Povestea lui Potemkin (II). Copilul răsfățat al sorții

Prince potemkinO căsătorie nefericită

Bătrânul Aleksandr Potemkin avea deja reputație de tiran în familie. Prima sa nevastă mai trăia când veteranul a zărit-o pe Daria Skuratova, probabil pe moșia Balșoia Skuratova de lângă Cijovo. Născută Daria Vasilievna Kondîreva, era deja, la douăzeci de ani, văduva lui Skuratov, proprietarul decedat al moșiei. Colonelul Potemkin s-a însurat imediat cu ea. Niciunul dintre acești bărbați vârstnici nu era un soț pe gustul unei femei tinere, dar Skuratovii probabil că s-au bucurat să scape de ea.

Tânăra nevastă a colonelului a trăit o surpriză foarte nefericită. Când era însărcinată cu primul copil, o fată care avea să se numească Marta Elena, a descoperit că Potemkin încă era căsătorit cu prima lui soție, care trăia în sat. Se poate presupune că întreg satul cunoștea foarte bine secretul colonelului, iar Daria trebuie să se fi simțit ținta batjocurii propriilor ei șerbi. Bigamia nu încălca mai puțin edictele bisericești și de stat decât în prezent, dar Cijovo era un loc atât de îndepărtat, registrele atât de haotice, iar puterea bărbaților asupra femeilor absolută, încât nu erau rare cazurile de bigamie ale moșierilor provinciali. Cam în același timp, generalul Abraham Hannibal, bunicul abisinian al lui Pușkin, se recăsătorea, torturându-și în același timp prima soție într-o pivniță până când aceasta a fost de acord să intre la mănăstire; iar unul dintre fiii săi a repetat această performanță.

Tortura nu era de obicei necesară pentru a le convinge pe nevestele rușilor să intre la mănăstire, eliberându-și astfel bărbații, care se puteau recăsători. Daria a vizitat- o pe prima soție a colonelului și a rugat-o cu lacrimi în ochi să devină călugăriță, ca să poată legitima propria-i căsătorie, altfel bigamă.

Știm destul de multe lucruri despre această căsătorie ca să putem spune că era profund nefericită: Aleksandr Potemkin își ținea soția aproape mereu însărcinată. Aceasta a născut cinci fete și un băiat – Grigori a fost al treilea copil. Însă irascibilul stăpân avea și mania de a fi gelos. Cum gelozia încurajează de obicei lucrul cel mai de temut, tânăra nevastă nu ducea lipsă de admiratori. Aflăm dintr-o sursă că, înainte de nașterea lui Grigori, colonelul Potemkin nutrea bănuieli legate de vărul său Grigori Matveevici Kizlovski venit în vizită, care avea să fie nașul lui Grigori, om de lume, funcționar de rang înalt de la Moscova. E de înțeles că băiatul a primit numele nașului, dar să fi fost acesta tatăl său natural? Efectiv, nu se știe: Potemkin a moștenit firea maniacală și morocănoasă a tatălui. De asemenea, l-a iubit pe Kizlovski ca pe un tată, după moartea colonelului. Trebuie să ne confruntăm cu faptul prozaic că, până și în imoralul secol al XVIII-lea, se mai întâmpla totuși ca unii copii să fie concepuți de tatăl lor din acte.

Știm mult mai multe despre mama lui Potemkin decât despre tatăl lui, pentru că ea a trăit cât să-l vadă pe Grigori ajuns primul om din imperiu. Daria era frumoasă, capabilă și inteligentă. Un portret târziu ne arată o bătrână cu bonetă, cu un chip aspru, obosit, dar șiret, un nas proeminent și borcănat și o bărbie ascuțită. Avea trăsături mai grosolane decât fiul ei, deși se spunea că el semăna cu ea. Când descoperise că era din nou gravidă, în 1739, pentru a treia oară, semnele erau bune. Localnicii din Cijovo încă mai povestesc cum ea a visat că vede soarele desprinzându-se de pe cer și căzându-i pe pântec – după care s-a trezit. Ghicitoarea satului, Agrafina, a interpretat visul ca prevestind nașterea unui băiat. Dar colonelul tot a găsit o cale să îi umbrească fericirea. Când i-a venit sorocul, Daria stătea să nască în bania (sau baia) din sat, ajutată probabil de slujnicele sale. Soțul, după cum mai povestesc încă localnicii, a rămas treaz toată noaptea, îmbătându-se cu vin tare de coacăze făcut în casă. Au vegheat cu el și șerbii – voiau cu toții un moștenitor, după cele două fiice. Când s-a născut Grigori, s-au tras clopotele de la biserică. Șerbii au dănțuit și au băut până în zori. Se născuse în locul potrivit, deoarece bania din Palatul de Iarnă urma să fie locul frecvent al întâlnirilor amoroase cu Ecaterina cea Mare.

Copiii Dariei s-au născut într-o casă aflată sub blestemul paranoiei tatălui. Căsătoria ei trebuie să-și fi pierdut orice farmec când femeia a descoperit bigamia soțului. Acuzațiile lui de infidelitate probabil că au înrăutățit și mai mult lucrurile: era atât de gelos, încât la nunta fetelor le-a interzis ginerilor să-i sărute mâna Dariei, ca nu cumva atingerea buzelor bărbătești pe pielea moale să ducă, inexorabil, la păcat. La nașterea moștenitorului, printre alții care au venit să îl felicite, colonelul a primit vizita vărului său Serghei Potemkin, care l-a informat că Grigori nu era fiul lui. Motivele lui Serghei nu erau nici pe departe filantropice: ar fi vrut ca familia lui să moștenească moșiile. Bătrânul soldat a fost cuprins de o furie oarbă și a cerut anularea căsătoriei și declararea lui Grigori bastard. Daria, văzând deja cum se închid în urma ei porțile mănăstirii, l-a chemat pe Kizlovski, nașul înțelept, cu experiență ca om de lume, care a venit grăbit de la Moscova și l-a convins pe soțul pe jumătate senil să renunțe la petiția de divorț. Astfel, mama și tatăl lui Grigori n-au avut încotro și au rămas împreună.

Lumea lui Potemkin

În primii șase ani ai vieții sale, lumea lui Grigori Potemkin urma să fie satul tatălui. Cijovo se afla pe malul râului Civo, un curs de apă cu o albie mică, abruptă și noroioasă, săpată în câmpia vastă. Era la mai multe ore de mers de Smolensk, iar de-aici Moscova era la alte 350 de verste depărtare. Sankt-Petersburg era la 837 de verste distanță. Vara era o căldură de te coceai, dar iernile de câmpie erau aspre, cu vânturi mușcătoare. Peisajul era frumos, luxuriant și verde. Era și mai este încă o câmpie sălbatică, un peisaj atractiv și odihnitor pentru un copil.

Din multe puncte de vedere, satul era un microcosmos al societății rusești: statul rus se caracteriza prin două idei esențiale la vremea respectivă. Prima era instinctul perpetuu, elementar al imperiului de a-și extinde granițele în orice direcție posibilă: Cijovo se afla pe granița vestică, instabilă. A doua era separarea nobililor și șerbilor. Satul natal al lui Potemkin era divizat în aceste două jumătăți, vizibile poate chiar și astăzi, deși satul în sine abia dacă mai există în zilele noastre.

Ridicată pe un mic deal deasupra pârâului, prima casă a lui Potemkin era un conac modest de lemn, fără etaj, cu o fațadă frumoasă. Nici nu ar fi putut să fie mai diferită decât conacele magnaților înstăriți, aflați mai sus pe scara socială. De exemplu, peste câteva decenii, moșia contelui Kiril Razumovski, mai spre sud, în Ucraina, „se asemăna mai mult cu un orășel, decât cu o casă de țară… cu 40 sau 50 de acareturi… cu pază, un cârd de servitori și o bandă de muzicanți“. La Cijovo, singurul acaret din preajma conacului era probabil baia unde se născuse Grigori, pesemne situată mai sus de pârâu și de fântână. Bania era parte integrantă a vieții rusești. Țăranii de ambele sexe se îmbăiau împreună, ceea ce l-a șocat enorm pe un învățător francez sosit în vizită, deoarece „persoane de toate vârstele și de ambele sexe o folosesc împreună, iar obișnuința de a vedea totul dezvăluit de la o vârstă fragedă amorțește simțurile“. Pentru ruși, bania era o extensie confortabilă, cu rol social și relaxant a casei.

În afara problemelor căsniciei părinților săi, în rest probabil că era un mediu fericit, deși nesofisticat, pentru un copil. Ne-a rămas o istorisire despre un copil din mica nobilime care a crescut în gubernia Smolensk: deși născut cu treizeci de ani mai târziu, Lev Nikolaevici Engelhardt, rudă cu Potemkin, a povestit cum se desfășura viața într-un sat din apropiere, probabil într-un fel foarte similar. I se permitea să alerge pe afară desculț și în cămașă: „Din punct de vedere fizic, educația mea se asemuia cu sistemul recomandat de Rousseau – nobilul sălbatic. Dar acum știu că bunica nu numai că nu auzise de lucrarea respectivă, dar nici nu prea cunoștea regulile de gramatică rusă.“ Un alt autor de memorii, de asemenea înrudit cu Potemkin, își amintește: „Cel mai înstărit moșier din zonă nu avea mai mult de o mie de suflete“ și „avea… un rând de linguri de argint pe care le așeza în fața oaspeților de vază, iar ceilalți se descurcau cu linguri de cositor.“

Copilul răsfățat al sorții

Grigori, sau Grișa, cum i se zicea, era viitorul proprietar al satului și, în afară de taică-său, singurul bărbat într-o familie de femei – cinci surori și mama lui. Trebuie să fi fost în centrul atenției, iar atmosfera din familie probabil că i-a determinat caracterul, pentru că urma să atragă toate privirile, tot restul vieții. De-a lungul carierei sale, s-a descris pe sine ca fiind „copilul răsfățat al sorții“. Simțea nevoia să iasă în evidență și să domine. Copilăria petrecută într-o casă plină de femei l-a făcut să fie complet relaxat în tovărășia femeilor. La maturitate, cele mai apropiate prietene ale sale au fost femei – iar cariera sa a atârnat de cum s-a comportat mai ales cu una dintre ele.

Prima parte AICI

Partea a treia AICI


sursa: Simon Sebag Montefiore, Ecaterina cea Mare & Potemkin. O poveste de dragoste imperială, Traducere din engleză de Veronica Tomescu, Editura TREI, 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: