Arhive etichetă: Batu Han

Cine a întemeiat Hanatul Hoardei de Aur?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Cine a întemeiat Hanatul Hoardei de Aur?

Răspuns: Batu han

Invazia mongolă – Istoria românilor

mongoli

În primii ani ai veacului al XIII-lea apare deodată la celălalt capăt al Eurasiei, pornind din stepele Mongoliei, o formidabilă putere, neprevăzută şi nemaiîntâlnită în violenţa ei, cea a călăreţilor mongoli ai lui Genghis Han.

Trebuie să ne oprim o clipă asupra fenomenului mongol, nu numai fiindcă e un moment crucial din istoria universală, ci şi fiindcă a avut la noi — la mii şi mii de kilometri depărtare — urmări de o importanţă capitală. Uriaşa armată a lui Genghis Han, admirabil organizată, încadrată de călăreţii tribului său mongol, dar cuprinzând cu timpul multe alte seminţii de rasă mongolă sau turcă, se urneşte în 1206 şi cucereşte mai întâi tot nordul Chinei. Mongolii vor porni apoi către Apus, vor nimici mai târziu mai multe ţări asiatice, între care regatul persan, punctând de fiecare dată înaintarea lor cu măceluri de masă de o nemaipomenită cruzime — piramide de sute de mii de capete după cucerirea fiecărui mare centru. Faima lor şi spaima se răspândesc ca un pârjol în lumea întreagă. Marele Han moare în 1227 şi împărăţia se împarte între fiii lui, dintre care unul e ales „Mare Han”; dar, chiar înainte, o armada cum nu mai cunoscuse pământul pornise prin Siberia spre Europa, sub comanda unui nepot al lui Genghis Han, Batu Han.

La nord de Marea de Azov, pe Kalka, o coaliţie a cumanilor albi cu ruşii marelui cneaz de la Kiev, împăcaţi cu acest prilej, suferă, în 1223, o cumplită înfrângere. Vestea ajunge îndată la cumanii negri din părţile noastre. De teama pericolului mongol, de unde până atunci cumanii respinseseră toate tentativele de creştinare, ucigând mai mulţi misionari, călugări catolici, căpetenia cumanilor negri cere acum regelui Ungariei să-i acorde protecţia şi să trimită grabnic un episcop, pentru ca tot poporul să fie creştinat. O impunătoare delegaţie soseşte în 1228 peste Carpaţi, undeva la graniţa Moldovei cu Muntenia, având în fruntea ei pe însuşi fiul regelui, viitorul rege Bela al IV-lea, şi pe primul prelat al Ungariei, arhiepiscopul de Strigonium (Esztergom). Zeci de mii de cumani sunt botezaţi o dată cu căpetenia lor şi e creat pe loc un episcopat al cumanilor, care va prelua numele râului Milcov (episcopatul Milcovensis), unde s-au clădit îndată biserică, palat, cetate — din care nu va rămâne nimic, căci 13 ani mai târziu va trece pe acolo iureşul mongol.

În 1241 trei coloane mongole înaintează din părţile Rusiei către Apus, distrugând pe rând cnezatele ruseşti, regatul polon sprijinit de cavaleri germani, şi trecând peste ţara noastră — unde vor întâlni în nord rezistenţă din partea saşilor de curând instalaţi la minele de la Rodna, iar în sud din partea unei formaţiuni „valahe” — şi, întrunite, nimicesc în Ungaria armata regelui Bela. Acesta nu-şi găseşte scăparea decât refugiindu-se pe o insulă din Adriatica. Se aşteaptă ca puhoiul mongol să se îndrepte acum către marile ţări din Apus. Dar, în 1242, mongolii se retrag subit, nu din pricina vreunui contraatac creştin, ci fiindcă a sosit vestea morţii Marelui Han, iar toţi fraţii, fiii şi nepoţii lui se grăbesc către Karakorum pentru alegerea noului Han. În treacăt trebuie spus că conducătorii Apusului, papa, regele Franţei, regele Angliei, au crezut un moment că s-ar putea folosi de aceşti nou-veniţi atât de temuţi împotriva puterii musulmane, care rămânea, în gândul lor, marele adversar al creştinătăţii.

Europa centrală şi apuseană va avea totuşi răgazul de a se reface şi întări. Mongolii însă nu s-au retras cu totul din Europa, ci au înfiinţat, în sud-estul Rusiei, pe Volga inferioară, un stat puternic, cunoscut sub numele de Hoarda de Aur, care va ţine în vasalitate principatele ruseşti timp de peste 200 de ani, şi va roi şi mai la apus, pe malul Mării Negre şi în Crimeea, unde mongolii se vor contopi cu foştii cumani albi, a căror limbă o vor adopta. Sunt cunoscuţi, de atunci, sub numele de tătari, şi vor reprezenta pentru ţările noastre, veacuri de-a rândul, prin raziile lor sălbatice, o permanentă primejdie. Chiar din primele decenii ale secolului al XIV-lea, constatăm că formaţiunile politice bulgăreşti, sârbeşti şi româneşti se află în raport de vasalitate faţă de aceşti hani tătari instalaţi pe malul nordic al Mării Negre. Formidabila expansiune mongolă va avea însă, după cum vom vedea mai târziu, şi urmări pozitive, cel puţin pentru români.

sursa: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri