Soția lui Nathaniel Hawthorne

nathaniel hawthorne si sotia sa SophiaÎn majoritatea cazurilor, sau chiar în toate, succesul este rezultatul direct al eforturilor unei persoane și al suportului și încurajării primite din partea altei sau altor persoane.

Nathaniel Hawthorne este un exemplu bun. Se simțea descurajat și cu inima zdrobită când s-a dus acasă și i-a spus soției sale, Sophia, că era un ratat fiindcă fusese dat afară din slujba sa de la vamă. La auzul acestei vești, ea l-a lăsat perplex printr-o izbucnire entuziastă de bucurie.

„Acum”, a spus ea pe un ton triumfător, „poți să-ți scrii cartea!”

Hawthorne a răspuns nedumerit:

„Din ce vom trăi cât timp voi scrie această carte?”

Spre surprinderea și încântarea lui, ea a deschis un sertar și a scos de acolo o sumă importantă de bani.

„De unde îi ai?” a întrebat el.

„Am știut întotdeauna că ești un om de geniu”, i-a spus ea, „și știam că într-o zi vei scrie o capodoperă, așa că în fiecare săptămână am economisit o parte din banii pe care mi i-ai dat pentru gospodărie. Aici sunt destui bani pentru un an întreg”.

Încrederea, cumpătarea și planificarea grijulie a soției sale au dat naștere unuia dintre romanele clasice ale literaturii americane – Litera stacojie.


sursa: Zig Ziglar, Motive pentru a zâmbi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: