Viața sentimentală a lui Alexandru Macedonski (II)

„Egocentricul Macedonski este în același timp un mare timid, împiedicat de orgoliu să se destăinuie, să-și dea pe față în chip confesional sentimentele, și, într-adevăr, toate mărturiile vorbesc de un Macedonski stângaci și timid cu femeile, rezervat și pudic. El fuge de societatea excesiv mondenă, zgomotoasă și superficială, detestă „balul public” de pe străzile Bucureștiului, are repulsie pentru femeile ușoare sau măcar cochete: „Nu este în firea mea – mărturisește deschis poetul – să mă amestec printre tinerii de „bon-ton”, vânători de zestre nu sunt; decoltările cucoanelor, sprâncenele lor cele câteodată prea negre, dinții lor câteodată prea albi nu mă farmecă decât în marginile cuviinței”.

Deși ieșea mai în fiecare seară la cafenea, sau la berărie, în tovărășia discipolilor, colocviile sale nu alunecau niciodată spre licență sau urgie. Lipsa femeilor facile nu era de fel simțită, iar când, odată, el este atras, împreună cu întreaga sa societate, în apartamentul unei demimondene, asistența trece printr-un moment penibil. Invitat să recite ceva, în prada unui dezgust neacoperit, Macedonski începe:

Mi s-a păru întotdeauna un ce scârbos și crud 

Ca dup-o noapte de urgie, pe buze încă de vin ud,

Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate 

Nefericitele ființe ce se numesc prostituate.

Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare

Să uiți că mumă ți-e femeia și că în pântec te-a purtat,

Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare

Precum se pune un stigmat.

„Le-am spus ceva pe înțelesul lor – încerca el să se scuze, stânjenit vizibil. Ce rost ar fi avut în asemenea mediu și cu astfel de decor să spui:

Vestalelor, încă o noapte de fericire vă mai cer

sau

Veniți, privighetoarea cântă și liliacul a-nflorit”?

A simțit vreodată poetul necesitatea extazului erotic, a transfigurării prin dragoste, el, care era împins din instinct doar spre contemplație estetică? A descoperit Macedonski, cu alte cuvinte, absolutul în femeie? N-am îndrăznit să afirmăm aceasta. Prea senzual ca să se mențină la tensiunea adevăratei iubiri pur spirituale, documentele nu fac în această privință nicio mărturie, și de altfel temperamentul său frenetic, egolatru, timid și oarecum misogin se opunea oricăror încercări de idealizare.”

Prima parte AICI

---

sursa: Adrian Marino, Viața lui Alexandru Macedonski, Editura pentru literatură, 1966