi cataloage cu titluri de opere şi cu numărul de tăbliţe pentru fiecare scriere.

Biblioteci celebre

După inventarea şi răspândirea alfabetului, cartea, sub forma ei de rulou, îşi găseşte din ce în ce mai mult locul în biblioteci, unele devenite celebre în istoria culturii universale. În lumea elenistică, două sunt bibliotecile cunoscute îndeobşte. Una este cea din Alexandria Egiptului, cea mai mare bibliotecă a civilizaţiei antice, fondată de Ptolomeu I Soter (305-283 î.Hr.). Învăţaţii pe care Ptolomeu al II-lea Philadephul (283-246 î.Hr.) i-a chemat în Egipt au fost atraşi nu numai de traiul liniştit pe care îl oferea faraonul de stirpe grecească, ci mai ales de bogăţia bibliotecii Museion din Alexandria, rulourile ei trecând de 700 000. Erau adunate aici nu numai creaţiile filosofiei, literaturii şi ştiinţelor greceşti, ci şi majoritatea operelor egiptene, caldeo-asiriene, ebraice, persane, traduse în limba greacă. Mai exista o bibliotecă în Alexandria, mai mică, de numai 300 000 de rulouri, situată lângă templul lui Serapis, Serapeionul, dependentă oarecum de cea dintâi.

Continuă citirea →

Secretele Bibliotecii din Alexandria (II) Oamenii în negru

alexandria bibliotecaOfensiva împotriva bibliotecii

Următoarea ofensivă serioasă împotriva bibliotecii pare să fi fost lansată de împărăteasa Zenobia. Încă o dată, distrugerea n-a fost totală, dar dispărură cărţi importante.

Cunoaştem motivul ofensivei pe care o lansă după dânsa împăratul Diocleţian (284-305). Documente contemporane concordă asupra acestui subiect. Diocleţian voia să distrugă toate lucrările care ofereau secretele fabricării aurului şi argintului. Altfel spus, toate lucrările de alchimie. Pentru că se gândea că dacă egiptenii ar fi putut fabrica după planul inimii aur şi argint, şi-ar fi procurat mijloacele de a ridica o armată şi de a lupta împotriva imperiului. Diocleţian însuşi, fiu de sclavă, fusese proclamat împărat la 17 septembrie 284. Era, se pare, un persecutor înnăscut şi ultimul decret pe care-i semnă, înaintea abdicării de la 1 mai 305, ordona distrugerea creştinismului. Diocleţian se lovi în Egipt de o revoltă puternică şi începu în iulie 295 asediul Alexandriei. Ocupă oraşul, ceea ce dădu ocazia unor masacre înfiorătoare. Totuşi, potrivit legendei, calul lui Diocleţian făcu un pas greşit pe când intra în cetatea cucerită şi Diocleţian interpretă acest incident ca pe-un mesaj al zeilor care-i comandau astfel să cruţe oraşul.

Continuă citirea →

Secretele Bibliotecii din Alexandria (I)

biblioteca Alexandria ardereDistrugerea marii biblioteci din Alexandria a fost desăvârşită de arabi în anul 646 al erei creştine. Dar această distrugere a fost precedată de altele, iar înverşunarea în a face să dispară această colecţie fantastică a cunoaşterii este de o semnificaţie aparte.

Începuturile

Biblioteca din Alexandria pare să fi fost fondată de Ptolemeu I sau de Ptolemeu al II-lea. Oraşul în sine, după cum o arată şi numele, fusese înfiinţat de Alexandru cel Mare în iarna anului 331/330 înainte de Hristos. Se scurseră deci aproape 1000 de ani până când biblioteca să fie complet distrusă. Alexandria a fost, poate, primul oraş din lume construit complet din piatră, fară a se folosi în nici un fel lemnul. Biblioteca avea zece săli mari şi camere separate pentru cercetători.

Se mai discută încă despre data exactă a fondării şi numele fondatorului, dar adevăratul fondator, în sensul de organizator şi creator al bibliotecii, nu doar al regelui care domnea pe atunci, pare să fi fost un personaj numit Demetrios din Phalera. De la început, el strânse şapte sute de mii de cărţi, cărora le adăugă mereu altele. Cărţile erau cumpărate cu banii regelui.

Acest Demetrios din Phalera, născut între 354 şi 348 î.Hr., pare să-i fi cunoscut personal pe Aristotel. În 324 îHr. apare ca orator public, în 317 este ales guvernator al Atenei, pe care-o conduce timp de zece ani, din 317 până-n 307 î.Hr. Impuse un anumit număr de legi, mai ales una referitoare la reducerea luxului în cazurile de înmormântare. Pe vremea lui, Atena număra 90.000 de locuitori, 45.000 de străini admişi şi 400.000 de sclavi.

În ce priveşte persoana însăşi a lui Demetrios, istoria ni-l prezintă ca pe arbitrul eleganţei ţării sale. A fost primul atenian care şi-a decolorat părul în blond cu ajutorul apei oxigenate. 🙂 După aceea fu alungat de la guvernare şi se duse la Teba. Acolo scrise un mare număr de lucrări, printre care una cu un titlu ciudat, Pe marginea fasciculului de lumină din cer, care este, probabil, prima lucrare despre farfuriile zburătoare. În 297 î.Hr., faraonul Ptolemeu îl convinge să vină să se instaleze la Alexandria. Atunci fondează biblioteca. Ptolemeu I moare în 283 î.Hr. şi fiul său, Ptolemeu al ll-lea, îl exilează pe Demetrios la Busiris, în Egipt. Acolo este muşcat de un şarpe veninos şi moare.

Continuă citirea →

Biblioteca din Alexandria, tezaur spiritual al antichitatii greco-latine si al lumii

Simbol de civilizaţie, altar al ştiinţei, edificiu în care incunabulele, manuscrisele, tipizatele, documentele, hărţile şi cărţile sunt adăpostite, conservate, clasificate şi puse la dispoziţia cititorilor, biblioteca reprezintă imaginea prestigiului intelectual, iar Biblioteca din Alexandria nu face excepţie.

Ceea ce scoate în evidenţă Biblioteca din Alexandria este renumele ei, care a făcut-o să fie prima bibliotecă publică din lume. Francezul Marc Sauvalle o numeşte „Străbunul bibliotecilor noastre publice […] celebră în Antichitate pentru farul său, construit pe insula Pharos, căreia i-a dat şi numele“. „Acest far – notează Sauvalle în continuare – servea drept ghid pentru marinarii care se îndreptau către oraşul construit de Alexandru cel Mare. Alexandria avea de asemenea şi un al doilea «far». Acesta îi călăuzea pe savanţii şi filosofii epocii spre oraşul egiptean. E vorba despre «Museion-ul» din Alexandria, templul Muzelor. De la Museion provine şi cuvântul «muzeu». Dar acesta era mult mai mult decât un muzeu în sensul pe care i-l atribuim în general. Era mai mult decât un loc de expunere a unor obiecte eteroclite, cuprindea şi o universitate a cărei bibliotecă era o bijuterie.

Continuă citirea →

Istoria bibliotecilor

Atunci când intri într-o mare bibliotecă simţi cum prin ele însele, cărţile alcătuiesc o lume fascinantă în stare să asigure noi dimensiuni vieţii oamenilor. În acest templu al cărţii care este biblioteca, cea mai veche instituţie socio-culturală realizată de oameni, stă tezaurizată mare parte din înţelepciunea lumii.

Se poate spune că bibliotecile au apărut odată cu tăbliţele de lut în jurul anilor 3500 î.Hr., având în vedere faptul că civilizaţiile timpurii nu făceau nici o diferenţă între o arhivă şi o bibliotecă. Şi, întrucât primele texte scrise aveau în principal un conţinut religios, nu este surprinzător faptul că aceste biblioteci erau adăpostite în temple şi biserici.  Spre exemplificare, menţionăm că anticamerele unui templu din mileniul al III-lea î.Hr. din orasul sumerian Nippur erau pline cu tăbliţe de lut pe care fuseseră inscripţionate rugăciuni, imnuri şi ritualuri. Însă o colecţie de cărţi religioase pentru uzul exclusiv al preoţilor constituie o bibliotecă doar într-un sens extrem de restrâns al termenului, mai degrabă prin analogie cu felul în care colecţia de cărţi a unei persoane reprezintă o bibliotecă.

Bibliotecile publice în adevăratul sens al cuvântului, care să adăpostească lucrări ce acoperă domenii diverse pentru a fi consultate de către studenţi şi discipoli, au trebuit să aştepte două evenimente: scrierea unor texte erudite de istorie, ştiinţă şi filozofie şi folosirea cărţilor ca mijloc de transmitere a cunoştinţelor de la o generaţie la alta. Ambele evenimente s-au materializat abia în secolul al V-lea î.Hr., datorită interesului manifestat de greci pentru educarea oamenilor liberi. În această perioadă, la Atena au apărut bibliotecile publice, dedicate tuturor ramurilor culturii, însă cu un accent deosebit pus pe cel mai incitant domeniu al vremurilor respective: filozofia, unită în mod inextricabil, timp de câteva secole, cu ştiinţa, la rubrica „filozofie naturală”.

Majoritatea şcolilor greceşti de filozofie aveau biblioteci proprii. Discipolii lui Epicur şi cei ai Platon preţuiau în mod special bibliotecile, iar multe dintre lucrările lor timpurii se păstrează datorită preocupării manifestate în acest domeniu. Aristotel şi discipolii săi au pus bazele celei mai detaliate şi celebre colecţii de cărţi din toată Grecia. Geograful şi istoricul Strabon (63 î.Hr.-24 d. Hr) spunea despre biblioteca lui Aristotel că a reprezentat modelul pentru instituţia ulterioară de la Alexandria, considerată cea mai mare bibliotecă a antichităţii. Achiziţiile judicioase de suluri de papirus realizate de Ptolemeu I Soter şi fiul său, Ptolemeu II Philadelphus, la sfatul înţelept al consilierului acestora, Demetrius din Falerum, au făcut ca la mijlocul secolului al III-lea î.Hr. biblioteca să beneficieze de o abundenţă de cărţi, ce a sfidat orice concurenţă.

Fondatorii bibliotecii din Alexandria şi-au propus să colecţioneze toate cărţile greceşti sub forma copiilor celor mai bine păstrate şi aranjate sistematic. Alimentată de-a lungul timpului de cei mai importanţi scriitori şi erudiţi greci, găzduită într-un templu dedicat lui Zeus, precum şi într-un templu al Muzelor, biblioteca deţinea colecţii de suluri de papirus şi de pergament ce totalizau mii de exemplare.