Cum trăiau grecii?

cum traiau grecii

Oameni liberi și sclavi

În toate aspectele privitoare la guvernare, democraţia greacă recunoştea o singură clasă de cetăţeni – oamenii liberi. Fiecare cetate greacă era alcătuită dintr-un număr mic de cetăţeni născuţi liberi, dintr-un număr mare de sclavi şi câţiva străini. Din când în când (de obicei pe timp de război, când era nevoie de bărbaţi pentru armată), grecii se arătau dispuşi să confere drepturi de cetăţenie şi „barbarilor“, cum le spuneau străinilor.

Însă aceasta era o excepţie. Cetăţenia ținea de naştere. Erai atenian fiindcă, înaintea ta, tatăl şi bunicul tău fuseseră atenieni. Oricât de mari ţi-ar fi fost meritele ca negustor sau soldat, dacă te născuseşi din părinţi ne-atenieni rămâneai „străin“ pe veci.

Prin urmare, când nu era condus de un rege sau un tiran, oraşul grec era guvernat de oameni liberi, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără o armată mare de sclavi care întreceau numărul cetăţenilor liberi în proporţie de cinci sau şase la unu. Sclavii îndeplineau acele sarcini cărora noi, modernii, trebuie să le dedicăm majoritatea timpului şi energiilor dacă vrem să ne întreţinem familia şi să plătim chiria apartamentului. Sclavii găteau, coceau pâinea şi făceau sfeşnice pentru toată cetatea. Ei erau croitorii, tâmplarii, bijutierii, învăţătorii, contabilii şi ei vedeau de prăvălie sau atelier când stăpânul mergea la întrunirile publice să discute probleme de război și pace, se ducea la teatru să vadă ultima piesă a lui Eschil ori să asculte o discuţie despre ideile revoluţionare ale lui Euripide, care cutezase să exprime anumite îndoieli în legătură cu atotputernicia măreţului zeu Zeus.

De fapt, Atena antică semăna cu un club modern. Toţi cetăţenii născuţi liberi erau membri ereditari şi toţi sclavii erau servitori ereditari care se îngrijeau de necesităţile stăpânilor, şi era foarte plăcut să fii membru al organizaţiei.

Totuşi, când spunem sclavi nu ne referim la genul de oameni despre care aţi citit în Coliba unchiului Tom. E adevărat că situaţia sclavilor care arau pe câmp era foarte dezagreabilă, însă şi omul liber obişnuit care scăpătase şi fusese obligat să se angajeze ca ajutor în gospodărie ducea o viaţă la fel de nenorocită. Ba chiar mulţi sclavi de la oraş erau mai prosperi decât oamenii liberi din clasele mai sărace. Căci grecilor, care iubeau moderaţia în toate, nu le plăcea să-şi trateze sclavii în felul care a devenit atât de obişnuit mai târziu la Roma, unde un sclav avea tot atâtea drepturi ca un motor dintr-o fabrică modernă şi cu cel mai mărunt pretext putea fi dat ca hrană animalelor sălbatice.

Grecii acceptau sclavia ca pe o instituţie necesară fără de care nici o cetate nu ar fi putut deveni vatra unui popor cu adevărat civilizat. De asemenea, sclavii se ocupau şi de sarcinile care astăzi le revin oamenilor de afaceri şi profesioniştilor. Cât despre îndatoririle gospodăreşti care îi mănâncă atât de mult timp mamei tale şi care îl frământă pe tatăl tău când se întoarce de la birou, grecii, care înţelegeau valoarea timpului liber, le reduseseră la minimum, trăind într-un mediu extrem de simplu.

Locuințele

În primul rând, locuinţele lor erau foarte simple. Chiar şi nobilii bogaţi trăiau într-un fel de hambar din chirpici lipsit de comodităţile pe care un muncitor modern le consideră un drept natural. O casă grecească se compunea din patru pereţi şi un acoperiş. Avea o uşă care dădea în stradă, dar nu existau ferestre. Bucătăria, camerele de zi şi dormitoarele erau construite în jurul unei curţi deschise unde se găsea o mică fântână sau o statuie şi câteva plante care să îi dea strălucire. În această curte interioară se desfăşura viaţa familiei când nu ploua sau nu era foarte frig. Într-un colţ al curţii bucătarul (un sclav) pregătea mâncarea, în alt colţ pedagogul (sclav şi el) îi învăţa pe copii alfabetul şi tabla înmulţirii, iar în alt colţ stăpâna casei, care arareori îşi părăsea domeniul (deoarece nu se socotea cuviincios ca o femeie căsătorită să fie văzută prea des pe stradă), cârpea hainele soţului alături de cusătorese (sclave) şi într-un mic birou, chiar lângă uşă, stăpânul inspecta socotelile pe care tocmai ce le adusese intendentul gospodăriei (tot un sclav).

Hrana

Când cina era gata familia se întrunea, dar masa era foarte simplă şi nu lua prea mult timp. S-ar părea că grecii socoteau mâncatul ca pe un rău inevitabil, nu un agrement care omoară multe ceasuri plicticoase şi în cele din urmă omoară mulţi oameni plicticoşi. Trăiau cu pâine şi vin, un pic de carne şi nişte verdeţuri. Nu beau apă decât atunci când nu aveau altceva la îndemână, fiindcă nu o considerau prea sănătoasă. Le plăcea să se invite unii pe alţii la cină, însă ideea unei mese festive, unde toată lumea mănâncă mult mai mult decât îi face bine, i-ar fi dezgustat. Se strângeau în jurul mesei pentru a se bucura de o conversaţie plăcută şi un pahar de vin bun combinat cu apă, dar, fiind oameni cumpătaţi, îi dispreţuiau pe cei care beau prea mult.

Hainele

Simplitatea care domnea în sala de masă domina şi în alegerile vestimentare. Le plăcea să fie curaţi şi dichisiţi, să aibă barba tăiată îngrijit, să îşi simtă corpul întărit de exerciţiul fizic şi înotul practicate la gimnaziu ( în Antichitate gimnaziul desemna un loc public pentru desfăşurarea activităţilor fizice), însă nu au adoptat niciodată moda asiatică care pretindea culori ţipătoare şi modele bizare. Purtau o tunică lungă albă şi reuşeau să arate la fel de eleganţi ca un ofiţer italian modern în pelerina lui albastră. Le plăcea să-şi vadă soţiile purtând podoabe, dar li se părea foarte vulgar să-şi afişeze bogăţia (sau nevestele) în public, aşa că atunci când ieşeau din casă femeile erau cât mai discrete cu putinţă.

Moderație și simplitate

Pe scurt, istoria vieţii grecilor nu e doar povestea moderaţiei, ci şi a simplităţii. „Lucrurile“, scaunele, mesele, cărţile, casele şi trăsurile pot să îi ocupe mult timp proprietarului. În cele din urmă îl fac inevitabil sclavul lor şi stăpânul petrece ore în şir îngrijindu-le, menţinându-le lustruite, periate şi vopsite. Grecii doreau mai presus de orice să fie „liberi“, atât cu mintea, cât şi cu trupul. Ca să îşi poată păstra libertatea şi să aibă spiritul într-adevăr liber, îşi reduseseră necesităţile de zi cu zi la cel mai de jos nivel posibil.


sursa: Hendrick Willem vanLoon, Istoria omenirii, Ediţie actualizată şi introducere de Robert Sullivan,  Traducere din engleză de Cornelia Dumitru, Humanitas, București, 2017

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: