Arhive etichetă: Asasinare

Gloanţe la Sinaia. Asasinarea lui I.G. Duca

Încheind un şir de personalităţi, I. G. Duca (1879-1933), care şi el fusese unul dintre făuritorii României Mari, ca secundant credincios al lui Ion I. C. Brătianu şi, totodată, cel care a consemnat în amintirile sale sfârşitul a doi regi şi a principalilor conducători ai partidului său, avea să aibă unul dintre cele mai tragice sfârşituri.

Continuă citirea →

Asasinarea primului ministru Barbu Catargiu

În 1862, Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, îndemna — fără efecte practice însă — pe colonelul Nicolae Bibescu, prefectul Poliţiei Capitalei, să se intereseze de organizarea unei „cancelarii de renseignementare”. Existenţa unei asemenea structuri informative cu atribuţii de investigare secretă a cazurilor cu relevanţă în domeniul apărării siguranţei naţionale, ori pentru protejarea şi promovarea intereselor de stat, era de absolută necesitate, având în vedere jocul deosebit de periculos al confruntărilor dintre conservatori şi liberali, ce domina scena politică românească din acea vreme.

Continuă citirea →

Asasin singuratic sau conspiraţie? (II)

Lipsă de probe

Reexaminând probele între 1976 şi 1978, o comisie a Camerei Reprezentanţilor a decis că autopsia făcută la Bethesda Naval Hospital la o zi după asasinarea lui Kennedy nu a fost efectuată după standardele reglementare. Unul dintre medicii participanţi a protestat la acea vreme împotriva faptului că nu li s-a permis să studieze traseul celor două gloanţe prin trupul preşedintelui, din cauza obiecţiilor aduse de „o personalitate de rang înalt“, probabil un demnitar militar. Neputând stabili traiectoria gloanţelor, autopsia nu a avut cum să determine unghiul din care au fost trase, şi anume, dacă ambele proveneau de la fereastra Depozitului de carte şcolară din Texas, sau dacă, eventual, unul fusese tras din altă direcţie. Creierul şi alte probe rămase în urma autopsiei i-au fost redate secretarului lui Kennedy. Când acestea au fost depuse la Arhivele Naţionale în 1966, s-a descoperit că, de fapt, creierul dispăruse. Să fi fost astfel înlăturată o probă importantă?

Continuă citirea →

Asasin singuratic sau conspiraţie? (I)

Într-o zi care nu va fi uitată vreodată de contemporanii vremii, preşedintele John F. Kennedy a fost împuşcat la Dallas, în Texas. Asasinul a fost prins rapid, dar ucis în faţa camerelor de televiziune două zile mai târziu. La o jumătate de secol după eveniment teoriile despre o posibilă conspiraţie mai circulă încă.

Preşedintele fusese avertizat să nu plece la Dallas, deoarece se ştia că în acel oraş ultraconservator avea mulţi adversari influenţi, însă John F. Kennedy nu a luat în seamă aceste avertismente. Era important să-şi consolideze poziţia politică în Texas şi să caute sprijinul unor oameni puternici precum guvernatorul John Connally, pentru candidatura sa la alegerile din anul urmator, candidatură încă neanunţată la acea vreme. După sosirea la Love Field în Dallas, preşedintele şi soţia sa Jacqueline li s-au alăturat guvernatorului şi doamnei Connally, ocupând locurile din spate ale unei maşini decapotabile, al doilea vehicul dintr-un convoi ce străbătea oraşul; Kennedy urma să ţină un discurs cu ocazia unui dineu oficial.

Continuă citirea →

Cine este responsabil pentru asasinarea lui Kennedy?

Teorii ale conspiraţiei

În legătură cu asasinarea preşedintelui Kennedy există teoriile trăgătorului izolat şi cele care susţin participarea mai multor persoane. Conform verdictului oficial al Comisiei Warren, Oswald a fost singurul făptaş. Pe de altă parle, scenariile care implică mai mulţi făptaşi se bazează pe declaraţiile martorilor oculari şi pe analizele balistice ale traiectoriei gloanţelor, care conduc la concluzia că făptaşii erau cel puţin doi şi deci asasinatul a fost rezultatul unei conspiraţii. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, focurile au venit din partea laterală a unei movile cu iarbă, care se afla în faţă şi la dreapta autovehiculului preşedintelui. Acest lucru este confirmat şi de mărturia unei femei, Jean Hill, care declară că făptaşul se afla pe o porţiune înălţată, cu verdeaţă. Există de asemenea mărturii care susţin că în umbra copacilor, aproape de gardul porţiunii înălţate, se aflau doi bărbaţi în uniformă de poliţie. Această mărturie este susţinută şi de imaginile difuzate de BBC.

Continuă citirea →

Asasinarea lui Mihai Viteazul (1601)

De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el şi-a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului.

Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului.

După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: Ba şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp…

(Ioachim Crăciun, Cronicarul Szamosközy şi însemnările lui privitoare la români 1566–1608, Cluj, 1928, p. 158)

Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte