Petru I. Aventuroasa viață a țarului care a reformat Rusia (II) Trezirea interesului pentru politică

petru cel mareSfârşitul perioadei de regență

Regenta Sofia  Alexeievna a avut o prezență slabă în exercitarea puterii sale politice. Amantul său, prințul Vasili Galîțin, a încercat să întărească poziția diplomației ruse prin dislocarea trupelor în Crimeea în anul 1686 şi, din nou, în 1689, dar aceste eforturi nu au avut succesul scontat. Sofia a continuat să joace un rol de facto în conducerea statului, dar din momentul în care Petru a început să se maturizeze, din ce în ce mai mulți dregători au cerut venirea la putere a acestuia ca un conducător legitim al Rusiei.

Deoarece, pe măsură ce creştea, Petru devenea din ce în ce mai conştient de locul său în societatea rusă, poziția Sofiei era din ce în ce mai amenințată. Acest lucru era inevitabil. Pentru a preîntâmpina această situaţie, Sofia a trimis, în vara anului 1699, trupele de streliți într-un raid de noapte în satul în care Petru fusese exilat. Așa cum se întâmplase cu şapte ani în urmă, Sofia se aștepta ca incursiunea streliților să se transforme într-o baie de sânge. Totuşi, în seara de 6 august, chiar înaintea raidului, planurile au fost dejucate de către doi streliți care l-au avertizat în secret pe Petru despre complotul regentei Sofia.

Petru  s-a refugiat într-o mănăstire fortificată de lângă Troitski. Petru avea un caracter nevrotic, era o persoană timidă şi a fost zguduit profund de această turnură a evenimentelor. Totuşi, partenerii săi de jocuri şi o facţiune a corpului de streliți loiali lui s-au adunat la Troitski și astfel Petru şi-a refăcut moralul încă de a doua zi. În același timp, au avut loc disensiuni printre comandanții de streliți și în următoarele zile, Petru a ajuns să fie susţinut de majoritatea acestor trupe. Patriarhul Ioachim al Bisericii Ortodoxe Ruse susținea de asemenea tabăra lui Petru. Sofia a fost în cele din urmă abandonată de toți streliții care îi rămăseseră loiali în palatul țarist şi astfel a devenit conştientă că nu mai avea niciun control asupra puterii.

Petru şi-a organizat o intrare triumfală la întoarcerea sa în Moscova în data de 6 octombrie 1689. Din porunca lui Petru, Sofia a fost trimisă la mănăstirea Novodevicie. Nu exista niciun motiv de îngrijorare pentru Petru să ia în considerare faptul că fratele său vitreg, co-ţarul Ivan al IV-lea, care era retardat mintal, ar putea să i se împotrivească.

Un ţar surprinzător

Mulți oameni se aşteptau ca, după preluarea puterii în calitate de ţar, Petru să guverneze după voinţa sa absolută, ignorând opiniile celor din jurul său. Totuşi, așteptările susţinătorilor săi au fost înşelate. Acesta a lăsat chestiunile legate de administrarea statului în sarcina mamei sale, Natalia, şi a unor apropiați ai săi. Jocurile de-a războiul s-au transformat în exerciții serioase de pregătire militară în care va fi implicata marea armata rusă. Unii participanți au fost chiar ucişi în timpul unor astfel de exerciţii de război.

Petru nu a acordat soției sale niciodată o mare atenţie şi nu îşi petrecea timpul împreună cu ea. Deseori apărea în public însoțit de amanta sa, Anna Mons. Relaţia cu propria soție nu s-a îmbunătăţit nici după naşterea fiului său, prinţul moştenitor Alexei, în 1690. În ultimul său testament, patriarhul Ioachim a încercat să pună capăt relaţiei extraconjugale a lui Petru cu Anna Mons, interzicând legăturile ortodocşilor cu străinii (Mons era de naționalitate olandeză şi credinţă protestantă, dar eforturile sale vor eşua, singurul efect fiind acela că l-a determinat pe Petru să dispreţuiască din ce în ce mai mult autorităţile religioase.

Ţarul Petru era impresionat de atmosfera liberală din interiorul comunităţilor de străini din oraşele rusești ori de câte ori le vizita. A început să întrețină relaţii sociale cu diverşi străini, inclusiv cu meșteri care lucrau pentru armata rusă, dar şi cu negustori şi comercianți. Îşi petrecea frecvent nopțile în compania unor femei de origine străină, neglijându-şi în continuare soţia.

Petru era din ce în ce mai interesat de corăbii, o pasiune pe care a dezvoltat-o cu entuziasm încă din copilărie. În luna iulie 1693, s-a îmbarcat pe un vas în oraşul port Arhanghelsk şi a plecat pentru prima dată în viaţă într-o călătorie pe mare. Petru era ataşat de mare şi a hotărât construirea unei mari flote ruseşti.

În luna ianuarie 1694, Natalia a căzut la pat şi a murit la scurt timp după aceea. Ea nu va apuca să-şi vadă fiul abandonându-şi preocupările din tinerețe pentru a deveni un personaj demn de titlul de țar.

Petru şi-a iubit profund mama şi a suferit teribil la moartea acesteia. Totuşi, câteva zile mai târziu, şi-a recăpătat pacea sufletească şi entuziasmul de care era cuprins de a construi o flotă maritimă. Petru s-a bucurat ca un copil atunci când s-a finalizat construirea flotei; în iulie 1694 prima flotă de corăbii pe care o comandase a sosit tocmai din Olanda. Petru avea pe atunci 22 de ani. Totuşi, ziua în care se va maturiza complet şi va deveni un bărbat în toată puterea cuvântului era aproape.

Trezirea bruscă la realitate

Tot în această perioadă, starea de lucruri se înrăutățise în Rusia. Administrația internă era în colaps, iar amenințările din partea unor puteri străine erau din ce în ce mai provocatoare. Petru lăsase responsabilitatea conducerii statului în mâinile unor sfetnici ai săi, dar la 25 ianuarie 1695, surprinzător, Petru a ordonat mobilizarea trupelor pentru a ataca pozițiile otomane de la Marea Azov. Se părea că Petru s-a maturizat dintr-o dată şi a devenit conştient de importanța poziției sale de țar. Petru nu trăise nicio experiență reală de război, ci doar se antrenase temeinic împreună cu prietenii săi în acele jocuri de-a războiul. Cu toate acestea, a atacat primul, în încercarea de a captura importantul şi strategicul port de pe coasta Mării Negre. cetatea Azov, în apropierea gurii de vărsare a fluviului Don. Anexarea Azovului putea oferi Rusiei deschiderea necesară la Marea Neagră, iar acest port putea constitui un corespondent al portului Arhanghelsk. situat la Oceanul Arctic.

Totuşi, spre consternarea lui Petru, garnizoana turcească din fortăreața Azovului nu a putut fi înfrântă. Armata otomană deţinea un echipament militar superior, iar soldații turci aveau un moral şi un spirit de luptă mult mai ridicate decât cele ale ruşilor. În ciuda asediului prelungit, care a durat aproape două sute de zile, trupele țariste au progresat extrem de puțin împotriva pozițiilor turceşti din Azov. Pentru a salva situația, lui Petru nu îi rămânea decât să afişeze o victorie relativă împotriva otomanilor şi astfel să revină la Moscova.

Însă Petru s-a dovedit capabil, spre deosebire de sora sa vitregă, Sofia, să-şi analizeze propriile greşeli comise şi să înțeleagă de ce nu a reuşit să obţină o victorie categorică. Petru a ajuns la concluzia că asediul pe care l-a întreprins asupra unei fortărețe inexpugnabile avusese un punct slab major: atacase fortificațiile de pe uscat. Bazându-se pe acest fapt, Petru a decis să ia în serios construirea unei flote navale ruseşti puternice chiar în acea toamnă. A avansat rapid în planul de construire a flotei şi a reuşit să desăvârşească această operă folosind lucrători adunați de pe întregul teritoriu al Rusiei.

În luna ianuarie 1696, fratele său vitreg, Ivan al V-tea, a căzut bolnav şi a murit la scurt timp. În ciuda acestui fapt, Petru nu şi-a întrerupt pregătirile de război. Adesea trecea personal pe la şantierele navale şi mânuia câte un ciocan, ajutând la construcția vaselor. În luna mai, un număr de douăzeci şi trei de galere şi alte patru corăbii de război erau deja isprăvite şi lansate la apă.

Noua flotă rusească a izgonit vasele turceşti şi a blocat estuarul fluviului Don. În acel moment, fortăreața otomană de la Azov a fost izolată de restul forțelor militare turceşti şi curând avea să rămână fără provizii şi echipamente. Ceea ce a vlăguit cel mai mult forțele otomane din Azov, a fost atacul surprinzător al trupelor de cazaci care au profitat de slăbiciunea otomanilor şi au pătruns în fortăreață. În cele din urmă, fortăreața otomană a fost cucerită. În luna iulie a anului următor, Petru s-a întors la Moscova la sfârşitul lui septembrie şi a fost primit ca un erou; pentru a sărbători prima sa victorie importantă a fost ridicat un arc de triumf, iar locuitorii oraşului l-au ovaţionat îndelung.

Prima parte AICI


sursa: 100 de personalități. Oameni care au schimbat lumea, nr. 42, Petru cel Mare, Editura DeAgostini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: