Arhive etichetă: bani

Banii datoraţi de Dostoievski lui Turgheniev

Dostoievski si Turgheniev. Bani

Povesteşte Anna Grigorievna, soţia lui Feodor Mihailovici Dostoievski:

„Din anul 1876 mi-a rămas întipărită în memorie o mică neînţelegere, ce l-a tulburat mult pe soţul meu, care avusese cu două, trei zile înainte o criză de epilepsie.

La Feodor Mihailovici venise un tânăr, Alexandr Feodorovici Otto (Oneghin), care locuia la Paris şi care a adunat ulterior o colecţie preţioasă de cărţi şi documente puşkiniene. Dl. Otto îi spuse că prietenul său, Iv. S. Turgheniev, l-a însărcinat să treacă pe la Feodor Mihailovici şi să încaseze banii pe care acesta îi datora. Soţul meu se miră şi îl întrebă dacă Turgheniev n-a primit de la P. V. Annenkov cei cincizeci de taleri, pe care i-a dat acestuia pentru a fi remişi lui Turgheniev în luna iulie a anului trecut, când s-a întâlnit cu el în tren, în drum spre Rusia. Dl. Otto a confirmat primirea banilor de la Annenkov, dar a spus că Turgheniev ţine minte că i-a trimis lui Feodor Mihailovici la Wiesbaden o sută şi nu cincizeci de taleri şi, prin urmare, socoteşte că Feodor Mihailovici îi mai este dator încă cincizeci de taleri.

Continuă citirea →

Originea cuvântului salariu

salariu in Roma antica

Ştiaţi că? În armata romană, ofiţerii şi soldaţii primeau o alocaţie în sare. În perioada Imperiului, acest salarium (de unde derivă cuvântul salariu) a fost transformat într-o alocaţie de bani pentru sare.

sursa: Ghid de cultură generală. Întrebări şi răspunsuri, trad.: Graal Soft. – Ediţia a 2-a, revizuită, Bucureşti, Litera Internaţional, 2012

Jackie Kennedy – iubiri rentabile, dar tragice

E imposibil să înţelegem opţiunile din viaţa lui Jackie Kennedy, fără a pricepe uriaşa patimă cu care urmărea puterea şi, de-o mie de ori mai mult încă, banii. Şi-a pus ochii pe bărbaţi în stare să-i satisfacă nevoile materiale la nivelul a 30 000 de dolari pe lună, doar pentru garderobă. Jackie a fost o prăpastie fără fund, financiar vorbind, şi a sfârşit prin a-l îngrijora, în loc de a-l epuiza, pe al şaselea om bogat din lume, care i-a fost al doilea soţ: Aristotel Onassis. „Recunosc, îmi place luxul“, îi declara ea cu nevinovăţie, în 1972, unui ziarist iranian, la sfârşitul unei vizite la Teheran, unde le achita gazdelor o notă de plată de 700 000 de dolari, adică 70 000 de dolari cheltuieli zilnice. Risipitoare până la nebunie, înţelegea să rămână neschimbată, cu deplină indolenţă, şi a priceput nevoia corolară a unor alianţe solide. Primă doamnă a Statelor Unite, apoi soţie a unui miliardar, era numită „Deget Fermecat“: arăta cu degetul prin magazine obiectul dorit, fără a se uita la preţ şi fără a-l plăti cu bani gheaţă, indicând doar adresa unde să fie trimis.

Continuă citirea →

Îmbuibatul

În spaţiul public al României post-decembriste, un personaj nefast şi-a făcut o apariţie sfidătoare: îmbuibatul. S-a făcut repede remarcat prin lăcomie, aroganţă, atitudine provocatoare.  Printr-un concurs favorabil de împrejurări – dar, cel mai adesea, prin mijloace neoneste – a ajuns să aibă o bună situaţie materială, politică sau socială. Se consideră puternic, deasupra tuturor.  Nu-l impresionează sărăcia, suferinţa sau problemele altora.  Este infatuat şi agresiv, privind cu dispreţ – nedisimulat – la toţi cei din jurul lui. Se crede infailibil.

Continuă citirea →

Cum a făcut dreptate Vlad Ţepeş

Pe timpul domniei lui Vlad Ţepeş, un neguţător care se afla în călătorie pe la noi spuse să se strige pe la răspântii că a pierdut o pungă cu o mie de lei. El făgădui o sută de lei aceluia care o va găsi şi i-o va da.

Nu trecu mult şi un creştin, om cu frica lui Dumnezeu, cum se aflau mulţi români pe vremea lui Ţepeş, se arătă păgubaşului şi-i zise:

— Jupâne neguţător, mergând pe cale, la cotitura drumului de la răscrucile din dosul pescăriilor, am găsit punga aceasta. Eu socotesc că e a dumitale, deoarece am auzit strigând că ai pierdut o pungă cu bani.

— Într-adevăr, a mea este, şi-ţi foarte mulţumesc că mi-ai adus-o.

Neguţătorul, începând să numere banii, se frământa cu mintea cum ar face să nu dea suta cea de lei făgăduită. După ce numără toţi banii, îi puse la loc în pungă, apoi zise celuice i-o adusese:

— Am numărat, dragul meu, şi am văzut că dumneata ţi-ai oprit făgăduiala. În loc de o mie de lei, am găsit nouă sute. Şi bine ai făcut, căci era dreptul dumitale.

— Jupâne neguţător, a răspuns creştinul. Rău şi fără cale zici dumneata că-ţi lipseşte din pungă o sută de lei. Eu nici n-am dezlegat-o, să mă uit câţi bani sunt într-însa. Cum am găsit-o, aşa ţi-am adus-o!

— Îţi spusei, zise neguţătorul, că am pierdut punga cu o mie de lei şi mi-ai adus-o cu nouă sute. Asta e!

Omul nu mai zise nimic, ci ieşi şi se duse drept la vodă, spre a se tângui.

— Măria ta, zise el, nu mi-a dat suta de lei cea făgăduită şi nu mi-e ciudă atât pentru suta de lei, cât mi-e ciudă că mă bănuieşte a nu fi fost om de omenie. Eu am fost curat ca argintul şi nici prin gând nu mi-a trecut să mă ating de lucrul altuia.

Vodă pricepu tertipurile neguţătorului şi porunci să i-l aducă. Ascultând şi pe unul, şi pe altul şi punând vorbele ambilor în cumpăna dreptăţii, văzu în care parte bate. Apoi, uitându-se ţintă în ochii neguţătorului, zise:

— Dacă tu, jupâne neguţător, ai pierdut o pungă cu o mie de lei, iar acesta a găsit una cu nouă sute, este dovedit că această pungă nu este a ta. Tu, creştine, ia punga cu banii ce i-ai găsit şi s-o dai aceluia care se va arăta că a pierdut o pungă cu nouă sute de lei; iar tu, jupâne neguţător, aşteaptă până se va găsi punga cu cei o mie de lei, ce zici că ai pierdut-o!

Aşa se şi făcu, căci nu era chip să se facă într-altfel.

Vlad-Vodă Ţepeş judecase. Neguţătorul o păţi cât de bună şi se căi în toată viaţa de fapta neomenească ce săvârşise.

 

Legende populare romanesti

Puterea banilor

Jakob Fugger

Cândva, familia Fugger din Augsburg a cunoscut celebritatea şi puterea, dominând afacerile cu bani ale continentului timp de două veacuri, pentru ca apoi să fie dată aproape cu totul uitării.

Acumulând capital şi devenind importanţi cămătari, Fuggerii vor avea un rol important şi în treburile dinastiei Habsburgilor, mai cu seamă în alegerea împăratului Carol Quintul. Potrivit obiceiului, prinţii electori, cei care urmau să decidă viitorul împărat, trebuiau bine plătiţi să-şi dea votul. Pentru finanţarea alegerii tânărului Habsburg, intrat în concurenţă cu regele francez Francisc I, Casa Fugger a contribuit cu o mare sumă de bani. Urmarea a fost alegerea împăratului Carol al V-lea la conducerea Imperiului German în 1519.

Carol Quintul

Deoarece împăratul întârzia cu restituirea avansului primit pentru ajungerea pe tron, Iacob Fugger a avut îndrăzneala de a-i trimite lui Carol al V-lea o scrisoare în cuprinsul căreia cuteza să afirme că ”Majestatea Voastră nu ar fi primit coroana fără mine.”

Ca o apoteoză a faimoasei familii, un cronicar de epocă, Sander, va scrie despre Iacob Fugger că “împăraţii, regii, prinţii şi seniorii au negociat cu el, papa l-a numit fiul său iubit şi l-a îmbrăţişat, cardinalii se ridică în faţa lui”, conchizând că afaceristul este o “glorie a întregii Germanii!”