Arhive etichetă: Alkman

Alcman

ALCMAN [Alkman], fiu al lui Damoutos; (sec. VII î.e.n., Sardes, Lydia — Sparta, Laconia). Poet liric. Contemporan cu Hesiod, şi-a desfăşurat activitatea ca in­structor de coruri, poet şi compozitor la Sparta, pe vremea înfloririi celei de a doua şcoli muzicale din Laconia, condusă de Taetas din Gortyna. A compus cîn­tece corale în dialect doric — majoritatea sub formă de imnuri, închinate divinită­ţilor cinstite la Sparta, printre care Afrodita, Apollo şi Artemis ocupau un loc de frunte. Din compoziţiile poetului muzician s-au păstrat fragmente disparate. Influ­enţa lui Alcman asupra dezvoltării lirismului coral în Grecia arhaică şi clasică a fost considerabilă. Poetul a promovat cîntecul intonat de coruri  a  cărui  structură  se bazează  pe triada:   strofă,  antistrofă   si epodă.

Specia lirică cultivată cu predilecţie de Alcman era « partheneionul», imn coral com­pus pentru voci de femei, acompaniate de instrumente ca coarde. Fragmentul cel mai lung şi mai complet dintr-un partheneion compus de Alcman a fost descoperit pe un papirus în Egipt de arheologul francez A. Mariette, în 1866. De o deosebită importanţă pentru marea sa vechime, acest partheneion (păstrat în biblioteca de la Louvre), dovedeşte că structura tipică a unui mare imn coral — părţi de expunere a unui mit alternate cu pasaje gnomice — era deja constituită în sec. VII î.e.n. Intonat de două coruri (sau de jumătăţi de cor) — ale căror conducă­toare (Agido şi Hagesichora) schimbă între ele replici cu un substrat uşor iro­nic, dar şi laude exprimate prin imagini pline de strălucire şi prospeţime — imnul are o mare libertate stilistică şi compozi­ţională, întreruperi ale expunerii, excur­suri, aluzii: « … cît despre mine, eu/ cînt lumina care este Agido; văd bine/ că este tot atît de orbitoare/ ca şi soarele pe care acum îl invocă să răsară pentru noi…».

Începînd din 1958, filologia cla­sică şi-a îmbogăţit patrimoniul cu un nou partheneion alcmanic, care începe cu o invocaţie către Muze: «Muze din Olimp — cîntă conducătoarea de cor, numită Asţymeloisa (cea iubită de poporul ce­tăţii) — în inimă mi se deşteaptă dorul să ascult un cîntec armonios, ale cărui sunete să-mi alunge de pe pleoape somnul dulce …».

Un comentariu aparţinînd unui exeget alexandrin (sec. II î.e.n.) —  descoperit printre fragmentele papiru­surilor de la Oxyrhynchus (Egipt) — menţionează existenţa unui poem cosmogonic scris de Alcman, în care apariţia şi for­marea lumii materiale erau expuse într-o manieră mitologizantă, diferită de cea hesiodică.

În antichitate, opera lui Alcman circula împărţită de gramaticii alexan­drini în 6 cărţi, grupate după conţinutul poemelor. Cele mai renumite erau primele trei, care conţineau imnuri denumite, după caracterul lor, « paiane », « hyporcheme » şi « parthenee ». Cîntecele lui Alcman, scrise în dialect doric, s-au cîntat vreme îndelungată la Sparta, constituind teme­lia pe care s-a dezvoltat lirismul coral în sec. VI î.e.n.

sursa: Scriitori greci si latini

Anunțuri