Viața lui James Joyce (III)

james joyce1915 James Joyce termină de scris piesa de teatru Exiluri (două piese de teatru anterioare, scrise înainte de plecarea din Dublin, nu au fost păstrate), puternic influențat de Ibsen. În același an, continuă proiectul Ulise, început cu aproape un deceniu înainte, în care dezvoltă povestea unui cuplu irlandezo-evreu pe care, inițial, Joyce dorise să o includă în Oameni din Dublin. Spre sfârșitul anului, are deja schițată structura romanului și scrise primele capitole. După intrarea Italiei în război de partea Antantei, autoritățile austro-ungare îl obligă pe Joyce să plece, din cauza pașaportului său britanic. În consecință, în luna iunie, Joyce pleacă în Elveția, la Zürich, unde va rămâne cu familia sa timp de patru ani. Mediul cosmopolit din Zürich-ul acelei perioade de război, format în mare parte din refugiați – mulți artiști numărându-se printre aceștia –, favorizează integrarea rapidă a lui Joyce în comunitate, acesta beneficiind mult și de pe urma prezenței unor lideri ai avangardei literare a momentului, printre care Tristan Tzara. Editorul american B.W. Huebsch publică Portret al artistului la tinerețe, după ce editura engleză Duckworth îl refuzase.

1917 Joyce se operează pentru prima oară de glaucom, dar continuă să lucreze la Ulise, din care are deja scrise 12 capitole. Datorită intervențiilor lui Pound și Yeats, beneficiază de burse din partea guvernului britanic, continuând să predea, în același timp, pentru a-și putea întreține familia. Primește sprijin financiar și de la Edith Rockefeller McCormick (susținătoare americană a artelor și a psihanalizei, aflată atunci la Zürich), Harriet Shaw Weaver, Frank Budgen și Claud Sykes. Tot acum, B.W. Huebsch aduce în Statele Unite exemplare din Oameni din Dublin, procurate de la Grant Richards, și scoate prima ediție americană a cărții.

1918 Grant Richards publică Exiluri. Grație ajutorului oferit de Claud Sykes, Nora se implică în producțiile trupei de teatru The English Players și joacă în montări ale pieselor lui Oscar Wilde sau Bernard Shaw. La insistența lui Ezra Pound, revista americană Little Review începe să publice în serie romanul Ulise. Fragmente din acest roman vor apărea în paginile revistei timp de doi ani, până când, sub acuzația că ar publica scrieri obscene, revista va dispărea. Pe lângă imensa satisfacție pe care regândirea Odiseei moderne i-a oferit-o lui Joyce, Ulise a reprezentat pentru el un prilej de „speculație intelectuală cu privire la originile civilizațiilor grecești și semitice, baza naturalistă a rătăcirilor cvasi-mitice ale lui Ulise sau tema unicității tuturor epocilor care l-a atras întotdeauna. Și-a început astfel atacurile sistematice la adresa englezei convenționale, construind un limbaj împrospătat prin fragmentarea propozițiilor, recompunerea vechilor cuvinte în altele noi, parodierea stilurilor sale standard, adăugând prozei engleze doze de argou, arhaisme, precum și ritmurile textelor învățate, straniu amestecate cu cele ale vorbirii de zi cu zi, și o poezie comprimată“ (Richard Ellmann). Spre sfârșitul anului, o cunoaște pe tânăra elvețiană Martha Fleischmann, cu care are o relație bazată mai mult pe o corespondență provocatoare, menținută sub zodia misterului prin utilizarea parțială a grafiei elene, la fel cum Bloom i se adresează Marthei Clifford în Ulise. Legătura lor clandestină durează câteva luni, fiind întreruptă de internarea Marthei într-un azil și de distanțarea lui Joyce.

 1919 Piesa Exiluri este montată în premieră la München, dar nu se joacă decât o singură dată, stârnind reacții contradictorii în rândurile criticii și asigurându-i autorului notorietatea. Revista literară Egoist publică unele capitole din Ulise. În toamna acestui an, suferind din cauza problemelor oftalmologice, rămas singur după reîntoarcerea pe meleagurile natale a multora dintre refugiații pe care îi cunoscuse aici, Joyce se întoarce cu Nora și copiii la Trieste, oraș ce revine Italiei după încetarea ostilităților. Condițiile de viață din Trieste sunt însă total diferite de cele dinaintea începerii războiului, iar această situație îngreunează mult efortul creator al lui Joyce.

1920 Grație unui nou ajutor din partea lui Ezra Pound, Joyce și familia sa pleacă din Trieste la Paris, unde, contrar așteptărilor, rămân pentru următorii 20 de ani. În ciuda ajutorului susținut din partea lui Ezra Pound, atât pentru promovarea lui Joyce în cercurile artistice, cât și pentru sprijinirea materială a familiei acestuia, Joyce, Nora și copiii trăiesc în condiții dificile. Acum află Joyce soarta publicării americane a fragmentelor din Ulise.

1921 Editorii revistei Little Review, Margaret Anderson și Jane Heap, sunt condamnate pentru obscenitate. Joyce continuă să lucreze la Ulise și primește de la Ettore Schmitz fragmente de manuscris pe care le lăsase la Trieste, cu ani în urmă. Astfel, își poate reîntregi opera. În ciuda acuzațiilor aduse revistei Little Review, popularitatea scrierilor lui Joyce crește, astfel încât în aprilie Sylvia Beach, proprietara americană a librăriei de limbă engleză Shakespeare and Company din Paris, este de acord să publice romanul prin librăria ei. Ea îi facilitează lui Joyce inclusiv promovarea cărții în societatea literară, prezentându-l romancierului, criticului și traducătorului Valéry Larbaud. Tot ea îl găsește pe tipograful Maurice Darantière, care are suficientă răbdare cu nenumăratele modificări și completări pe care Joyce le aduce textului inițial pe măsură ce acesta este tipărit.

1922 După multe luni de revizuiri succesive, Joyce primește, chiar în ziua aniversării lui, primele două exemplare ale romanului. Tot acum, în America sunt distruse toate exemplarele din Ulise care fuseseră trimise din Europa. Abia 12 ani mai târziu va apărea romanul în Statele Unite, iar 14 ani mai târziu va vedea lumina tiparului în Marea Britanie. Reacțiile contemporanilor sunt diferite. De la critica elogioasă a lui Pound sau Eliot la indiferența manifestată de G.B. Shaw sau dezaprobarea Virginiei Woolf ori a lui George Moore.

1923 Lăsând impresia că lipsa de atenție a publicului larg pentru Ulise nu îi influențează creația, Joyce începe să scrie monumentalul Veghea lui Finnegan, procesul durând aproape 16 ani. Romanul devine „simbolul eforturilor artistice care refuză să accepte limitele lumii carteziene, deja puse la îndoială de Albert Einstein și alți fizicieni“ în momentul publicării sale, în 1939.

1924 Începe să publice fragmente din Veghea lui Finnegan în diferite reviste sau sub forma unor cărți de mici dimensiuni. Multe dintre acestea au apărut sub titlul Work in Progress [Muncă în derulare], adevăratul titlu sub care au fost reunite în 1939 apărând doar la final. În acest an reapar problemele de sănătate ale lui Joyce, marcante și în anul care urmează. În același timp, inovațiile stilistice extreme aduse de Joyce în scriitura din Veghea lui Finnegan generează neîncredere chiar și în foștii săi suporteri. Astfel, Ezra Pound consideră că talentul lui Joyce se irosește cu prea multă complexitate stilistică, în detrimentul exercițiilor poetice cu substanță.


sursa: James Joyce,  Oameni din Dublin, Traducere și note de Frida Papadache, Prefață de Marius Chivu,  Cronologie de Elena Butușină, Editura Litera, 2014

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: