Arhive etichetă: Alfred Douglas

Scrisori de dragoste: Oscar Wilde către Lordul Alfred Douglas

wilde and bossieScrisă în închisoare de Oscar Wilde, De profundis e o epistolă către Lordul Alfred Douglas, prietenul și iubitul alintat cu numele de Bossie. Legătura lor, condamnată de morala și legile vremii, îl aduseseră pe autor după gratii în 1895, pentru doi ani de muncă silnică. Aceste pagini intense sunt deopotrivă retrospectiva amară a unei povești de dragoste eșuate și o căutare spirituală care începe cu suferința și penitența.

Închisoarea MS, Reading

Dragă Bossie,

După o lungă și neroditoare așteptare, am hotărât să-ți scriu eu atât de dragul tău, cât și de al meu, căci n-aș vrea să cred că am trecut prin doi ani lungi de temniță fără să fi primit niciodată un rând de la tine, ori măar vreo veste, vreun mesaj, altele decât cele care mi-au produs suferință.

Nefasta și profund deplorabila noastră prietenie s-a sfârșit în ruine și oprobiu public pentru mine, deși amintirea vechii noastre afecțiuni îmi este adesea aproape, iar gândul că dezgustul, amărăciunea și disprețul vor lua pentru totdeauna în inima mea locul pe care odinioară îl avea dragostea mă întristează cumplit: vei simți, cred, și tu, în sufletul tău, că a-mi scrie aici, unde zac în singurătatea vieții de închisoare, ar fi mai bine decât să-mi publici scrisorile fără permisiunea mea ori să-mi dedici poezii fără să ți-o cer, chiar dacă lumea nu va ști nimic despre vorbele de durere sau de pasiune, de căință sau de indiferență pe care vei alege să le trimiți ca răspuns ori chemare. […]

Continuă citirea →

Anunțuri

Oscar Wilde şi homosexualitatea (ultima parte)

oscar wilde si alfred douglas bosieAnul 1891 a fost pentru Oscar Wilde foarte favorabil, pentru că acum a apărut şi a cunoscut un succes răsunător romanul său Portretul lui Dorian Gray şi tot acum a făcut cunoştinţă cu Lordul Alfred Douglas, un tânăr şi entuziast admirator al său, care pretindea că ar fi citit Dorian Gray de nouă ori. Wilde a fost fermecat de frumuseţea lordului de douăzeci şi unu de ani. Până în primăvara anului următor, 1892, cei doi ajunseseră amanţi, iar Wilde i se confesa lui Ross, într-o scrisoare plină de subtexte erotice: „Bosie [porecla lui Douglas] a insistat să ne oprim aici ca să mâncăm nişte sandvişuri. Este aşa un narcis – atât de alb şi de auriu… Parcă ar fi un hiacint, cum stă întins pe canapea, iar eu îl divinizez.”

Douglas era fermecător, strălucitor, nepăsător şi, dacă este să-l credem pe parodistul Max Beerbohm, „vizibil nebun (ca toată familia lui, cred eu)”. Wilde era îndrăgostit peste măsură.

Pasiunea lor nu s-a vrut niciodată monogamă. Douglas i-a oferit iubitului său favorurile unor tineri care puteau fi cumpăraţi cu câteva lire şi cu promisiunea unei mese – practică pe care Wilde a numit-o mai târziu „ospăţ cu pantere”. Se înţelege că era un obicei mai mult decât riscant, pentru că postura asumată de Wilde era vulnerabilă, deci expusă şantajului. Unul dintre acei băieţi de ocazie, Albert Wood, a reuşit să pună mâna pe câteva scrisori ale lui Wilde către Douglas, iar Wilde a fost obligat să plătească pentru a-i fi înapoiate.

Continuă citirea →