La masă cu Bismarck

bismarck otto vonDupă victoria de la Sedan, în care Franţa a fost îngenuncheată, planul politic al lui Bismarck putea fi considerat împlinit. Junkerul apărător al marilor privilegii, împotriva liberalilor, socialiştilor, evreilor, l-a făcut inofensiv pe vecinul periculos şi putea începe astfel reorganizarea marii Prusia.

Trebuia desigur să sărbătorească; aşa că a cedat, nu a mai simţit durerea de stomac cu care lupta în momentele cele mai stresante, nici durerile reumatice datorită cărora frecventa băile termale alături de imperatorul său, şi a dat drumul apetitului său vorace. Şi-a îmbrăcat uniforma de gală şi a închinat cu şampanie franţuzească pe care, gustând-o mai mult decât de obicei, a spus: „cine munceşte mult trebuie să se şi hrănească bine şi să ude totul” şi a început un prânz înspăimântător pe bază de carne, în mare parte în sânge.

Îi plăcea atât de mult să bea încât spunea că nu este atât de naţionalist ca să se oprească numai la vinurile de pe Rin. În singurătate, cu un pahar de şampanie sau un pocal de bere blondă şi nelipsita ţigară în gură, se simţea mai bine dispus „să încheie o pace întemeiată”.

Fişa sa gastronomică ne vorbeşte despre preferinţele sale pentru orice fel de carne, despre capacitatea de a înghiți şi 12 ouă dintr-o dată. În frumoasa sa casă Biedermeier se consumau de la 7 la 10 kilograme de caviar foarte fin pe an, iar în 1873, la apogeul carierei sale, a plătit de 2.275 taleri pentru nişte Vin de Porto… ceea ce spune tot!

Aşa era marele Cancelar al celui de-al doilea Reich; amestec de fier, sânge, aviditate. Îşi urmărea propriile planuri, el care era mare vânător şi devorator a ceea ce vâna cu perseverenţă; aştepta ca duşmanul să facă un pas greşit şi îl înşfăca pentru a-l face inofensiv. La fel a făcut şi bătrânul Francesco Giuseppe cu Napoleon al III-lea, deşi îl vizitase de mai multe ori la Paris, înghiţind la masa sa mari cantităţi de stridii şi gâlgâind şampanie, cu ochii aţintiţi asupra prea frumoasei împărătese Eugenia.

Aşezat la masă, aştepta exact aşa cum o face pisica pentru a putea mânca şoarecele; tot în acest stil a acţionat şi la Sedan, trecând triumfal prin Câmpiile Elizee pe calul împodobit de sărbătoare.

Numai la masă se manifesta ţinând piept chiar şi împăratului prusac care, deşi avea deseori păreri politice divergente, se lăsa la sfârşit copleşit. Trebuie menţionat că tânărul junker născut în Schonhausen (unde păstra o mare feudă), neliniştit student în Gottingen, soţ al durei Johanna – care l-a convertit la pietism, dar care era totuşi potrivită pentru el – , a realizat multe.

Micul baron care hoinărea noaptea întâi pe străzile din Gottingen, apoi pe cele din Berlin, bucuros pentru pocalele de bere sau pentru o mare cantitate de pahare de vin de pe Rin şi care provoca la duel pe oricine se opunea monarhiei, s-a transformat într-un bărbat dur şi volitiv, de temut în toată Europa; a devenit, aşa cum a calculat cu mulţi ani înainte, primul om al Prusiei („Voi deveni cel mai mare nemernic, sau primul om aI Prusiei”).

Nu şi-a înşelat niciodată soţia, în ciuda lungilor sale transferuri în străinătate care, în calitate de cultivator al terenurilor moştenite de la tatăl său, l-au purtat mai întâi la Ambasada din San Petersburg (1859-1862), unde a învăţat să recunoască cel mai de preţ caviar şi să-l guste în mari cantităţi, apoi la Paris (1892), unde a învăţat să îl îmbine cu şampania. Nu a trădat-o pe Johanna nici măcar când, obosit şi istovit de criza internă din ţara sa, s-a dus să se întărească în Ţările Basce unde, ocolind ochii arzători ai spaniolelor, pentru a nu ceda tentaţiei se umplea cu fructe şi struguri tămâioşi. Seara îi scria soţiei tandre şi sincere scrisori şi privea crenguţa de măslin luată într-una din plimbările sale, gândindu-se că ar fi dus-o în parlament şi ar fi devenit simbolul partidului său.

De aici şi până la a deveni Cancelarul Reich-ului a fost un pas mic. Din anul 1870 a dus o viaţă regească, a speculat şi a adăugat proprietate cu proprietate, s-a aliat celor mai mari bancheri germani, a reprimat minorităţile şi a iniţiat Kulturkampf-ul. Putea, deci, să considere că şi-a realizat marele vis.

Întâlnirile parlamentare bismarckiene, în care canceIarul bea numai bere blondă pentru a-şi face duşmanii inofensivi, au fost acoperite în această perioadă de un anume rafinament, semn al puterii şi, printre altele, a fost introdusă şi folosirea aperitivelor de dimineaţă. El, mare şi gras, trona suflând spirale de fum din ţigara sa urât mirositoare, oferind negaţii în dreapta şi în stânga; avea un singur punct slab — câinele său Tyras, care îl însoţea şi la cele mai importante întâlniri ale sale, mai ales că îi atribuia patrupedului o „adevărată inteligenţă politică”.

În timpul liber frecventa familia Rothschild (deşi era antisemit) deoarece simţea fascinaţia bogăţiei; prânzurile pe care le aprecia cel mai mult erau acelea pe bază de friptură de fazan cu varză acră tocată şi şampanie, raţă cu măsline şi feluri de mâncare naţionale cum ar fi şunca din Reinfed sau pieptul afumat de gâscă din Pomerania.

Dar a ajuns la momentul în care a trebuit să ţină regim! Medicul personal l-a speriat, într-adevăr, spunându-i că inima şi ficatul său nu mai erau cele de odinioară. Astfel, împăratul său fiind mort, s-a îndreptat înspre un lung apus şi a reuşit să treacă prin ultima perioadă a anilor optzeci aplaudat îndelung de mulţime.

Dar Friedrich al III-lea nu l-a avut la inimă, nu îi suporta ingerinţa şi nici voinţa; îi reproşa că băga zâzanie, după ce în prealabil urmărise pacea, în condiţiile în care ţara avea grave probleme sociale interne. Astfel, bătrânul ilustru a fost concediat; s-a retras la ţară să tune şi să-şi scrie memoriile alături de Johanna.

Germanii, după 1898, îşi vor aminti statura sa colosală, turnurile de veghe ale uşilor care-i purtau numele, tablourile mari în care apare cu mustaţa sa impunătoare, în uniformă albă de gală, dar şi felul de mâncare care i-a fost dedicat pe bază de ingrediente puternice, cum ar fi carnea şi ouăle: biftec a la Bismarck. 🙂


sursa: Mariangela Rinaldi, Mariangela Vicini, Istoria e servită. Prânzul la curte. Vicii și virtuți la masa personalităților din istorie, Traducere Șerban Liliana, București, Editura House of guides, 2007

Un răspuns

  1. Doamne fereste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: