Arhive etichetă: Academia Romana

Aventurile politico-istorice ale Academiei Române

Logo_of_the_Romanian_AcademyÎntotdeauna, istoria unui popor se reflectă ca într-o oglindă în evoluţia instituţiilor sale fundamentale. Pentru viaţa românilor, o astfel de instituţie-oglindă a fost Academia Română. Vă propun, în rândurile ce vin, să urmărim aventurile politico-istorice ale celui mai înalt for de cultură national.

Data de naştere a actualei Academii Române este ziua de 1 aprilie 1866 – atunci lua naştere la Bucureşti Societatea literară română, al cărei scop prim era stabilirea ortografiei, dicţionarului şi gramaticii limbii române. În anul următor, pe 24 august 1867, Societatea literară îşi schimba numele în Societatea Academică Română, iar primul ei preşedinte era Ion Heliade Rădulescu – acesta este de altfel motivul pentru care statuia lui Heliade Rădulescu se află azi în Piata Universitătii din Bucureşti. Prima donaţie de carte, care a pus bazele actualei Biblioteci a Academiei, s-a făcut tot atunci, în 1867 – este  vorba despre biblioteca de 6 000 de volume şi 400 de manuscrise a unui căpitan din Buzău, pe nume Constantin Cornescu-Oltelniceanu.

Continuă citirea →

Revoluţia română din 1848-1849. Cadrul general de desfăşurare a Revoluţiei române

Revolutia de la 1848 in tarile romaneRevoluţia de la 1848 – fenomen general european – a deschis un capitol nou în istoria omenirii. O parte însemnată a continentului european a fost cuprinsă în procesele revoluţionare. Deşi acestea au îmbrăcat, fiecare, forme specifice, ele au înfăţişat şi numeroase trăsături unitare. Oricum, urmarea lor principală avea să fie instaurarea unei noi ordini în existenţa naţiunilor şi statelor europene şi, după o perioadă de reacţiune contrarevoluţionară, apusul absolutismului.

Spaţiile româneşti s-au încadrat şi ele în procesul general, înnoitor, european. În deceniile anterioare, integrarea economică, politică şi spirituală a continentului se accentuase, iar, în ceea ce îi privea pe români, integrarea europeană a fost însoţită de o integrare românească. În pofida graniţelor politice, s-a închegat piaţa naţională, s-a apropiat de încheiere constituirea naţiunii române, dezvoltându-se puternic şi conştiinţa unităţii românilor, cea spirituală impunând şi materializarea ei pe plan politic.

Continuă citirea →

Azil de invalizi intelectuali

azil de intelectuali

 În 1904, adresându-se lui Ioan Kalinderu – pe atunci preşedinte al Academiei Române–, Duiliu Zamfirescu a făcut un aspru rechizitoriu la adresa înaltului for, spunând cam aceleaşi lucruri pe care mai toată lumea le gândea, evident, nemulţumit fiind de propriile eşecuri şi de perspectiva raporturilor cu instituţia:

„Chestiunea Academiei faţă de literatura românească modernă e foarte importantă şi foarte umilitoare, şi ar putea forma obiectul unui studiu care s-ar chema scandalul timpului. Când te gândeşti că cei mai mari scriitori ai neamului nostru, Eminescu, Creangă şi Caragiale nu au fost şi nu sunt membri în Academie; când mie mi se neagă un premiu; când se face politică de sectari din fiecare numire, din fiecare sprijin; când totul este organizat pentru susţinerea şi încurajarea mediocrităţilor – te întrebi dacă n-ar fi drept să se revizuiască întreaga alcătuire a acestei instituţii care, desigur, nu mai răspunde astăzi pioaselor gânduri ale donatorilor, acelora ce şi-au lăsat averile pentru crearea unui institut de onoare, de litere şi ştiinţe, iar nu pentru crearea unei arhive moarte şi a unui azil de invalizi intelectuali”.

sursa: Lucian Nastasă, Suveranii universităţilor româneşti, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2007, pag. 497-498

Istoria Academiei Române (II)

De-a lungul existenţei, pe măsura diversificării preocupărilor ei, instituţia a căutat să-şi definească adecvat rolul şi locul în societatea românească. Odată cu dezvoltarea spectaculoasă a ştiinţelor exacte, mai cu seamă după înfăptuirea României Mari, forul academic s-a pregătit să treacă de la o componenţă dominată de filologi, scriitori şi istorici la una în care să-şi găsească locul şi o serie de eminenţi reprezentanţi ai ştiinţelor.

Continuă citirea →

Istoria Academiei Române (I)

Inaugurarea Societatii Academice la 1 august 1867

Academia Română – cel mai înalt for de cultură şi de ştiinţă al ţării, care funcţionează neîntrerupt din 1866 până în prezent. Încercări de a înfiinţa în Ţările Române „academii” sub forma unor societăţi care să grupeze învăţaţi în litere şi ştiinţe sau ca înalte instituţii de învăţământ superior au existat încă din secolul al XVI-lea. Despot Vodă (1561-1563), în Moldova, a plănuit cel dintâi să creeze cu ajutorul unor învăţaţi aduşi din  Grecia, Germania şi Franţa, un colegiu înalt de rang academic la Cotnari (Schola latina), precum şi o „academie” la Suceava, proiecte nefinalizate însă. Ideea înfiinţării unei „academii” a avut-o şi un domnitor al Ţării Româneşti, Petru Cercel (1583-1585), care, la reşedinţa sa de la Târgovişte, a reuşit să reunească oameni de cultură italieni, francezi şi greci. Încercări similare s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate în organizarea Academiei Vasiliene de la Iaşi (1640), a academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), a Academiei Mihăilene din Iaşi (1835).

Continuă citirea →