Arhive etichetă: Benvenuto Cellini

Viaţa lui Benvenuto Cellini

Cellini BustCellini, Benvenuto (01.11.1500, Florenţa, Republica Florenţa, azi Italia – 13.02.1571, Florenţa). Sculptor florentin, bijutier şi scriitor, unul dintre cei mai importanţi artişti manierişti şi, datorită vieţii şi perioadei în care a trăit, descrise în autobiografia sa, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii.

Începutul carierei

Opunându-se tatălui său, care voia ca el să devină muzician, Cellini a intrat ca ucenic în atelierul aurarului florentin Andrea di Sandro Marcone. A fost exilat la Siena, după o încăierare, în 1516; s-a întors la Florenţa între 1517-1519 şi apoi s-a stabilit la Roma. Anchetat şi condamnat la moarte pentru că a luat parte la un duel în Florenţa în 1523, a fugit din nou la Roma, unde a lucrat pentru episcopul de Salamanca, Sigismundo Chigi, şi pentru papa Clement VII. Cellini a participat la apărarea Romei în timpul asediului din 1527, unde, potrivit relatărilor lui, i-ar fi împuşcat pe conetabilul de Bourbon şi pe prinţul de Orania.

Continuă citirea →