Arhive etichetă: animale

Curiozităţi istorice – Procesul şobolanilor

În Evul Mediu animalele puteau fi chemate în instanţă, în calitate de pârâţi, pentru a da socoteală de nenorocirile abătute asupra oamenilor: epidemii, secetă, inundaţii sau incendii.

Continuă citirea →

Animale de companie prezidenţiale

Tot felul de creaturi au locuit la Casa Albă de-a lungul vremii; iată câteva dintre animalele de companie preferate:

Continuă citirea →

Reptilele – cu 300 de milioane de ani in urma – istoria lumii

Cu aproximativ 300 de milioane de ani în urmă, un nou grup de creaturi, numite reptile, au evoluat din amfibieni. Reptilele au fost primele vertebrate (animale cu coloana vertebrală) care s-au adaptat vieţii pe uscat. Reptilele din zilele noastre, cum sunt şopârlele, crocodilii şi broaştele ţestoase, ne dau indicii despre modul de viaţă al reptilelor primitive.

Păstrarea căldurii

Reptilele sunt ectoterme, adică animale cu sânge rece. Ele nu-şi pot produce singure căldura proprie. În schimb, se bazează pe căldura soarelui pentru a-şi menţine corpurile calde. Noaptea, temperatura corpului reptilelor scade, ele se răcesc şi trebuie să se odihnească. Dimineaţa, ele stau întinse la soare până ce corpul lor se încălzeşte, după care pot porni în căutarea hranei.

Picioare pentru viaţa pe uscat

Animalele care trăiesc pe uscat au nevoie de picioare puternice cu care să-şi poată mişca corpul greu de la pământ, pentru a se putea mişca cu uşurinţă. Reptila are picioarele situate de o parte şi de alta a corpului său. Când reptila fuge, tot corpul ei se mişcă dintr-o parte în alta, cu o mişcare şerpuită, astfel că scheletul ei trebuie să fie foarte puternic şi flexibil.

Piele solzoasă

Pe uscat, animalele pierd apa prin porii pielii. Dacă pierd prea multă apă, ele se deshidratează şi mor. Reptilele au piele solzoasă, care împiedică deshidratarea.

Ouă cu coajă

Reptilele îşi depun ouăle pe uscat, şi nu în apă, cum fac amfibienii. Ouăle de reptilă au un înveliş impermeabil, care protejează puiul aflat înăuntru şi împiedică deshidratarea lui. Puiul creşte în interiorul oului şi eclozează doar când e destul de mare să supravieţuiască singur.

Primele reptile

Cele mai vechi reptile cunoscute, cum era Hylonomus, erau mici, de mărimea şopârlelor. Erau bine adaptate la viaţa pe uscat şi nu trebuiau să trăiască în vecinătatea apelor. Astfel, ele s-au putut extinde pe spaţii mai largi.

Cochilii si schelete – viaţa la începuturi – Istoria lumii

Cu 550-510 milioane de ani în urmă

La început, viaţa pe Pământ a evoluat foarte încet. Au trebuit să treacă peste 3.000 milioane de ani astfel încât celulele simple să evolueze până la primele animale cu corpul moale. Apoi, cu circa 550 milioane de ani în urmă, la începutul perioadei Cambriene, o uluitoare varietate de noi creaturi a început să apară în adâncul mărilor. Multe din aceste noi creaturi aveau cochilii tari şi exoschelete pentru a le susţine şi proteja corpurile moi. Unele dintre ele aveau şi picioare cu articulaţii. Creaturile cu picioare articulate şi exoschelet sunt numite artropode.

Primii vânători

 

La începutul Cambrianului, unele animale au început să vâneze şi să mănânce alte animale. Cochiliile şi scheletele animalelor cu corp moale par să le fi crescut în acest timp pentru a le servi drept protecţie.

Creaturi bizare

Fosilele unor creaturi bizare din Cambrian au fost descoperite în rocile din Burgess Shale, în Canada. Aceste fosile sunt neobişnuite, fiindcă s-au păstrat în detalii foarte amănunţite, chiar şi cele ale creaturilor cu trup moale. La unele dintre fosile, ceea ce au mâncat ultima oară înainte de a muri s-a păstrat şi poate fi văzut în interiorul trupului lor.

Picioare lungi sau ţepi?

Unele din creaturile de la Burgess Shale sunt foarte enigmatice. Pentru multă vreme, oamenii de ştiinţă au crezut că Hallucigenia păşeşte pe picioare de forma ţepilor şi are tentacule pe spate. Fosilele descoperite recent în China arată că presupusele picioare lungi sunt de fapt ţepi. Oamenii de ştiinţă au studiat această creatură cu susul în jos. 🙂

Animale în faţa justiţiei III

Ne punem, totuşi, o întrebare firească: cum se explică motivele reale ale acestor insolite procese? Să fie vorba de prostia omenească (Rath-Vegh-Istvan, „Istoria culturală a prostiei omeneşti”) sau cauzele sunt mai profunde şi ele ţin de lumea mentalităţilor? (Louis Pouwels, Guty Breton, „Întâmplări stranii din istoria Franţei”)

Conform celor doi autori francezi, multe din procese sunt încurajate chiar de autorităţi pentru a-şi rotunji veniturile, iar aparenta ridiculizare a justiţiei şi parodia actului de judecată trebuie văzute ca o modalitate de a preîntâmpina conflicte mai puternice şi ca o încercare de a realiza o terapie colectivă a liniştii şi siguranţei.

Animalele dau socoteală în faţa justiţiei şi pentru că noţiunea de răspundere civilă nu exista în acele timpuri (abia în 1856, în Slovenia, stăpânul unei scroafe care mâncase urechile unei fetiţe a fost condamnat la daune).

Aceste câteva idei ne fac să credem că procesele intentate animalelor ţin mai mult de mentalitatea omului medival decât de prostia omenească şi că, în aceste condiţii, ciudăţeniile îşi găsesc o mai firească înţelegere.

*** Prima parte – Aici

*** A doua parte – Aici

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

Animale în faţa justiţiei II

Este cazul procesului din anul 1519, intentat de ţăranii din satul Glurmus, Elveţia, şoarecilor de câmp, pricină cu care se adresează judecătorului după toate regulile unui conflict ce trebuie aplanat: denunţul, desemnarea apărării, procesul, acuzarea, apărarea, sentinţa.

Iată câteva din consemnările procesului-verbal:

Acuzarea

„Mining von Tartsch acuză şoarecii de câmp pentru daunele pe care le provoacă şi demonstrează că, dacă lucrurile vor continua, iar dacă animalele dăunătoare nu vor fi îndepărtate, cei care l-au împuternicit, vor ajunge în situaţia să nu mai poată plăti impozitele şi vor fi nevoiţi să se mute în alte părţi”.

Apărarea

„Faţă de această acuzare, Grienebner arată: a înţeles acuzaţia, însă aminteşte că protejaţii săi aduc şi foloase (distrug larvele insectelor), deşi el contează pe faptul că judecătoria nu le va retrage ocrototirea sa. Dacă acest lucru totuşi se va întâmpla, el cere ca instanţa să oblige prin decizie pe pârâtori să desemneze un alt teritoriu unde pârâţii să poată trăi mai departe netulburaţi; să pună la dispoziţia lor o gardă care, în timpul mutării, să-i apere de duşmanii lor fireşti, câinii, pisicile, iar în încheiere îşi formulează pretenţia că, în cazul în care printre protejatele sale s-ar găsi vreunele gravide, să li se dea un termen de graţie suficient pentru a-şi putea naşte puii şi a-i transporta în condiţii optime”.

Sentinţa

„După audierea acuzării şi a apărării, precum şi a martorilor, se hotărăşte ca animalele dăunătoare cu numele de şoareci de câmp sunt obligate să evacueze ogoarele şi păşunile comunei şi să se mute în termen de 14 zile, fiindu-le interzise pe veci întoarcerea pe meleagurile de unde au plecat; dacă însă, vreuna este însărcinată sau dacă din cauza vârstei fragede n-ar putea suporta călătoria, pentru acestea se asigură ocrotire încă 14 zile; în schimb, toţi în stare să călătorească, trebuie să plece la termenul fixat”.

continuarea Aici

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

Animale în faţa justiţiei I

 Istoria cunoaşte multe întâmplări ce astăzi pot fi privite ca adevărate ciudăţenii. Din lumea acestor fapte fac parte procesele intentate animalelor.

În Evul Mediu, unele procese, ţinând de tribunalul ecleziastic, aveau ca scop „izgonirea” animalelor dăunătoare, iar altele se adresau chiar animalului „criminal” şi urmăreau pedepsirea fărădelegilor săvârşite de acesta.

Numeroase sunt procesele intentate animalelor. Numai în Franţa, între anii 1120 şi 1741, sunt cunoscute circa 100 de condamnări pronunţate şi executate.

Cele mai expuse animale sunt, se pare, porcii. În Calvados, o scroafa cu 12 pui este dusă la rug, iar la Saint-Omer, în 1585, este spânzurat un porc vinovat de uciderea unui copil. Adeseori, sentinţa este dusă la îndeplinire de un călău, care se comporta ca la executarea unui om. Erau cazuri când se tăia râtul porcului şi pe capul astfel ciopârţit se punea o mască umană. Câteodată se îmbracă animalul în vestă şi pantaloni, spre a se crea o mai mare asemănare cu oamenii.

Taurii care rănesc oamenii sunt şi ei spânzuraţi, o situaţie mai bună având măgarii care sunt feriţi de chinuri, fiind împuşcaţi, aceasta pentru că măgarul fusese prezent în iesle la naşterea lui Hristos.

Numeroase pisici, mai ales cele negre, sunt arse pe rug. În Bar-Le-Duc o pisică a fost spânzurată pentru că gâtuise un copil.

Foarte adesea sunt întâlnite procese intentate animalelor dăunătoare: rozătoare, lăcuste, cârtiţe, guzgani sau lipitori, şerpi, broaşte, cărăbuşi etc., căci biserica îşi rezervă dreptul exclusiv să judece tot ceea ce mişună pe câmpuri ori aiurea.

Procesele în care sunt chemate animalele se desfăşoară după tot tipicul. Autorităţile tribunalului religios trimit un sergent pentru a cita, în câmp, cu voce tare, animalele impricinate: şoareci, lăcuste, melci, cărăbuşi etc. În ziua procesului, atât la prima chemare, cât şi la următoarea, evident că animalele nu se prezintă. Acuzarea îşi face totuşi pledoaria:

„Domnilor, bieţii locuitori care sunt în genunchi, cu lacrimi în ochi, recurg la dreptatea dumneavoastră. Vă implor să daţi ordin animalelor răufăcătoare să părăsească locul crimei lor şi să se retragă în locul în care li se va porunci, executând cele mai impuse şi necasare pedepse, ordonate de Sfânta noastră şi Mamă Biserică.”

Urmează apoi intervenţia avocatului care duce dezbaterea, la prima vedere, mai mult în lumea umoriştilor decât în cea a justiţiei.

Partea a doua aici

****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009