Arhive etichetă: Alexandre Dumas

Bunătatea lui Alexandre Dumas era aproape o slăbiciune

dumas tatalPentru femeile care ar fi acceptat moravurile sale cvasi-orientale, traiul cu Alexandre Dumas ar fi fost extrem de uşor. Singurul lucru pe care îl cerea era să i se respecte munca. În rest, bunătatea sa era aproape o slăbiciune. Îndată ce avea bani, îşi hrănea amantele, fostele amante, familiile lor, copiii, prietenii, colaboratorii, linguşitorii. Un întreg regiment de ingraţi.

Dacă n-aveai unde mânca, era de ajuns să spui: “Hai la Dumas”. Îl găseai la masa de lucru. Pe şemineu zăceau ultimii ludovici de aur câştigaţi.

Continuă citirea →

Dumas, scriitorul cu o energie inepuizabilă

dumasCoborând din tren, la ora 10 seara, după opt ore de călătorie, Alexandre Dumas îşi rugă fiul să-l conducă la Neuilly, la prietenul său, poetul Theophile Gautier.

– Dar, tată, e târziu şi vii dintr-o călătorie!

– Eu? Sunt proaspăt ca un trandafir.

Îl găsiră pe Gautier dormind. Dumas-tatăl începu să strige. Bunul Theo ieşi la fereastră şi protestă:

– Ne-am culcat cu toţii!

– Leneşilor! Ce, eu dorm?

Pălăvrăgiră până la orele patru dimineaţa, apoi Dumas-fiul, obosit peste măsură, reuşi să-l conducă pe jos până acasă, în Champs-Elysees, pe tatăl său, care vorbi pe tot parcursul bulevardelor Neuilly şi Grande-Armee. Ajunseră la ora şase dimineaţa. Imediat ceru să i se aducă o lampă.

Continuă citirea →

Generozitate (Anecdotă istorică)

dumasAlexandre Dumas câştiga mult, dar cheltuia şi mai mult. “N-am refuzat nimănui bani, zicea el, doar creditorilor.”

Odată, cerându-i-se douăzeci de franci, cu prilejul unei subscripţii pentru asigurarea înmormântării decente a unui portărel mort în sărăcie:

Vă dau patruzeci de franci. Înmormântaţi doi portărei! 🙂

Riscul unui act de vitejie

alexandre dumas tatalPrimăvara anului 1818. Alexandre Dumas are 16 ani. Vârsta când dorințele se trezesc; când băieții, care până atunci disprețuiseră fetele, încep să le caute. Lui Dumas i se oferea prilejul să placă: balul Rusaliilor, mare sărbătoare în Villers-Cotterets. Aveau să vină și fete străine: o nepoată a abatelui Gregoire, Laurence; o prietenă spaniolă a acesteia, Vittoria; amândouă de 20 de ani și se pare că foarte drăguțe.

Dumas și-a consacrat primele atenții domnișoarei Laurence. Ei i-a oferit brațul când au plecat să facă o plimbare prin parc. Îmbrăcat într-un costum arhaic și ridicol, cu pantaloni scurți, tânărul se simțea cam rușinat. Socoti totuși că un act de vitejie poate câștiga simpatia însoțitoarei sale și se oferi să sară peste șanțul de la capătul parcului.

Povestește Dumas: “Dintr-o săritură mă aflam dincolo. Când am ajuns pe pământ îndoindu-mi genunchii, o pocnitură sinistră se auzi. Simții o răcoare spre partea de jos a persoanei mele. Îmi crăpase fundul pantalonilor! 🙂

Continuă citirea →

Alexandre Dumas-tatăl. O viaţă ca un roman de aventuri

Alexandre Dumas tatal

Alexandre Dumas era fiul unui general din vremea lui Napoleon, produs al încrucişării unui marchiz francez emigrat în insula Haiti cu o negresă. Din căsătoria generalului mulatru Dumas cu o albă, se naşte, în 1802, viitorul autor al celor Trei muşchetari, care avea aşadar o pătrime de sânge negru, ceea ce îl singulariza fiziceşte în societatea pariziană a timpului. Generalul Dumas, aflat în dizgraţie din cauza convingerilor sale republicane, moare în 1806 fără nicio avere.

Copilul de trei ani, Alexandre, este crescut anevoios, împreună cu o soră mai mare, de văduva generalului în orăşelul său natal, situat la nord de Paris, Villers-Cotterets. În ciuda tuturor intervenţiilor, Napoleon refuză să acorde o pensie văduvei generalului Dumas, astfel încât educaţia şcolară a tânărului Alexandre rămâne destul de precară.

Continuă citirea →

Răutăciosul

somnorosul

Se reprezenta o piesă de Emile Augier. Lângă el stătea Alexandre Dumas-fiul. Răutăcios, îi atrase atenţia lui Augier asupra unui spectator care aţipise:

— Ia te uită ce efect are capodopera dumitale asupra acestui spectator!

Augier nu-i răspunse, dar cu prima ocazie, când în sală se juca o piesă a lui Dumas, se gândi să i-o servească. Şi nu i-a fost greu să zărească un spectator care să moţăie.

Priveşte şi efectul operei dumitale! se răzbună Augier.

Dar Dumas prompt îşi ascuţi maliţia:

Mda, dacă mă uit bine la el, îmi pare acelaşi spectator de data trecută. Încă nu s-a trezit de la opera dumitale, scumpe Augier! 🙂

sursa: Adriana Lăzărescu, De la o anecdotă la alta, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1980

Dama cu camelii – adevăr şi legendă

Cea mai admirată şi dorită curtezană a timpului, Marie Duplessis îşi împărţea favorurile multor parizieni bogaţi şi nobili, dar faima nemuritoare i-a adus-o legătura cu un tânăr sărac.

Continuă citirea →

Eu! Ba eu!

Într-o zi, Alexandre Dumas-tatăl îl întâlni pe Victor Hugo, care era foarte iritat.

Ce crezi, i se adresă el lui Dumas, Vigny are curajul să afirme că el a inventat drama istorică!

Nu pot crede, răspunse indignat Dumas, nu pot crede în asemenea cutezanţă când se ştie bine că eu am inventat drama istorică!

Hugo, care era convins că o inventase el, rămase împietrit! 🙂

Alexandre Dumas si vidul dureros

Un critic literar maliţios îl apostrofează într-o zi pe autorul dramei Dama cu camelii:

Domnule Dumas, ai început să scrii absurdităţi: „…vid dureros creat de momente de slăbiciune etc., etc…”. Ce mai e şi asta? Dacă e vid cum poate fi totuşi dureros? E o absurditate!

Calm, Alexandre Dumas găseşte replica:

Un exemplu că nu-i absurd, ar putea fi şi acesta: pe dumneata nu te-a durut niciodată capul? Iată un vid… dureros! 🙂

Meritul lui Alexandre Dumas-tatal

La succesul premierei Demimonde a lui Alexandre Dumas-fiul, cineva îi spuse lui Alexandre Dumas-tatăl:

Cred că şi dumitale ţi se datorează succesul piesei.

De fapt eu am cel mai mare merit.

– Nu înţeleg…

– Eu sunt autorul autorului, ce vrei mai mult?! 🙂

Arborele genealogic

Un oarecare a încercat să-l jignească pe Alexandre Dumas-tatăl, numindu-l în public negru. Scriitorul, fără să se supere, i-a răspuns zâmbind:

Mă tem că aveţi dreptate, domnul meu. Tatăl meu a fost mulatru, bunicul meu negru, iar străbunicul meu, maimuţă. Arborele meu genealogic începe acolo unde al dumneavoastră se termină! 🙂

Vid dureros

Într-un roman al lui Dumas-tatăl se găsea expresia „vid dureros”.

Vid dureros?! Nu înţeleg, îi spuse un cunoscut. Cum poate fi dureros un vid?

Poate! Nu te-a durut niciodată capul? fu răspunsul marelui scriitor. 🙂