Arhive etichetă: ambitie

Povestea lui Potemkin (III). Inteligență și ambiție

grigori potiomkin

Destinat armatei

Serviciul în slujba statului era singura profesiune a unui nobil rus. Născut în gospodăria militară a unui ofițer care luptase sub Petru la Poltava, Grișa probabil că a fost educat să considere că datoria și calea sa spre succes nu se pot găsi în alt loc decât în slujba imperiului. Imaginația băiatului trebuie să fi fost alimentată de faptele de vitejie ale tatălui său. Onoarea uniformei era supremă în Rusia, mai ales pentru moșierimea provincială. În 1721, Petru cel Mare a emis o Tabelă a Rangurilor pentru a stabili ierarhiile în armată și serviciile civile și de curte. Oricine atingea al paisprezecelea grad militar sau al optulea rang civil era automat ridicat la statutul de nobilime ereditară – dvorianstvo -, dar Petru a impus și serviciul obligatoriu pe viață tuturor nobililor. La vremea nașterii lui Potemkin, nobilimea reușise să scape în mare măsură de această obligație umilitoare, dar serviciul rămânea calea spre succes. Potemkin a manifestat interes pentru biserică. Era descendentul unui arhimandrit din secolul al XVII-lea, iar tatăl lui l-a trimis la un seminar din Smolensk. Dar a fost dintotdeauna destinat armatei.

Crescut cu laptele satului rusesc

Chiar mai jos de casă, lângă pârâu, era fântâna, care încă mai poartă numele Ecaterinei. Legenda spune că Potemkin a adus-o la un moment dat pe Ecaterina să-i arate locul său de baștină. Se prea poate ca în copilărie să fi scos apă de-acolo, deoarece traiul moșierimii fără avere era ceva mai bun decât al șerbilor mai înstăriți, dar nu cu mult. Potemkin o fi fost alăptat de o doică din sat, dar, literalmente sau nu, acest „nobil sălbatic“ a crescut cu laptele satului rusesc. Probabil că a fost îngrijit la fel de mult de țărănci, cât și de mama și surorile lui; muzica pe care o asculta erau doinele de jale ale șerbilor, cântate seara și de sărbători. Dănțuia jocurile țărănești vesele și grațioase, și nu cotilioanele care erau la modă la balurile moșierilor din zonă. O cunoștea pe ghicitoarea satului la fel de bine ca pe preot. Se simțea ca acasă nu numai la conac, ci și lângă vatra caldă și frumos mirositoare a caselor țărănești – cu aburul de cașă de hrișcă, de șci, fiertura picantă de varză, și de cvas, berea gălbuie și acrișoară pe care o beau pe lângă votcă și vinul de coacăze. Tradiția ne spune că trăia o viață simplă. Se juca cu copiii preotului, ducea caii la păscut alături de aceștia și strângea fânul cu șerbii.

Continuă citirea →

Regina Maria – portret subiectiv

„Regina Maria este o fiinţă de care trebuie să te sfieşti. Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă, de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa.

Continuă citirea →

Despre ambitie – Seneca

Orice ambiţie are acest păcat: nu priveşte în urmă … Plăcerea de a vedea în urma lui mulţi inşi nu-i atât de mare ca durerea de a vedea pe vreunul înaintea lui!

Ambiţia lui Cezar

Se spune că atunci când Cezar, descurajat de evenimentele de la Roma, trecea cu slugile sale printr-un orăşel sărac din Galia, careva din însoţitori, voind să-l înveseleascã, l-a întrebat râzând:

– Oare aici, în aceastã fundătură, oamenii la fel luptă pentru putere, stârnesc intrigi şi se invidiază?

– Desigur, a răspuns Cezar. Însă eu aş prefera să fiu primul aici, decât al doilea la Roma !

Aceasta nu a fost unica dovadă care vorbea despre infatuarea şi ambiţia lui Cezar.

Odată, în Spania, citind o carte despre Alexandru Macedon, pe neaşteptate el a început a plânge.

– Ce s-a întâmplat? l-au întrebat prietenii.

Alexandru la vârsta mea supusese multe ţări, a spus Cezar, iar eu n-am săvârşit încă nici o faptă măreaţă !