Arhive etichetă: Baudelaire

Cum a murit Baudelaire?

baudelaireBaudelaire (Charles) Poet francez

Data morţii: 31 august 1867 (la 45 de ani)

Cauza: hemoragie cerebrală

Locul: strada Domului nr. 1, Paris (Franţa)

Înhumat: cimitirul Montparnasse, Paris

Un sifilis contractat la nouăsprezece ani a declanşat boala care avea să-l răpună pe Baudelaire. În martie 1866, în cursul unui turneu de conferințe în Belgia, în timp ce vizita cu mai mulţi prieteni biserica Saint-Loup din Namur, căzu lovit de un atac cerebral. Când îşi reveni, vorbea confuz. O săptămână mai târziu, un nou atac îl lăsă hemiplegic şi afazic. Ultimele cuvinte inteligibile pe care le-a rostit au fost: „Nu, la naiba, nu.” În iulie a fost adus înapoi la Paris unde, timp de un an, a dus o existentă mizerabilă în clinica Duval din strada Domului.

Continuă citirea →

Anunțuri

Îmbătaţi-vă! Cu vin, cu poezie sau cu iubire

timpTrebuie să fii totdeauna beat. E singurul lucru într-adevăr cuminte. Ca să nu simţi chinuitoarea povară a Timpului care-ţi zdrobeşte umerii şi te-ndoaie la pământ, trebuie să te-mbeţi fără încetare.

Dar cu ce? Cu vin, cu poezie sau cu iubire, – după cum ţi-e firea. Numai să te îmbeţi.

Şi dacă vreodată te vei trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, sau în singurătatea posomorâtă a odăii tale, întreabă vântul, valurile, stelele, pasările, ceasornicul; întreabă tot ce e trecător, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cântă şi vorbeşte, întreabă ce oră e; şi vântul, valurile, stelele, pasările, ceasornicul, îţi vor răspunde: „E ora să te îmbeţi! Ca să nu fii robul încătuşat al Timpului, îmbată-te: îmbată-te fără încetare! Cu vin, cu poezie sau cu iubire, cu orice – numai să te îmbeţi”.

Continuă citirea →

Baudelaire şi dandysmul

baudelaire

Charles-Pierre Baudelaire (1821-1867). Reconstituit din toate  dicţionarele, enciclopediile, biografiile, eseurile, de la Jean-Paul Sartre sau Roger Kempf până la Bernard-Henri Lévy şi Raymond Poggenburg, dandysmul acestui „poet blestemat” este, întâi de toate, o formă de sfidare: a propriei familii, a Parisului îmburghezit, a lumii artistice sufocate de mediocritate.

La 23 de ani, în 1844, după o copilărie şi o adolescenţă trăite paroxistic, în nesupunere şi continuă revoltă, după îndelungi perioade solitare, după o incredibilă fugă din Mările Sudului, după câteva amoruri întâmplătoare care-i vor ruina sănătatea, după ce-şi întâlneşte iubirea, el intră în cele din urmă pe scena pariziană ca „dandy al boemei”. Cu partea de avere moştenită la 21 de ani dinspre foarte vârstnicul tată (pierdut la doar 6 ani), se instalează la hotelul Pimodan, unde îşi amenajează interiorul după toate legile dandysmului: mobile de lux, obiecte de preţ, veşminte scumpe. Afişează mereu o alură de artist şic”, cum îşi înnoadă neglijent cravata neagră, lăsată să cadă peste vesta puţin descheiată, cum îşi scoate graţios mănuşile roz ori bej sau cum îşi oglindeşte chipul în luciul de mare efect al pantofilor.

Continuă citirea →

Procesul lui Baudelaire

Charles Baudelaire

Baudelaire – acuzat de ultraj la morala publică

În anul 1857, Ministerul public imperial francez a început o campanie împotriva unor scriitori acuzaţi de ultraj la morala publică şi bunele moravuri. Primul vizat, în luna februarie, a fost Gustave Flaubert. I-a urmat Charles Baudelaire (1821-1867).

În 1855, Revue de Deux Mondes îndrăznise să-i publice unele dintre poemele sale ce vor fi cuprinse în cartea Florile răului. Această apariţie a provocat de îndată atacuri violente din partea ziarului Figaro care nu a întârziat să le califice: „Sărace, dezolante, lipsite de idei, versuri scrofuloase, greţoase, glaciale, carnale şi de abator”.

Editorul căruia i s-a adresat la început Baudelaire, a refuzat să-i publice cartea. Atunci când, în sfârşit, aceasta a apărut la un alt editor, în iunie 1857, Poulet-Malassis, cronicarul de la Figaro, a masacrat-o în aceşti termeni: „Există momente în care te îndoieşti de starea mentală a domnului Baudelaire. Are printre altele lucruri de care nu te îndoieşti. Cel mai mult sunt repetiţii monotone şi premeditate ale aceloraşi cuvinte, aceloraşi gânduri, murdăriile se învecinează cu abjecţiile, respingătorul se aliază cu infectul. […] Niciodată nu ai să asişti la o asemenea paradă de demoni, de fetuşi, de draci, de pisici şi de paraziţi. Această carte este un spital deschis tuturor demenţilor spiritului, tuturor putreziciunilor inimii“.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Baudelaire

Charles Baudelaire

Baudelaire, Charles (-Pierre) (09.04.1821, Paris, Franţa – 31.08.1867, Paris).   Poet, traducător şi critic literar şi de artă francez, faimos îndeosebi datorită lucrării Florile răului (Les Fleurs du mal, 1857), care a fost, poate, cea mai importantă şi mai influentă colecţie de poezii publicată în Europa în sec. XIX. În mod similar, Mici poeme în proză (Petits poèmes en prose, 1868) a fost cel mai reuşit şi mai inovator experiment de poeme în proză din timpul său.

Primii ani    Baudelaire a fost singurul copil al lui François Baudelaire şi a celei de-a doua soţii, mult mai tânără decât acesta, Caroline Defayis, cu care s-a căsătorit în 1819. Începându-şi cariera ca preot, François a abandonat preoţia în 1793 şi a devenit în final un funcţionar public prosper din clasa mijlocie. Pictor şi poet modest, acesta a deschis apetitul fiului său pentru arte sau pentru ceea ce tânărul Baudelaire avea să numească mai târziu pasiunea sa cea mai mare, cea mai consumatoare şi cea mai timpurie, „cultul imaginilor”.

Tatăl său a murit în februarie 1827 şi, vreme de 18 luni, Baudelaire şi mama sa au trăit împreună la periferia Parisului, în condiţii pe care avea să şi le reamintească mereu. În 1861 scria despre acea „perioadă de iubire pasională”: „Am fost pentru totdeauna viu în tine; ai fost numai a mea şi în totalitate”.

Continuă citirea →