Arhive categorie: Izvoare istorice

Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti – documente istorice

1941 februarie 19. Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu, ministru subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, întocmită de Legaţia U.R.S.S. din Bucureşti şi interceptată de SSI [Serviciul Special de Informaţii].

Mircea Vulcănescu

Domnul Mircea Vulcănescu, actualul subsecretar de stat la Finanţe, s-a născut în anul 1895 în Bucureşti, într-o familie de funcţionari. Tatăl său, inginerul Vulcănescu, a fost director al Înaltei Şcoli de Meserii şi administrator al Secţiei de vânzare a produselor C[asei] A[utonome a] M[onopolurilor].

Continuă citirea →

Scrisoarea lui Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu adresată mareşalului Ion Antonescu (21 martie 1944)

Domnule mareşal,

De la începutul războiului v-am sfătuit asupra atitudinii pe care România trebuie să o păstreze în conflictul mondial.

Nu aţi ţinut nici un cont de sugestiile noastre şi aţi luat complecta răspundere a consecinţelor politice a acţiunei ce aţi condus.

Continuă citirea →

Armata română pe frontul din Rusia (1942–1943) — însemnările generalului Constantin Sănătescu

5 august 1942. Timp de şase zile, am inspectat unităţile din Botoşani, Dorohoi şi Cernăuţi, pentru a mă convinge dacă sunt gata de plecare. Starea rechiziţiilor de cai este proastă,  căruţele şi hamurile sunt însă bune. Am găsit Cernăuţi într-o stare înfloritoare; prăvăliile evacuate de evrei au fost redeschise de către români; fabricile — toate în funcţiune. Un singur lucru este trist: că se fac afaceri şi chiar barbarii pe chestia evreilor ce trebuie evacuaţi din Bucovina. În plus, o mulţime de aventurieri au venit şi au pus mâna pe fabrici, realizând beneficii mari. Am întâlnit o mulţime de pierde-vară veniţi pentru pricopseală aici şi care nu se jenau să spună că au venit în California României pentru îmbogăţire. […].

Continuă citirea →

Ordinul de zi către armată din 22 iunie 1941

Ordinul de zi către armată din 22 iunie 1941

Ostaşi,

V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă.
Să şterg pata de dezonoare din cartea neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Continuă citirea →

Erau dacii poligami?

Herodot povestea că: „fiecare [dac] ţine în căsătorie mai multe femei” pe care „şi le cumpără cu bani grei de la părinţi„.

La rândul lui, Heraclid din Pont, cel care i-a cunoscut direct pe tracii din zona Mării Negre, insista pe aceeaşi idee: „Fiecare se căsătoreşte cu trei şi patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii”.

Un autor de comedii antic, citat de geograful Strabo, pomenea caracterul poligamic al marii familii de neamuri trace: „Aşa suntem noi, tracii toţi, şi mai ales geţii – mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă – nu suntem din cale afară de cumpătaţi… Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece, şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, cei din partea locului spun despre el: „bietul de el, n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea”. 🙂

Un neam viteaz, dar şi… filosof!

„Observând dispoziţia lor [a geţilor] de a-l asculta în toate şi că ei sunt din fire inteligenţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala, dezbărându-i de moravurile lor cele barbare; i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască potrivit legilor naturii; i-a învăţat logica făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare; aratându-le practica, i-a îndemnat să petreacă în fapte bune; demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita Lunii şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semn cele trei sute patruzecişişase de stele trecândrumul lor cel repede de la răsărit la apus spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. Vezi ce mare plăcere ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele Soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală”.

Iordanes, Getica

Despre starea de spirit din Bucureşti după înăbuşirea rebeliunii legionare

1941 ianuarie 24. Notă privind starea de spirit a populaţiei, partidelor politice şi a cercurilor diplomatice din Bucureşti după înăbuşirea rebeliunii legionare.

Starea de spirit din Capitală

Odată situaţia clarificată şi ordinea restabilită se poate constata că peste atitudinea diferitelor cercuri politice – care privesc lucrurile din punctele lor de vedere – se desprinde o stare generală de spirit a întregii populaţii.

S-a înregistrat pe temeiul unei anchete întreprinse în majoritatea claselor sociale şi care este încă în curs, că populaţia Capitalei a primit cu un sentiment de adâncă uşurare şi mare satisfacţie ştirea că generalul Ion Antonescu a izbutit să înfrângă rezistenţa rebelilor şi să aibă în mâinile sale toate posturile de comandă.

Indiferent de evoluţia atitudinii diferitelor grupări politice, se poate afirma că generalul Antonescu are alături de sine toate straturile importante ale societăţii.

Pentru generalul Antonescu manifestă azi în mod deschis:
1. toate cercurile ofiţereşti din Bucureşti;
2. tot corpul funcţionarilor de carieră (cu mici excepţii printre funcţionarii tineri, care au făcut în ultimele patru luni salturi peste ierarhia normală şi gradaţiile legale, situaţie ce se speră că va fi pusă la punct;
3. întreaga burghezie alcătuită din industriaşii mari şi mici, comercianţi, liberi profesionişti, funcţionari particulari, etc.;
4. muncitorii calificaţi care deţin în fabrici şi ateliere situaţii sigure şi care fuseseră copleşiţi de elementele necalificate ale proletariatului turbulent, devenite de circumstanţă legionar, leneşe, nepricepute, puse pe jaf şi agitaţii permanente;
5. meseriaşii serioşi, de asemenea, terorizaţi de elementele dubioase din breslele lor;
6. agricultorii mari şi mijlocii, proprietarii urbani, etc. care văzuseră ordinea burgheză ameninţată şi averile în perspectivă de a fi pierdute;
7. ţăranii. După ştirile date de proprietarii agricoli şi diferiţi politicieni care au cercetat satele – ţăranii erau în imensa lor majoritate ostili cu desăvârşire legionarilor, care instituiseră la ţară teroarea şi puseseră în funcţiuni, în mare parte, elemente declasate, constituind ruşinea satelor;
8. numeroase cadre legionare superioare şi în trecut naţionalist, îngrozite de haos şi anarhie, terorizate la rândul lor de elemente extremiste şi iresponsabile;
9. lumea care a avut de suferit, sub diferite forme, teroarea şi jaful.

În general, se mai remarcă apoi, ca stare de spirit, că azi nu mai este nevoie de formule, lozinci goale, fetişuri ideologice, etc., culminate în cele trei zile de insurgenţă, care au convins toate straturile sociale că mai presus de orice se află ordinea, siguranţa publică, liniştea socială, noţiuni ce altădată nu erau bine lămurite de toată conştiinţa publică, părând vagi şi nedefinite, dar care azi apar ca supreme comandamente.

Se mai desprinde un sentiment general de ostilitate şi groază împotriva majorităţii legionarilor, populaţia constatând că rebelii se compun din elementele declasate ale societăţii, instigate de oficine criminale şi care nu numai că au opus o rezistenţă împotriva armatei – ceea ce şi în conştiinţa publică este egal cu crimă de înaltă trădare – dar nu s-au dat în lături să organizeze un jaf general, să devasteze şi să incendieze cartiere întregi, devalizând magazinele şi locuinţele particulare. În conştiinţa publică s-a format convingerea că aceste elemente nu au constituit o mişcare politică ce vroia să dea o lovitură sau să se apere, ci ca bande alcătuite din jefuitori şi criminali.

În concluzie:

Întreaga Capitală – cu excepţia celor direct interesaţi – este alături de generalul Antonescu, iar Conducătorul Statului având de partea sa opinia publică, poate întreprinde orice va crede potrivit pentru salvarea Ţării, salvare care nu mai apare azi ca o frază retorică, ci ca o imperioasă necesitate naţională.

Reproducem câteva din opiniile diferitelor cercuri din Capitală, urmând ca informaţiile asupra opiniilor din alte cercuri să le transmitem pe măsura verificării lor:

Cercurile engleze:

Se arată indispuse de faptul că nu a persistat starea de anarhie şi haos care ar fi dezorganizat viaţa economică sau ar fi dus la prelungirea unui război civil.

Cercurile britanice sperau în dezorganizarea căilor ferate, degradarea instalaţiilor de petrol, desfiinţarea de fabrici, scăderea producţiei prin perpetuarea anarhiei, etc.

Se spera – după însăşi formula britanică – într-un „front de haos” în spatele frontului german din Balcani.

