Arhive etichetă: actor

Viaţa lui Charlie Chaplin

Charlie_Chaplin_portretChaplin, Charlie nume complet Sir Charles Spencer Chaplin (16.04.1889, Londra, Anglia – 25.12.1977, Corsier-sur-Vevey, Elveţia). Actor de comedie britanic, producător, scriitor, regizor, compozitor, considerat cel mai mare artist comic al ecranului şi una dintre figurile cele mai importante din istoria filmului.

Numit după tatăl său, un animator britanic de musical, Chaplin şi-a petrecut primii ani ai copilăriei cu mama lui, cântăreaţa Hannah Hall. A debutat pe scenă la vârsta de cinci ani, intervenind în cântec acolo unde mama sa îşi pierdea vocea. Instabilă mintal, mama sa a fost închisă într-un azil, iar Charlie şi fratele său vitreg, Sydney, trimişi la case de corecţie sumbre şi la şcoli rezidenţiale. Folosindu-se de contactele de afaceri ale mamei sale, Charlie a devenit artist profesionist în 1897, intrând în trupa de step Eight Lancashire Lads. Apariţiile sale ulterioare includ un rol mic în Sherlock Holmes de William Gillette şi un rol de vodevil în producţia lui Casey, Court Circus. În 1908 a intrat în trupa de pantomimă Fred Karno, ridicându-se rapid la statutul de star în rolul beţivului din scheciul O noapte într-un musical englez (A Night in an English Music Hall).

În timp ce se afla în turneu prin America cu trupa Karno, în 1913, Chaplin a semnat un contract pentru a apărea în filmele de comedie ale lui Mack Sennett. Deşi prima sa peliculă Keystone, de o bobină, Un mod de viaţă (Making a Living, 1914), nu a fost eşecul pe care l-au considerat istoricii, personajul iniţial al lui Chaplin de pe ecran, un mercenar spilcuit, nu-l prindea foarte bine. Sennett i-a cerut să găsească o imagine mai realistă pentru ecran, iar Chaplin a improvizat un costum constând într-o haină strâmtă, pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari şi un melon ponosit. Şi, ca ultim retuş, şi-a lipit o mustaţă mică şi a adăugat un baston, folosit în scopuri multiple. Abia în al doilea film produs de Keystone, Curse auto la Veneţia (Kid Auto Races at Venice, 1914), se naşte alter-egoul lui Chaplin, nemuritorul „Vagabond“.

Continuă citirea →

Ce om!

directorul si angajatul

Săptămânalul de teatru Bis a publicat în numărul 6 următoarele: „Un eminent fruntaş al scenei noastre, fost societar al Teatrului Naţional, povestea deunăzi la cafeneaua „Elita” următoarea scenă:

Era prin 1920. Venise director proaspăt Victor Eftimiu. Îl cunoşteam toţi ca pe un autor de mari succese, amabil cu toată lumea şi darnic. Dar aşteptam să-l vedem cum se va purta ca director, fiindcă mulţi oameni sunt pâinea lui Dumnezeu ca particulari şi, când ajung într-o situaţie înaltă, se schimbă, nu te mai cunosc, se uită la dumneata ca prin sticlă, având aerul că te întreabă: „Cine e domnul ?”

Aşadar, aşteptam pe Eftimiu cu nerăbdare, mai ales tineretul, care-şi pusese mare încredere în el. N-a fost mică decepţia noastră când într-o zi ne-a fost dat să-l vedem pe Nottara, decanul venerat al scenei româneşti, bruftuit cum rareori ne-a fost dat să auzim.

Continuă citirea →

Care preşedinte al SUA şi-a câştigat existenţa ca actor înainte de a intra în viaţa politică?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care preşedinte al SUA şi-a câştigat existenţa ca actor înainte de a intra în viaţa politică?

Răspuns: Ronald Reagan

Istoria premiilor Oscar

Oscar este un sistem de referinţă pentru film, o marcă a valorii, dar şi o ocazie frivolă de etalare a ultimelor tendinţe în modă.


Gândită şi construită de un regizor de la MGM, pe nume Cedric Gibbons, statueta reprezintă un cavaler ce ţine o spadă în mână şi stă pe o rolă de peliculă cu cinci braţe, fiecare reprezentând câte un departament din Academia de Film: actori, scenarişti, regizori, producători şi tehnicieni.

Statueta nu a primit de la început un nume: unii ii spuneau „statueta Academiei”, alţii „trofeul de aur” sau „statueta de merit”. Mass-media avea propria versiune: „omul de fier”. Dilema şi-a găsit rezolvare în spusele unei bibliotecare, devenită mai târziu director executiv al Academiei, Margaret Herrick. Ea a văzut statueta şi a exclamat: „Arată exact ca unchiul meu Oscar!”

81 de ani alături de Academia Americană de Film

Prima ceremonie de decernare a premiilor a avut loc la 16 mai 1929, la hotelul Hollywood Roosevelt, dar atunci numele câştigătorilor nu constituiau o surpriză: ele erau cunoscute cu trei luni înainte. Ele au fost prezentate în cadrul unei cine private, la Hollywood Roosevelt Hotel. Atunci au participat mai puţin de 250 de persoane. Astăzi, Academia are peste 6000 de membri onorifici, iar gala premiilor Oscar este urmărită pe micile ecrane de peste un miliard de oameni.

Pentru a se califica în cursa pentru premii, un film trebuia să aibă premiera la Los Angeles în perioada de douăsprezece luni încheiată cu ziua de 31 iulie a anului precedent. Premiile de după 1934 s-au bazat pe filmele care avuseseră premiera în anul calendaristic precedent. Premiile din 1932-33 s-au bazat pe o perioadă de calificare de 17 luni. Clauza potrivit căreia filmul trebuia să aibă premiera la Los Angeles i-a permis lui Charlie Chaplin să câştige singurul său Oscar pentru filmul „Limelight”, pe care l-a produs în 1952, dar care nu a avut premiera decât 20 de ani mai târziu, în 1972. De atunci, regulile s-au modificat astfel încât filmele cu o vechime de peste doi ani să nu poată fi nominalizate.

Recordul pentru cele mai multe nominalizări, dar nici un premiu câştigat este deţinut, între actori, de Peter O’Toole, cu opt nominalizări. Totuşi, el a fost premiat în 2003 cu Oscarul pentru întreaga activitate. Recordul absolut la nominalizări, fără a fi obţinut vreun premiu, îl deţine însă sunetistul Kevin O’Conell, cu 20 de încercări.

Cei mai des nominalizaţi la titlurile de „Cel mai bun actor” şi „Cel mai bun rol” sunt: Jack Nicholson (12 nominalizări), Laurence Olivier (10 nominalizări) şi Spencer Tracy (9 nominalizări). Nici un actor de gen masculin nu a câştigat trei premii „Cel mai bun actor” consecutiv. În schimb, Katharine Hepburn a obţinut 12 nominalizări şi patru statuete pentru categoria „Cea mai bună actriţă”: pentru Morning Glory (1932/3), Guess Who’s Coming to Dinner? (1967), The Lion in Winter (1968) şi On Golden Pond (1981). În 1968, ea a împărţit acest premiu cu Barbra Streisand. Cele mai multe nominalizări le deţine Meryl Streep: 14, cu două premii obţinute.

Anthony Quinn a câştigat cu rolul lui Paul Gauguin în Lust for Life (1956) singurul premiu Oscar acordat vreodată pentru un rol atât de scurt. El a jucat timp de opt minute.

Familia Huston a fost singura care a produs trei generaţii de câştigători ai Oscarului: Walter Huston a fost numit „Cel mai bun actor într-un rol secundar” în 1948 pentru rolul din The Treasure of the Sierra Madre, John Huston a fost desemnat „Cel mai bun regizor” al aceluiaşi film, iar Anjelica Huston a primit Oscarul pentru „cea mai bună actriţă într-un rol secundar” cu rolul său din Prizzi’s Honor, 1985.

Doar două cupluri căsătorite au câştigat Premii Oscar pentru actorie: Laurence Olivier (Hamlet, 1948) şi Vivian Leigh (A Streetcar Named Desire, 1951); Joanne Woodward (The Three Faces of Eve, 1957) şi Paul Newman (The Color of Money, 1986). Singurele surori care au câştigat Premiul au fost Joan Fontaine (Suspicion, 1941) şi Olivia de Havilland (To Each His Own, 1946, şi The Heiress, 1949).

Marii perdanţi

Pentru cei care pot visa să obţină cea mai importantă recunoaştere a talentului cinematografic, criteriile de alegere sunt uneori greu de înţeles. Alfred Hitchcock, unul dintre cei mai mari regizori, nu a fost niciodată premiat cu un Oscar. Regizorul britanic, autorul a zeci de filme de succes, a fost nominalizat de şase ori, între 1941 şi 1961, dar nu a câştigat niciodată. Din rândul actorilor, Samuel L. Jackson, Richard Burton, Tom Cruise, Brad Pitt, Bruce Willis, Johnny Depp, John Travolta, Cary Grant, Demi Moore şi Marilyn Monroe (care nici nu au fost nominalizate vreodată), Montgomery Clift, James Earl Jones, Lauren Bacall, Glenn Close, Marlene Dietrich, Greta Garbo sau Barbara Stanwyck. Lista, desigur, rămâne deschisă.

Chiar şi Oscar poate primi un refuz

În anul 1970, George C. Scott a refuzat Oscarul acordat pentru „Cel mai bun rol” în filmul Patton, motivându-şi decizia faţă de Academie: „nu consider că cineva mă poate concura”. În 1972, Marlon Brando a refuzat premiul pentru rolul din The Godfather. El se opunea puternic modalităţii în care Hollywoodul denatura imaginea nativilor americani. Ei nu au fost primii care au refuzat acest premiu: în 1935, scriitorul Dudley Nichols a refuzat să accepte Oscarul pentru The Informer deoarece, la acea vreme, Sindicatul scriitorilor demarase o grevă împotriva studiourilor de film.

sursa http://www.antena3.ro/stiri/antena3ro/premiile-oscar-istoric-gafe-celebre-favoritii-din-acest-an_45958.html