Cei mai mari inventatori care au existat vreodată

 

Odată la Heidelberg s-a excavat un șanț adânc. Acolo, sub pământ, au găsit un os de om. O mandibulă. Dar oamenii de astăzi nu mai au mandibule așa de solide și de puternice. Și cu dinți așa de puternici. Sunt sigur că omul căruia i-a aparținut mandibula putea să muște zdravăn. Și trebuie să fi trăit cu mult timp în urmă, altfel osul nu ar fi fost îngropat așa de adânc în pământ!

În altă parte a Germaniei, în Neanderthal, s-a descoperit un craniu. Craniul unui om. Nu trebuie să te îngrozești, era chiar foarte interesant. Pentru că astfel de cranii nu mai există nici ele astăzi. Omul nu avea o frunte propriu-zisă, ci niște umflături mari deasupra sprâncenelor. Dar cum noi gândim cu ce avem în spatele frunții, dacă omul acesta nu avea cine știe ce frunte, poate că gândea mai puțin. În orice caz, gânditul trebuie să-i fi dat mai mult de furcă decât nouă. Așadar, au existat odată oameni care gândeau mai puțin și puteau mușca mai bine decât putem noi astăzi. Cel puțin așa se credea atunci când s-a descoperit craniul. Și s-a crezut asta până nu demult.

,,Stai!” o să spui. ,,Nu așa ne-a fost înțelegerea. Când s-a întâmplat asta, ce erau oamenii aceștia și cum a fost de fapt?”

Mă înroșesc și mă văd nevoit să îți răspund: nu știm exact, dar o să aflăm cu timpul. Când vei fi mare, vei putea să dai o mână de ajutor în privința asta. Nu știm, pentru că oamenii aceștia nu puteau scrie mai nimic și pentru că memoria nu merge așa de departe. (Între timp, nu mai trebuie să mă înroșesc așa de tare pentru că, deși unele lucruri scrise aici nu mai sunt chiar așa corecte, cel puțin am prevestit bine. Astăzi știm mai multe despre când au trăit primii oameni. Asta se datorează oamenilor de știință care au descoperit că anumite materiale – ca lemnul, fibrele vegetale sau chiar rocile vulcanice – se transformă încet, dar cu regularitate. Se poate calcula astfel când au apărut sau au crescut. Firește că, în același timp, oamenii continuă să caute și să excaveze cu entuziasm fosile umane. Mai ales în Africa și în Asia s-au găsit oase care sunt cel puțin la fel de vechi ca mandibula de la Heidelberg. Unele sunt chiar mai vechi de-atât. Aceștia erau strămoșii noștri, cu frunți bombate și creiere mici, care probabil că începuseră deja cu două milioane de ani în urmă să mânuiască pietre pe post de unelte. Un craniu găsit de curând în Africa ar putea avea o vechime de 7 milioane de ani. Oamenii de Neanderthal au apărut cu aproximativ 100.000 de ani în urmă și au populat pământul timp de aproape 70.000 de ani. Lor trebuie să le cer scuze, pentru că, deși aveau frunți bombate, creierul lor nu era deloc mai mic decât al celor mai mulți oameni din zilele noastre. Cele mai apropiate rude ale noastre apar, probabil, de-abia cu 30.000 de ani în urmă.)

,,Dar toate aceste probabilități, fără nume și fără ani exacți, nu sunt istorie!” o să spui. Și ai dreptate. Aceste lucruri sunt dinaintea istoriei. De aceea spunem despre acele timpuri că sunt preistorice. Pentru că avem o cunoaștere inexactă în privința lor. Cu toate astea, știm câte ceva despre acești oameni pe care îi numim oameni preistorici. La începutul adevăratei istorii, oamenii aveau deja tot ce avem și noi astăzi: haine, case, unelte, pluguri pentru arat, cereale pentru pâine, vaci de muls, oi de tuns, câini pentru vânătoare sau de companie. Arc și săgeți cu care să tragă, coifuri și scuturi cu care să se protejeze.