Englezii au [constatat] cu dezamăgire înfrângerea rapidă a rebelilor, colaborarea dintre armata germană şi română pentru restabilirea ordinii. Unii mai naivi chiar au sperat că o parte din armată va trece de partea rebelilor şi se va încinge o luptă între soldaţii germani şi o parte din armata română.

Totodată, faptul că populaţia şi-a schimbat sentimentele faţă de armata germană, care – contrar zvonurilor interesate a contribuit la aducerea ordinii – nu este pe placul englezilor.

S-a sperat de către englezi în complicaţii, care odată evitate dovedesc suplimentar că România este ieşită definitiv de sub controlul sau sfera lor de agitaţie.

Actualmente, de la Legaţia engleză se răspândeşte versiunea că germanii vor prelua administraţia, poliţia şi siguranţa şi că se va institui un Protectorat german în România.

Cercurile americane

Au urmărit evenimentele cu mare interes şi au strâns un bogat material documentar.

În special, corespondenţii şi informatorii americani s-au interesat de ceea ce s-a petrecut în cartierele evreieşti (devastări, incendii, jafuri), manifestând acelaşi interes pentru problema evreiască.

Cercurile liberale

Au primit cu satisfacţie restabilirea ordinii iar în prezent au loc consfătuiri pentru ca partidul ca atare, să examineze situaţia.

Cercurile superioare liberale, înainte de luarea unei hotărâri în această privinţă, anticipează că în noua conjunctură generalul Ion Antonescu, dacă va avea nevoie, va găsi sprijin din partea grupării liberale, socotind pe Conducătorul Statului că întruchipează ordinea şi liniştea.

Partidul liberal – afirmă fruntaşii acestuia – fiind un partid burghez nu poate să sprijine decât forţele care au luat o atitudine energică în contra anarhiei şi haosului, ce se instaurase în ultimul timp în ţară.

Depinde – declară cercurile liberale – de formula politică la care se va opri generalul Antonescu pentru ca o colaborare cât mai largă să fie cu putinţă.

În unele cercuri liberale afirmaţia Conducătorului Statului că va reface Legiunea este atent examinată, în această privinţă liberalii susţinând că nu mai poate exista o colaborare sinceră între legionari şi generalul Antonescu şi că o parte din legionari văzându-se înfrânţi vor recunoaşte de formă şi de circumstanţă şefia Conducătorului Statului, pentru a aştepta să dea o lovitură la un moment potrivit.

De asemenea, liberalii califică atitudinea lui Horia Sima drept perfidă şi echivocă, punând totodată întrebarea că dacă a putut să oprească rebeliunea, atunci de ce nu a făcut-o la timp?

Cercurile liberale consideră că Horia Sima a aşteptat să vadă cine învinge şi relevă că ori de câte ori a fost un moment greu, acesta a dispărut pentru a reapare la limpezirea situaţiei.

Autoritatea sa – cred liberalii – faţă de legionari şi opinia publică este distrusă.

Elemente mai intransigente din rândurile liberalilor apreciază că nici un post important nu mai poate fi încredinţat legionarilor, în care nu se poate avea încredere.

Liberalii intransigenţi consideră că nici o organizaţie politică sau profesională nu poate fi încredinţată legionarilor, aceştia dovedindu-se fanatiza şi organiza jaful.

Cercurile liberale, făcând o comparaţie, arată că, întrucât generalul Metaxas poate conduce Grecia în cel mai critic moment al ei fără să aibă o organizaţie politică, generalul Antonescu se poate declara satisfăcut că are la spatele său întreaga opinie publică.

Aceleaşi cercuri lansează sugestia că spre a da o satisfacţie deplină opiniei publice şi bărbaţilor care au avut o răspundere în această ţară, trebuie sancţionaţi asasinii lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, spre a se arăta peremptoriu că generalul Antonescu a dezaprobat asemenea crime.

Totodată cercurile liberale presupun că s-au constituit echipe alcătuite din Corpul Muncitoresc Legionar pentru a ucide pe fruntaşii presupuşi a fi fost un obstacol în calea proiectelor legionare de acaparare exclusivă a treburilor publice.

Cercurile economice germane consideră că restabilirea ordinii este un triumf şi comentează că soldaţii germani au colaborat, în interesul ordinii, acolo unde a fost nevoie şi au predat imediat instituţiile şi autorităţile armatei române.

Armata germană – arată aceleaşi cecuri – nu se va amesteca în treburile interne ale României, zvonurile în această privinţă fiind o insinuare britanică.

Cercurile economice româneşti aşteaptă ca după terminarea operaţiunilor de curăţire, Guvernul să restabilească ordinea în fabrici şi birouri, activitatea economică să-şi reia cursul său normal, iar elementele de sabotaj şi anarhie care au preluat sau s-au strecurat în conducerea întreprinderilor să fie înlăturate, pentru ca acţionarii sau proprietarii adevăraţi să poată să-şi reia conducerea afacerilor.

Aceleaşi cercuri arată că elementele comuniste din fabrici, care au săvârşit acte de anarhie, trebuie înlăturate şi deşi operaţia va fi grea şi dureroasă trebuie făcută până la capăt spre a se evita orice complicaţii viitoare.

Amestecul comunist este pentru conducătorii de întreprinderi evident şi de aceea aceştia consideră că trebuie instituită o altă atmosferă şi stare de spirit în fabrici şi birouri.

În lumea evreiască

Tulburările au lăsat urme grele ca devastări, incendii, jafuri, schingiuiri.

Numeroşi mici comercianţi evrei şi-au pierdut complet avutul, însăşi economia şi finanţele fiind prin aceasta indirect lovite, iar numeroşi locuitori din cartierele evreieşti sunt dispăruţi.

Pe de altă parte, chiar în prezent, mulţi conducători evrei stau încă ascunşi.

Cercurile comuniste

Din discuţiile şi consfătuirile care au avut loc între conducătorii Mişcării comuniste în legătură cu ultimele evenimente se desprind următoarele:

Cercurile superioare comuniste au urmărit cu toată încordarea raporturile din ultima vreme dintre Conducerea Statului şi Legiune, iar în prezent nu se arată deloc surprinse de evoluţia evenimentelor politice pe care Mişcarea comunistă le-a prevăzut încă de la formarea actualului regim.

Contradicţiile dintre Mişcarea legionară anarhică şi teroristă, iar de altă parte generalul Antonescu, personalitate de formaţie militară, nu puteau să rămână fără urmări.

Ceea ce interesează îndeaproape Mişcarea comunistă în aceste momente politice, spun cercurile comuniste, este distrugerea regimului anarhic al fostei Gărzi de Fier.

Pe acest drum Mişcarea comunistă ar putea privi chiar favorabil eforturile generalului Antonescu, de a cărei guvernare aceste cercuri nu sunt totuşi prea optimiste.

Ceea ce ar putea câştiga mişcarea din această transformare a regimului – afirmă cercurile conducătoare comuniste – ar fi promovarea unor elemente mai înţelegătoare la conducerea Statului, elemente care ar putea avea şi un eventual concurs al maselor populare sau revendicări social-economice.

Cercurile comuniste arată că, totuşi, lozinca partidului trebuie şi de aici înainte să rămână un „guvern popular”, care ar reprezenta interesele adevărate ale claselor producătoare româneşti.

Conducerea Mişcării comuniste din România a lansat consemnul pentru a se propaga că în bună parte nereuşita revoluţiei legionare s-ar datora activităţii Partidului Comunist contra Mişcării legionare, care a constat în crearea în cercuri cât mai largi a unui climat de indiferenţă, nemulţumire şi boicot contra oricăror acţiuni ale regimului.

Partidului Comunist – lansează aceleaşi cercuri – îi rămâne sarcina de-a arăta maselor de muncitori, ţărani şi intelectuali din România adevăratele cauze şi contradicţii care au dus la vărsările de sânge din ultimele zile, iar pentru aceasta partidul urmăreşte o mai intensă activitate a aparatului tehnic ilegal.

Partidul Comunist din România, au hotărât conducătorii săi, va cere tuturor membrilor şi simpatizanţilor o cât mai strânsă legătură pentru a fi la curent cu evoluţia evenimentelor politice şi pentru a acţiona la momentul oportun.

• ANIC, fond IGJ, dosar 8/1941, f. 162-170.

sursa: Documente SSI despre viaţa politică din România 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, Institutul Naţional pentru studiul totalitarismului, Bucureşti, 2005

Decret regal prin care statul român a fost proclamat stat naţional-legionar (14 septembrie 1940)

Decret regal prin care statul român a fost proclamat stat naţional-legionar (14 septembrie 1940)

Art. 1. Statul român devine stat naţional-legionar.
Art. 2. Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat, având ca ţel ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare.
Art. 3. D-l general Ion Antonescu este conducătorul statului legionar şi şeful regimului legionar.
Art. 4. D-l Horia Sima este conducătorul Mişcării Legionare.
Art. 5. Cu începere de la data acestui Înalt decret, orice luptă între fraţi încetează.

„Monitorul oficial“, nr. 214 bis, din 14 septembrie 1940

Cum s-au comportat spaniolii faţă de ultimul rege incaş

„Ieşind din ascunzătoare, călăreţii spanioli s-au repezit ca fulgerul asupra pâlcurilor de indieni, cu lancea ridicată, străpungându-i pe toţi câţi le-au stat în cale, fără nici o împotrivire din partea lor…Indienii se îngrămădiseră împrejurul lecticii regelui, gata să apere cu trupurile lor făptura sfinţită a lui Inca [regele]. Dar au fost ucişi unul câte unul, fără să-ncerce vreo scăpare… Aşa a căzut Atahualpa în mâna spaniolilor… 

Încă Atahualpa, văzându-se întemniţat cu lanţuri la picioare, a făgăduit că va umple cu aur încăperea cea mare care-i slujea drept temniţă, pentru a-şi răscumpăra libertatea…

În cele din urmă, Pizarro a hotărât să-l ucidă… A fost botezat, apoi sugrumat lângă un par înfipt în pământ.”

 

Garcilaso de la Vega, El Inca, Regeştile cronici ale incaşilor

Cucerirea Constantinopolului

„Prieteni, oraşul este al nostru! L-am cucerit! Au început să fugă din faţa noastră! N-o să mai poată ţine piept multă vreme! Încă un efort, ultimul, şi oraşul va fi cucerit.”

După ce a vorbit astfel, sultanul Mehmed a trecut el însuşi în fruntea lor… Infanteria grea începuse să pătrundă în oraş prin poarta cea mare, în timp ce alţii se năpusteau prin spărtura făcută în zid. Aici au căzut vitejeşte în luptă şi împăratul Constantin, împreună cu toţi cei care se aflau alături de el…

Atunci s-a produs um măcel, în toată puterea cuvântului, în rândul celor ce rămăseseră acolo: unii pe străzi… căzură victime ale ienicerilor şi ale altor soldaţi fără credinţă şi lege; alţii au rezistat, bizuindu-se pe propriul curaj; pe când ceilalţi au căutat refugiu în biserici, de unde li se puteau auzi rugăciunile: bărbaţi, femei şi copii, nimeni n-a fost cruţat!

După Critobul din Imbros

Războiul de 30 de ani aşa cum a fost

„1635. Pe vremea paştilor, în săptămâna patimilor, veni iarăşi un regiment întreg de călăreţi… Aceştia aduseră iarăşi pe oameni în mare frică şi spaimă. Ei năpădiseră toate târgurile şi satele, luară tot ce avea omul, alungară pe femei, pe copii şi pe toţi oamenii în păduri, vânâdu-i ca pe nişte animale sălbatice. Pe cine îl găseau îl băteau rău ori chiar îl împuşcau, şi fiecăruia îi luau totul.

Şi merseră lucrurile astfel, până ce bieţii oameni nu mai putură sta în păduri din pricina foamei. Atunci trebuirăm din nou să ne refugiem în oraşul Ulm, cu mare anevoinţă, cu femei şi copii, încât aproape nimeni n-a mai rămas în ţinut. Aceasta a fost a patra bejenie… „

Însemnările pantofarului Johann Heberb din Weidenstetten, ţinutul Ulm din Germania de Nord

Despre masacrul indienilor de către spanioli

„Cu caii, spadele şi lăncile lor, creştinii au început să-i măcelărească pe indieni şi să săvârşească cruzimi nemaivăzute. Când intrau într-un sat, ei nu lăsau în viaţă pe nimeni, nici copii şi nici bătrâni. Creştinii puneau rămăşag cine va reuşi să taie un om în două, să-i reteze capul sau să-i scoată măruntaiele cu o singură lovitură de spadă…”

Bartolome de Las Casas, Scurtă relatare asupra distrugerii Indiilor

Ce aţi făcut cu această ţară?

„Supuşii voştri, pe care ar trebui să-i iubiţi ca pe proprii copii şi care v-au iubit până acum atât de mult, mor de foame. Agricultura e aproape părăsită, oraşele şi satele se depopulează, meseriile lâncezesc şi nu mai pot întreţine pe cei care le practică. Întregul comerţ e la pământ. Aţi ruinat jumătate din forţele reale din interiorul statului pentru a săvârşi şi apoi a apăra zadarnice cuceriri în afara lui. În loc de a stoarce bani de la acest popor, ar trebui să-i împărţiţi ajutoare şi să-l hrăniţi. Franţa întreagă seamănă cu un imens azil, dărăpănat şi lipsit de provizii… „

Fenelon, scrisoare adresată lui Ludovic al XIV-lea

Este mai bine să fii o fiinţă umană nemulţumită decât un porc mulţumit

Trebuie să admitem că, în general, filozofii utilitarişti au recunoscut superioritatea plăcerilor spiritului asupra celor ale corpului. Aceasta constă, în principal, în durata, certitudinea, intensitatea etc. mai mare a primelor, adică mai degrabă în avantajele pe care le procură decât în natura lor intrinsecă… Este pe deplin compatibil cu principiul utilităţii să se recunoască faptul că unele feluri de plăceri sunt mai dezirabile şi mai valoroase decât altele. Căci ar fi şi absurd să se presupună că aprecierea plăcerilor depinde doar de cantitate, în timp ce în aprecierea tuturor celorlalte lucruri pe lângă cantitate se ia în considerare şi calitatea…

Puţine fiinţe umane ar accepta să fie transformate în animale inferioare în schimbul promisiunii că se vor înfrupta pe deplin din plăceri animale; nici o persoană instruită n-ar accepta să fie un ignorant, nici o persoană sensibilă şi morală să fie egoistă şi josnică, chiar dacă ar fi convinsăcă idiotul, ignorantul şi ticălosul ar fi mai mulţumiţi cu viaţa lor decât este ea însăşi cu propria-i viaţă. Ele nu ar renunţa la ceea ce posedă în plus nici pentru cea mai completă satisfacere a tuturor dorinţelor pe care le au în comun cu idiotul, ignorantul ori ticălosul. Dacă s-ar gândi să o facă, acest lucru s-ar întâmpla doar în cazurile de extremă nefericire, când, pentru a scăpa de ea, ele ar vrea să-şi schimbe viaţa cu aproape oricare alta, oricât de indezirabilă ar părea aceasta în propriii lor ochi…

Este mai bine să fii o fiinţă umană nemulţumită decât un porc mulţumit; mai bine să fii Socrate nemulţumit decât un idiot mulţumit. Iar dacă idiotul sau porcul au o opinie diferită, aceasta este pentru că ei cunosc doar o faţetă a problemei; ceilalţi cunosc, dimpotrivă, ambele faţete.

John Stuart Mill, Utilitarismul

Plăcerea şi înţelepciunea

Atunci când spunem că plăcerea este scopul vieţii, nu înţelegem plăcerile vicioşilor sau plăcerile ce constau din desfătări senzuale, cum socotesc unii din neştiinţă, nepricepere sau din înţelegere greşită, ci prin plăcere înţelegem absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet. Nu succesiunea neîntreruptă de chefuri şi orgii, nu dragostea senzuală… nu desfătarea cu un peşte sau cu alte delicatese ale unei mese îmbelşugate fac o viaţă plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei alegeri şi respingeri, ca şi alungarea acelor păreri prin care cele mai mari tulburări pun stăpânire asupra sufletului.

Dintre toate acestea, primul şi cel mai mare bun este înţelepciunea, din ea izvorăsc toate celelalte virtuţi, căci ea ne învaţă că nu putem duce o viaţă plăcută, dacă nu-i şi o viaţă înţeleaptă, cumsecade şi dreaptă.

Epicur, Scrisoare către Menoiceus, în Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor