Educație și pandemie

Înțeleg beneficiile lumii digitalizate, de la comunicare, acces la informații și până la educația online, dar îi observ și limitele, dacă este folosită abuziv. Internetul a devenit esențial pentru munca, școala sau viața noastră socială și, adesea, pentru toate trei. În condițiile speciale impuse de pandemia recentă și de necesitatea integrării dispozitivelor digitale în cadrul actului educațional este incontestabilă asumarea în procesul de învățare a inteligenței tehnologice, ce poate complementariza (dar nu înlocui!) munca profesorului și aportul instituțiilor clasice.

Este evident că dezvoltarea tehnologică ridică noi sfidări în fața educației tradiționale. Dobândim noi dexterități și perspective, dar riscăm să le pierdem pe cele vechi. Accesul la o informație atât de variată nu poate înlocui competența prealabilă pentru a ști ce informație să cauți și ce să faci cu ea. Și ar fi o exagerare să-ți închipui că te poți cultiva singur doar dispunând de accesul la rețea. Mediul virtual nu trebuie fetișizat. Fără o pregătire atentă, promovează lectura rapidă, gândirea grăbită și învățarea superficială. În niciun caz mediul virtual nu poate substitui metodele clasice de achiziţie a unor instrumente culturale, de învăţare umană, de socializare şi interacţiune interpersonală.

Continuă citirea →

O lectură necesară: „Oameni vs Tehnologie. Internetul trebuia să ne elibereze”

oameni vs tehnologieAm citit cu interes cartea lui Jamie Bartlett, „Oameni vs Tehnologie. Internetul trebuia să ne elibereze”, Editura Nemira, 2019, traducere Alexandra Florescu. Autorul prezintă amenințările la adresa democrației și la libertatea fiecărui cetățean și modul în care tehnologia digitală poate să distrugă ordinea politică și socială. Iată câteva fragmente din această carte care merită atenția noastră:

„La prima vedere, tehnologia e un avantaj pentru democrație. Fără îndoială, ea ameliorează și extinde sfera libertății umane și ne oferă acces la informații și idei noi. Le oferă o platformă grupurilor care până acum nu se făceau auzite deloc și creează pentru ele noi modalități de a dobândi cunoștințe și de a-și coordona acțiunile. Acestea sunt și aspectele unei societăți democratice sănătoase. Totuși, la un nivel mai profund, cele două mari sisteme, tehnologia și democrația, sunt prinse într-un conflict grav. Ele sunt produsele unor epoci complet diferite și funcționează după reguli și principii distincte.

Continuă citirea →

Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Dramatismul unei situații-limită, de proporțiile unei epidemii, a captat interesul şi a fascinat imaginația multor istorici și scriitori de înainte și de după era noastră, de la Tucidide și Procopiu din Caesarea, de la Lucretiu şi Ovidiu, până la Boccaccio, Defoe și Camus.

Pentru spațiul românesc, foarte interesante sunt însemnările lui Ion Ghica cu privire la ciuma lui Caragea: „A fost în multe rânduri ciuma în țară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morţilor în toată țara a fost mai mare de 90 000. Contagiunea era aşa de primejdioasă încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort…”

Astăzi, interesul presei, avidă de împrejurări senzaționale, a fost stârnit mai mult decât oricând de pandemia recentă, o amenințare pentru toate statele lumii, pentru fiecare dintre noi. Emoția transmisă în rândul populației de valurile de vești cutremurătoare referitoare la victimele provocate de cea mai recentă amenințare la adresa omenirii a fost uriașă. Privită la început cu neîncredere și scepticism, pandemia a generat treptat tot mai multe îngrijorări cu privire la efectele ei imediate, dar și la consecințele economice și sociale.

Asistăm oare la prăbușirea unei lumi aflate în derivă? Suntem oare noi expuși celui mai mare pericol din ultimul secol? Greu de răspuns. Cert este că suntem martori la desfășurarea unei tragedii de ale cărei dimensiuni încă nu suntem pe deplin conștienți. Ne aflăm astăzi în fața fragilității ordinii pe care încercăm să o dăm propriei noastre vieți, suntem expuși permanentei primejdii a perturbării existenței noastre. Suntem la discreția cerințelor, urgențelor și evenimentelor exterioare. Într-un spațiu limitat tot mai mult de regulile impuse de autorități pentru a împiedica răspândirea noului virus, într-o perioadă în care comunitatea trăiește cu spaima nesiguranței, este necesar să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Numai după ce înfruntăm adevărurile dureroase, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare pentru a ieși din acest impas.

Continuă citirea →

Vorbe, dar mai ales fapte bune

Nici unul dintre noi nu ştie cât o să mai ţină molima asta. Sunt momente în care ne simţim aruncați în derivă, expuși de parcă am fi pe cale să fim luați de vârtej şi nu avem nimic de care să ne agăţăm. Deprimați, triști, îngrijorați, trebuie  să facem un pas înapoi ș­i să ne (re)evaluăm viața. Ne descoperim spaimele şi slăbiciunile; pe ale noastre, cu înțelegere, pe ale celorlalți cu ochi critic. Ne consolăm cu ideea că nu suntem singuri în această situație dificilă. Uităm că flăcările focului nu sunt mai puţin dureroase când ştii că ard şi alţii cu tine.

Oamenii se îmbolnăvesc mai ales atunci când se lasă bântuiţi de gânduri neplăcute şi de temeri. Pentru a scăpa de ele, pentru a găsi protecție și siguranță, mulți au venit, destui ar vrea să plece. Plecăm în aceeaşi măsură pentru a fugi de ceea ce suntem ca şi pentru a găsi ceva ce căutăm.

O viață adevărată înseamnă o viață plină de sens ș­i de scop. Mi-e milă de cei care nu-şi dau seama că au deja ceea ce caută cu disperare: familie, dragoste, prietenie. Dar cu adevărat de compătimit sunt cei care nu au nimic.

Continuă citirea →

Virusul din noi

Pandemia recentă, care modelează funcționarea statului și îi determină în mare măsură traiectoria și care a monopolizat tardiv atenția presei și a clasei politice, oferă oamenilor obișnuiți răgazul necesar introspecției. Previzibil sau nu, o angoasă globală determină o promovare fără precedent a interiorizării și a conștiinței morale, ne obligă să ne afundăm în propriile gânduri.

Obligați la autoizolare, pentru prima dată după mulţi, foarte mulți ani, ne simţim îngrozitor de singuri. Credeam că nu ne mai temem de moarte. Știam că este inevitabilă, dar până acum nu-i dădusem o formă. Acum, când acest virus cumplit vine ca un tăvălug peste noi, zărim pentru prima oară forma pe care ar fi putut-o lua moartea şi ne simţim gâtuiți de panică. Uneori, suferința ajută. Lacrimile ne limitează curiozitatea la noi înșine.

Toţi trebuie să trăim în lumea asta şi sunt tot atâtea feluri de a te descurca în viaţă câţi oameni pe pământ. Unii, dominați de superstiții și frică, au încercat sentimentul de a fi intrat într-un timp de calamități inedite, care anunță apocalipsa. Mâna lui Dumnezeu poate fi văzută în orice întâmplare de către cei hotărâţi s-o găsească acolo, dar, până la urmă, la fel şi a Diavolului. Alții au devenit vânzători de speranţe şi de promisiuni deşarte. Şi, credeţi-mă, sunt o mulţime de oameni care cumpără aşa ceva. Nu puțini s-ar simți în siguranță în biserici, pioşi, la adăpostul sfinţilor şi al rugăciunilor. Cei mai în vârstă, care văd silueta morții aplecată asupra lor, nu se mai grăbesc. Și sunt de înțeles. Când ajungi la o vârstă mai înaintată, viitorul vine spre tine cu prea multă grabă şi fără a mai alerga tu în întâmpinarea lui.

Continuă citirea →

Clasa a VI-a. Revoluția franceză. De la supus la cetăţean (II). Schița lecției

Clasa VI. Revoluția franceză. De la supus la cetăţean (II). Schița lecției

Revoluția franceză. De la supus la cetăţean (I). Schița lecției

Clasa VI. Revoluția franceză. De la supus la cetatean (I). Schita lectiei-page0001

Clasa a V-a. Apariția și expansiunea Islamului. Schița lecției

islamApariția și expansiunea Islamului. Schița lecției

 

I.Ce este Islamul?

–       religie monoteistă, apărută în secolul al VII d. Hr., în Peninsula Arabică; se mai numește islamică sau musulmană;

–         are la bază credința în Allah (Dumnezeu);

–         întemeietorul ei a fost Mahomed, considerat de musulmani profetul lui Allah;

II. Credința musulmană

–         Credincioșii trăiesc potrivit învățăturilor Coranului (cartea sfântă a Islamului);

  • Mărturisirea credinței în Allah, al cărui profet este Mahomed;
  • Rugăciunea, realizată de cinci ori pe zi, cu fața către Mecca;
  • Ajutorarea celor săraci;
  • Postul, îndeosebi în luna sfântă, Ramadan;
  • Pelerinajul (vizita) la Mecca, efectuat cel puțin o dată în viață;

–         Lăcașul religios specific Islamului este moscheea;

–        Centrul religios principal al musulmanilor este Mecca.

III. Expansiunea militară a Islamului

–         Mahomed i-a unificat pe arabi cu ajutorul învățăturilor sale;

–         Statul întemeiat de Mahomed s‑a numit califat, având în frunte un calif;

–         Islamul s‑a extins pe măsură ce musulmanii au cucerit noi teritorii:

  • în Asia și Africa de Nord;
  • în Europa au ocupat Peninsula Iberică.

IV. Expansiunea culturală a Islamului

–         Expansiunea teritorială a dus la expansiunea culturală;

–         Savanții musulmani :

  • au făcut cercetări în matematică, astronomie, medicină, astronomie, geografie;
  • au transmis în Europa cifrele arabe, preluate de la indieni;
  • prin lucrările unor învățați (Avicenna și Averroes), cultura europeană este influențată de cea arabă.

Dicționar

  • Calif – conducător politic și religios al statului musulman.
  • Califat – stat format prin unirea triburilor arabe.
  • Moschee – edificiul unde musulmanii își practică religia.
  • Profet – predicator, trimis al lui Dumnezeu pentru a transmite mesajul divin oamenilor.

Clasa a VIII-a. Formarea statului național unitar. Schița lecției

Clasa a VIII-a. Formarea statului național unitar. Schița lecției

I. Factorii care au favorizat constituirea statului național unitar în 1918
• Recunoașterea pe plan internațional a dreptului popoarelor la autodeterminare;
• Prăbușirea Imperiului Rus în 1917;
• Înfrângerea Puterilor Centrale în Primul Război Mondial.

II. Unirea Basarabiei cu România
• Octombrie 1917 – Basarabia și-a declarat autonomia; a fost ales Sfatul Țării (în frunte cu Ion Inculeț), ca adunare reprezentativă;
• Decembrie 1917 – Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, declarată independentă față de Rusia în ianuarie 1918;
27 martie/9 aprilie 1918 – Sfatul Țării a votat, la Chișinău, unirea Basarabiei cu România.

III. Unirea Bucovinei cu România
• 1918 – Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat;
• Octombrie 1918 – s-au format, la Cernăuți, Adunarea Constituantă și Consiliul Național Român, în frunte cu Iancu Flondor;
15/28 noiembrie 1918 – Congresul General al Bucovinei a proclamat unirea cu regatul României.

IV. Unirea Transilvaniei cu România
• Septembrie 1918 – Partidul Național Român a adoptat Declarația de autodeterminare a românilor;
• Octombrie 1918 – S-a format Consiliul Național Român Central (cu 6 membri din partea Partidului Național Român și 6 membri din partea Partidului Social-Democrat din Transilvania);
18 noiembrie/1 decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Prin Rezoluția Unirii, adoptată în cadrul adunării, se pecetluia Unirea Transilvaniei cu regatul României.

Pe plan internațional, formarea statului național unitar român a fost recunoscută prin tratatele încheiate la Conferința de pace de la Paris (1919-1920).

Viața lui Alexandru Ioan Cuza

800px-Alexandru_Ioan_Cuza_-_Photo_by_Carol_Popp_de_SzathmáryAstăzi se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.

Alexandru Ioan Cuza s­-a născut la Bârlad la 20 martie 1820, ca membru al unei familii boiereşti moldovene amintite în documente încă de la 1638. Tatăl său, Ioan Cuza, a ajuns până la rangul de postelnic în vremea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr­-o familie greco-­italiană din Constantinopol, stabilită în Principatele Române.

Primii ani de şcoală au fost petrecuţi în pensionul francez deschis de Victor Cunin la Iaşi; aici a fost coleg cu Minail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri, cu care va colabora, mai târziu, în viaţa politică. La Paris a obţinut în 1845 bacalaureatul în litere, s­-a înscris la Facultatea de Drept şi în Societatea economiştilor din Paris. La 30 aprilie 1844 s­-a căsătorit cu Elena Rosetti, care îi va sta alături până la moarte.

Continuă citirea →

Test – ISTORIE – Clasa a V-a – Geto-dacii

Clasa V. Test istorie - Geto-dacii-page0001

Clasa a VII-a. Lumea postbelică. Reconstrucție și modele ale dezvoltării economice. Schița lecției

CAPITALISM SI COMUNISMI.Reconstrucția

• Perioada postbelică a debutat cu un imens efort de refacere economică;
• Reconstrucţia s-a realizat pornind de la două sisteme economice diametral opuse: capitalismul și comunismul.

II. Modele ale dezvoltării economice

Modelul economic comunist
– impus de URSS statelor din Europa de Est;
– întreaga viaţă economică este pusă sub controlul statului (economie centralizată);
– proprietatea este comună;
– nu există inițiativă particulară.

În 1949 a fost înființat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER):
– promova comerţul și cooperarea economică între statele comuniste;
– organiza economiile comuniste după modelul sovietic;
– a subordonat aceste economii intereselor URSS.

Modelul economic capitalist
– a fost susținut de SUA în Europa de Vest;
– se bazează pe libera inițiativă și limitarea intervenției statale;
– proprietatea privată era pilonul acestui sistem economic (economie de piață);

În 1947 a fost lansat Planul Marshall:
– reprezenta un ajutor economic nerambursabil al SUA pentru statele europene;
– urmărea stăvilirea expansiunii comunismului;
– a contribuit decisiv la refacerea statelor vest-europene ;
– ajutorul a fost oferit și statelor comuniste, care însă l-au refuzat la presiunile Moscovei.

III. Consecințe
• Sistemul capitalist s-a dovedit a fi mult mai performant decât cel comunist;
• Statele capitaliste din Europa de Vest au cunoscut o trecere rapidă de la dramele războiului la o viaţă îndestulată;
• Statele comuniste din Europa de Est au cunoscut sărăcie și lipsuri.

Lumea în război. Test la istorie la clasa a VII-a

Test istorie - Lumea in razboi - clasa a 7-a

Borges: o viaţă

BorgesSlab şi bolnăvicios

Părinţii lui îşi făceau în mod constant griji. Ca mulţi alţi copii născuţi prematur, Georgie era slab şi bolnăvicios, nu vedea bine şi, când a început să vorbească, stâlcea cuvintele atât de rău, încât mama lui se temea ca nu cumva să aibă probleme cu auzul. Georgie se speria foarte uşor, de aceea avea coşmaruri mai tot timpul. Teama băiatului pare să fi fost legată de inadaptabilitatea care îl afectase încă de mic. Visa că îşi jupoaie pielea de pe faţă şi că găseşte pe altcineva sub ea sau că îşi scoate masca şi că sub ea este o altă mască. Temeri asemănătoare îl chinuiau şi în timpul zilei: îi era frică de oglinzi, dându-se înapoi din faţa propriei imagini cînd o vedea reflectată pe mobila ilustrată, de mahon, din dormitorul lui; uneori îşi închipuia că vede faţa altuia, de aceea nu suporta să se uite în oglindă, de parcă propria reflecţie ar fi încercat să-i fure identitatea.

Eşec adolescentin

[Geneva] În preajma împlinirii a 19 ani, pe 24 august, doctorul Borges şi-a întrebat fiul dacă s-a culcat vreodată cu o femeie şi, când acesta i-a zis că nu, tatăl lui s-a hotărât să-l ajute pe tânăr să devină bărbat. În Argentina exista obiceiul ca taţii sau unchii să aranjeze iniţierea băieţilor cu o prostituată într-un bordel şi astfel, în ton cu această practică, doctorul Borges i-a dat lui Georgie adresa unui apartament din Place du Bourg-de-Four, care se afla în cartierul felinarelor roşii, nu departe de locul în care trăiau ei, spunându-i că acolo îl va aştepta o femeie. Cei mai mulţi tineri abordează primul contact sexul cu mare teamă; de aceea Borges, când în sfârşit a ajuns la apartamentul femeii, era extrem de agitat. Se pare că, până la urmă, a fost prea precipitat ca să treacă prin toate etapele iniţierii.

Continuă citirea →

Instruirea și educația în Roma antică

educatia in roma anticaInstruirea tinerilor în Roma antică urma traseul binecunoscut lumii elenistice. Cunoştinţele primare erau, de cele mai multe ori, asigurate de un pedagog, care putea fi un sclav cultivat, copilul fiind învăţat să citească şi să scrie. Ulterior, acesta urma ciclul secundar de 4 ani, unde se studiau gramatica, retorica, muzica, matematica sub îndrumarea unui profesor. Un rol important în educarea şi instruirea tinerilor l-au avut profesorii greci, care au venit în număr mare la Roma, începând cu sec. II î.Hr.

Instruirea se baza pe memorarea unor lungi pasaje din autorii latini Naevius, Ennius ş.a., care făceau obiectul unor chinuitoare ore de curs, ce se terminau deplorabil pentru elevii neatenți sau mai puţin silitori. Un rol important i se atribuia şi studierii literaturii greceşti, care se făcea separat de cea latină.

Continuă citirea →