Dar toate acestea trebuie să fi început undeva. Cineva trebuie să le fi inventat! Gândește-te, nu-i așa că e incitant? Bărbatul preistoric trebuie să își fi dat seama la un moment dat că poate mușca mai ușor din carnea animalelor sălbatice dacă o ține mai întâi în foc să o frigă. Sau poate o femeie s-a gândit la asta? Și, la un moment dat, omul și-a dat seama cum poate face focul. Gândește-te ce înseamnă asta! Tu poți să faci focul? Dar nu cu chibrituri, nu, chibriturile încă nu existau atunci! Aveau două bucăți de lemn pe care le frecau între ele până se încălzeau atât de tare, încât în cele din urmă luau foc. Ia să încerci o dată! O să vezi cât e de greu!

Și uneltele trebuie să le fi inventat cineva. Niciun animal nu se folosește de ele, în afară de om. Cele mai vechi unelte erau pur și simplu crengi de copac sau pietre. Dar curând omul a început să cioplească pietrele în așa fel încât să obțină niște ciocane ascuțite. S-au găsit multe astfel de pietre în pământ. Și, pentru că toate uneltele din acea vreme erau din piatră, am dat acelei perioade numele de Epoca de Piatră. Pe atunci însă, omul încă nu putea să construiască case. Un lucru destul de neplăcut, având în vedere că de multe ori era foarte frig. Uneori era mult mai frig ca astăzi. Iernile erau mai lungi, iar verile mai scurte, decât cele cu care suntem obișnuiți noi. Zăpada rămânea tot anul prin văi, iar marii ghețari avansau foarte mult în interiorul uscatului. De aceea putem spune că vechea epocă a pietrei a avut loc în același timp cu era glaciară. Oamenii preistorici trebuie să fi înghețat de frig și să fi fost bucuroși când au găsit, în sfârșit, peșteri în care să se apere cât de cât de ger și vânt. De aceea îi mai numim și oamenii peșterilor, deși nu locuiau aproape niciodată în peșteri.

Știi cumva ce au mai inventat oamenii peșterilor? Ai idee? Vorbirea. Și mă refer la vorbire în adevăratul sens al cuvântului. Animalele pot să țipe când le doare ceva sau să scoată strigăte de avertizare când sunt amenințate. Dar nu pot numi nimic cu ajutorul cuvintelor. Doar oamenii o pot face. Oamenii preistorici au fost primele ființe care au putut face acest lucru.

Și au mai inventat ceva frumos. Pictura și sculptura. Putem vedea și acum pe pereții peșterilor imagini pictate și scrijelite de ei. Niciun pictor din ziua de astăzi nu le-ar putea face mai frumoase. Vedem în acele imagini animale care nu mai există de multă vreme, așa de mult timp a trecut de atunci. Elefanți cu blană și fildeși curbați: mamuții. Și alte animale din era glaciară. De ce crezi oare că au pictat oamenii preistorici astfel de animale pe pereții peșterilor? Numai așa, de decor? Dar înăuntrul peșterilor era foarte întuneric! Nu știm sigur, dar credem că încercau să facă vrăji. Oamenii peșterilor credeau că dacă pictează animalele pe perete acestea aveau să le iasă în cale. Același lucru îl credem și noi când spunem câteodată, în glumă: „Vorbești de lup și lupul la ușă!” Aceste animale erau prada lor, ar fi murit de foame fără ele. Așa că au vrut să inventeze vrăji, și ce bine ar fi fost dacă ar fi reușit! Dar nimeni nu a putut să facă asta până acum.

Era glaciară a durat inimaginabil de mult. Multe zeci de mii de ani, ceea ce a fost bine; dacă n-ar fi durat atât, oamenii, care aveau mult de furcă cu gânditul, n-ar fi avut timp să inventeze toate aceste lucruri. Cu timpul însă, pe Pământ s-a făcut mai cald și gheața a început să se retragă vara pe munții cei înalți. Oamenii ne semănau acum întru totul; au învățat, trăind într-o lume mai caldă, să planteze ierburi de stepă, să le macine semințele și să facă din ele un aluat care să poată fi copt la foc. Așa a apărut pâinea.

Curând au învățat să își ridice corturi și să domesticească animalele care trăiau libere. Așa că au început să umble cu cirezile, cum fac astăzi laponii, de exemplu. Dar pentru că pe vremea aceea erau multe animale sălbatice prin păduri, ca lupii și urșii, unii oameni, așa cum le stă bine unor mari inventatori, au avut o idee nemaipomenită: și-au făcut case în mijlocul apei, ridicate pe piloni înfipți pe fundul acesteia. Aceste case au fost numite locuințe lacustre.

Uneltele lor din piatră și le tăiau și le șlefuiau mai frumos acum. Cu o a doua piatră, mai tare, făceau găuri în topoare pentru a putea să înfigă cozile în ele. Ce muncă trebuie să fi fost asta! Sigur dura o iarnă întreagă. Și de multe ori toporul crăpa în două, așa că trebuiau să o ia de la capăt.

Apoi au inventat lutul ars în cuptor și în curând au început să facă vase pe care le împodobeau cu modele. Dar în această epocă timpurie a pietrei oamenii nu mai făceau imagini cu animale. La sfârșitul acestei epoci, poate cu 6ooo sau 4ooo de ani î.Hr., s-a descoperit o metodă, mai bună și mai comodă, de a face unelte: omul a descoperit metalul. Sigur că nu a descoperit toate metalele deodată. Mai întâi a găsit niște pietre verzi care se transformau în cupru dacă le topea în foc. Cuprul are un luciu frumos ș pe atunci oamenii îl foloseau pentru vârfuri de săgeți sau topoare, numai că este un metal foarte moale și se tocește mai repede decât o piatră tare.

Dar oamenii au știut să se descurce și în această situație. Le-a venit ideea să amestece cuprul cu un alt metal, foarte rar, pentru a-l face mai dur. Acest metal era cositorul, iar amestecul de cupru și cositor se numește bronz. Epoca în care oamenii se foloseau de bronz pentru a-și face coifurile și săbiile, topoarele și ceaunele, dar și brățările și colierele se numește, bineînțeles, Epoca  Bronzului.

Uită-te acum la bărbații care vâslesc în caiace din trunchiuri de copac; se îndreaptă spre satele lor lacustre, îmbrăcați în piei de animale. Aduc cu ei grâne sau chiar sare din minele din munți. Beau apă din frumoase urcioare de lut, iar fetele și femeile se împodobesc deja cu pietre colorate și cu aur.

Chiar crezi că s-au schimbat multe lucruri de atunci? Oamenii aceia erau ca și noi. Uneori se purtau rău unii cu alții, erau nemiloși și vicleni. Din păcate, așa suntem și noi. Și în acele timpuri se întâmpla uneori ca o mamă să se jertfească pentru copilul ei. Și atunci erau prieteni care mureau unul pentru celălalt. Și toate acestea nu se întâmplau nici mai des, nici mai rar decât în zilele noastre. De ce? Toate astea s-au întâmplat de acum 10.000 până acum 3.000 de ani! Și nu am avut cum să ne schimbăm prea mult în tot timpul care s-a scurs de-atunci.

Dar uneori, când vorbim, sau mâncăm pâine, sau folosim o unealtă, sau când ne încălzim la foc, ar trebui să ne amintim cu recunoștință de oamenii preistorici, cei mai mari inventatori care au existat vreodată.

---

sursa: Ernst H. Gombrich, O scurtă istorie a lumii, traducere din germană de Adriana Ionescu, Editura Arthur