Constituțiile României. Lecția de istorie

 Constituția reprezintă legea fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor.

Primele Constituţii ale statului modern român au fost precedate de acte cu caracter constituţional:

  • Declaraţii de principii („Cererile norodului românesc” redactate în 1821, în timpul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu);
  • Declaraţii de drepturi („Proclamaţia de la Islaz”, ca de altfel şi celelalte programe revoluţionare paşoptiste);
  • Proiecte de reformă („Constituţia Cărvunarilor” redactată de Ionică Tăutul în 1822 şi „Osăbitul Act de numire a suveranilor românilor” redactat de lon Câmpineanu în 1838);
  • Rezoluţiile adunărilor ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească din 1857.

Istoria constituţională a României între 1859-1991 cunoaşte mai multe perioade:

  • Etapa de implementare a instituţiilor constituţionale (24 ianuarie 1859 – 1 iulie 1866);
  • Etapa de continuitate a acestor instituţii (1 iulie 1866 – 20 februarie 1938);
  • Etapa de instabilitate constituţională (20 februarie 1938 – 30 decembrie 1947);
  • Etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 – decembrie 1989);
  • Etapa revenirii la sistemul democratic, fapt statuat prin adoptarea Constituţiei din 1991.

Constituţiile statului român au fost reprezentate de:

1. Regulamentele Organice

  • Sunt primele documente cu caracter constituţional din istoria modernă românească;
  • Au fost redactate în timpul ocupaţiei ruseşti a Principatelor (1828-1834);
  • Au fost aplicate în perioada 1831-1858 (Ţara Românească) şi 1832-1858 (Moldova);
  • Pentru prima oară, cele două Principate erau organizate după legi asemănătoare.

2. Convenţia de la Paris

  • Elaborată de Marile Puteri;
  • Prevederile ei au fost puse în aplicare în Principate între 1858-1864;
  • Stabilea crearea Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar cu doi domni, două adunări, două guverne, aşadar o unire formală;
  • Deschidea calea spre crearea statului român modern, precum şi separarea puterilor în stat.

3. Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris

  • Adoptată de domnul Al. I. Cuza, în urma loviturii de stat din 2 mai 1864:
  • Prevedea atribuţii lărgite pentru domn, precum şi înființarea Corpului Ponderator, al doilea Corp legislativ (viitorul Senat).

4. Constituţia din 1866

  • Prima constituţie românească în adevăratul sens al termenului (lege fundamentală a unui stat);
  • A fost adoptată în contextul instaurării dinastiei străine. În 1866 este adus în România ca domn și confirmat de votul poporului Carol I, un prinț din familia germană Hohenzollern-Sigmaringen.
  • A avut ca model Constituţia Belgiei din 1831, care era considerată cea mai liberală la momentul respectiv;
  • Nu a fost supusă aprobării marilor puteri europene;
  • A fost promulgată de domnul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe 1 iulie 1866;
  • A fost structurată pe 8 titluri;
  • Impunea numele oficial al statului – România;
  • Forma de organizare statală era cea de monarhie constituţională ereditară;
  • Menționa principiul suveranităţii naţionale;
  • Impunea principii liberale: separarea puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăților cetățenești;
  • Drepturile și libertăţile cetăţeneşti prevăzute:
  • – dreptul la liberă asociere;
  • – libertatea persoanei;
  • – inviolabilitatea domiciliului şi a proprietăţii;
  • – libertatea conștiinței, a cuvântului, a presei;
  • – dreptul la educaţie (învățământul primar fiind obligatoriu şi gratuit).
  • Puterea era împărțită în trei:
  • Puterea executivădeţinută de Domn şi de guvern.
  • Domnul avea prerogative largi:
  • – numea şi revoca miniştrii;
  • – avea drept de amnistie politică;
  • – numea şi confirma în toate funcţiile publice;
  • – era şeful armatei;
  • – acorda distincţii şi decoraţii;
  • – avea dreptul de a bate monedă;
  • – putea declara război şi încheia tratate.
  • Guvernul era condus de un prim-ministru ales de Domn; primul-ministru alegea Cabinetul (echipa de miniştri) care trebuia aprobat de monarh.
  • Puterea legislativă deţinută de Domn şi de Parlament.
  • Domnul:
  • – avea iniţiativă legislativă;
  • – sancţiona şi promulga legile;
  • – avea drept de veto.
  • Parlamentul:
  • – ales prin vot cenzitar;
  • – era bicameral (format din Senat şi Adunarea Deputaţilor);
  • – iniţia, dezbătea şi aproba legile;
  • – putea interpela miniştrii;
  • Puterea judecătoreascădeţinută de tribunale, curţi de justiţie şi de Înalta Curte de Justiţie și Casaţie.
  • – Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele domnului, iar judecătorii erau inamovibili.

Constituţia din 1866 a fost modificată în mai multe rânduri:

  • 1879 – este modificat art. 7, prin care este anulată interdicţia obţinerii cetăţeniei române de către cei care nu erau creştini (adică evreii şi musulmanii);
  • 1884 – se introduce noua titulatură a statului care devine Regat, iar Carol şi soţia sa, Elisabeta de Wied, primii regi ai României; se reduce numărul colegiilor electorale, de la 4 la 3 prin scăderea censului; astfel numărul celor cu drept de vot se măreşte;
  • 1917 – sunt votate proiectele de revizuire privind adoptarea votului universal şi realizarea reformei agrare.

Constituția din 1866 a rămas în vigoare până în anul 1923.

5. Constituţia din 1923

  • Legitima noua realitate politică de după Primul Război Mondial (realizarea României Mari prin alipirea Basarabiei, Bucovinei şi a Transilvaniei la statul român);
  • A fost promulgată de regele Ferdinand pe 28 martie 1923;
  • Până la a fi promulgată în forma sa finală, au existat două proiecte constituţionale (unul liberal şi altul naţional țărănesc) îndelung dezbătute;
  • Relua, în cea mai mare parte, conţinutul Constituţiei din 1866, fiind o sinteză între aceasta şi proiectele constituționale votate în 1917;
  • Era structurată pe 8 titluri;
  • Insista asupra caracterului național unitar al statului;
  • Introducea votul universal, egal şi direct (acordat doar bărbaţilor peste 21 ani);
  • Prevedea separarea puterilor în stat:
  • Puterea executivă – deţinută de rege și de guvern;
  • Puterea legislativă – deținută de rege şi de Parlament;
  • Puterea judecătorească – deţinută de tribunale, curți de justiție şi de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
  • Afirma respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv pentru minorităţi;
  • Introducea controlul preventiv al constituţionalităţii legilor, care revenea Consiliului Legislativ;
  • A introdus un regim politic democratic;
  • A rămas în vigoare până în 1938, repusă ulterior în aplicare în 1944.

6. Constituţia din 1938

  • A fost promulgată de regele Carol II pe 27 februarie 1938;
  • A fost supusă unui plebiscit (în care oamenii trebuiau să declare în scris dacă o votează sau nu);
  • Impunea monarhia autoritară, în care atribuţiile regelui erau mult lărgite;
  • Desființa separarea puterilor în stat;
  • Regele devenea „capul statului”, în mâinile lui concentrându-se puterea executivă şi cea legislativă (Parlamentul – numit Reprezentanţa Naţională – avea un rol decorativ şi era mult limitat în privinţa iniţiativei legislative);
  • Regele numea un număr mare de senatori;
  • Regele putea convoca, închide sau dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului;
  • A rămas în vigoare până la instaurarea dictaturii antonesciene.

Ulterior promulgării, se înfiinţează Frontul Renaşterii Naţionale ca partid unic.

7. Constituţiile comuniste

  • Au fost în număr de trei:
  • cea din 1948;
  • cea din 1952;
  • cea din 1965.
  • Erau asemănătoare din punctul de vedere al prevederilor;
  • Au fost inspirate de constituţia sovietică din 1936;
  • Consfințeau adoptarea republicii ca formă de guvernare a statului:
  • Constituţia din 1948 şi cea din 1952 proclamau România ca Republică Populară;
  • Constituţia din 1965 proclama ţara noastră ca republică socialistă;
  • Prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum şi principii democratice (votul universal, suveranitatea poporului), care în practică au fost grav încălcate;
  • Desființau separarea puterilor în stat;

Prin Constituția din 1948 se hotărau:

  • Executivul (cea mai mare parte) şi legislativul erau exercitate de Marea Adunare Naţională, un parlament unicameral considerat organul suprem al puterii;
  • Marea Adunare Naţională alegea Prezidiul Marii Adunări Naţionale, forma guvernul, modifica textul constituţiei, vota legile, vota bugetul.
  • Prezidiul Marii Adunări Naţionale emitea decrete, convoca Adunarea, numea şi revoca miniştrii, încheia tratele internaţionale.
  • Puterea executivă aparţinea şi Consiliului de Miniştri (guvernul), care avea în frunte un preşedinte;
  • Puterea judecătorească era exercitată de instanţele de judecată şi de Curtea Supremă, însă acestea erau subordonate factorului politic, reprezentat de Partidul Muncitoresc Român. 

Prin Constituția din 1952:

  • Nu se aduceau modificări esenţiale celei din 1948;
  • Spre deosebire de Constituţia din 1948, aceasta prevedea, în mod implicit, rolul conducător al P.M.R.

Prin Constituția din 1965 se hotărau:

  • Consacrarea monopolului politic al Partidului Comunist;
  • Partidul Muncitoresc Român devenea Partidul Comunist Român, care era socotit „forța conducătoare” a întregii societăţi;
  • Statul era socotit proprietarul resurselor subsolului, al mijloacelor de producţie, al pământului etc;
  • Prin revizuirea ei din 1974, se înfiinţa funcţia de preşedinte al României, având următoarele prerogative:
  • – prezida consiliul de Stat;
  • – era comandantul suprem al armatei;
  • – numea şi revoca miniștrii, președintele şi membrii Tribunalului Suprem;
  • – încheia tratate internaţionale;
  • – emitea decrete prezidenţiale şi decizii;
  • – conferea decoraţii.

8. Constituţia din 1991

  • A fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 decembrie 1991;
  • Reprezintă cadrul legal fundamental pentru organizarea și funcționarea statului și societății românești pe baze democratice;
  • Art. 1 prevede: “România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”;
  • Forma de guvernare rămâne tot republica, condusă de un preşedinte ales pe 4 ani, prin vot universal;
  • Parlamentul redevine bicameral;
  • Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice;
  • Se instituie:
  • – calitatea de Avocat al Poporului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
  • – Curtea Constituţională, care veghează asupra constituţionalităţii legilor.
  • A fost revizuită în anul 2003, în scopul adaptării ei la noile realități politice, economice, sociale și culturale din societatea românească în perspective aderării României la Uniunea Europeană. Una dintre cele mai importante modificări se referă la alegerea preşedintelui care urma să aibă un mandat de 5 ani (Parlamentul continuând să fie ales pe 4 ani);
  • A fost aprobată prin referendum.

Sursa – Ramona Popovici, Camil-Gabriel Ionescu, Istorie: Bacalaureat: Teste, Ediție revizuită, Booklet, București, 2015

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=FCeNHP6GvcQ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: