Viața lui James Joyce (II)

james joyce - nora barnacle1904 La 10 iunie, James Joyce o cunoaște pe cea care îl va inspira cel mai mult și alături de care va trăi întreaga viață, Nora Barnacle, o tânără de 20 de ani, originară din Galway, cameristă la Finn’s Hotel în Dublin. Șase zile mai târziu, la 16 iunie, are loc prima lor plimbare, această zi rămânând imortalizată în romanul Ulise. Mai târziu, Joyce va insista printre apropiații săi ca ziua respectivă să poarte numele de Bloomsday, onorând astfel legăturile personale stranii dintre viață și scriitură. Relația dintre cei doi, puternică și total revoltătoare pentru bunele moravuri irlandeze, îl provoacă pe Joyce să se gândească tot mai mult la plecarea pe continent și la căutarea unui post de profesor de engleză. În toamna aceluiași an, cei doi evadează din societatea care le condamna concubinajul, având promisiunea unui loc de muncă pentru Joyce într-o școală Berlitz, dar motivați și de convingerea acestuia că împlinirea artistică nu poate veni într-un mediu atât de constrângător precum societatea irlandeză a momentului. Ajunși la Zürich însă, descoperă că locul de muncă promis nu este disponibil, iar aplicația lui Joyce nu fusese primită. Deplasarea ulterioară la Trieste se dovedește a fi o altă dezamăgire din același punct de vedere. Se îndreaptă apoi spre actuala Croație, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, oprindu-se la Pola, port la Adriatică. Aici, Joyce ajunge să predea engleza la o școală Berlitz. Problemele însă nu dispar, cu atât mai mult cu cât Nora rămâne însărcinată, nu vorbește decât engleză – un impediment în încercarea lor de a se integra –, iar scriitorul se obișnuiește greu cu viața domestică.

1905 Joyce reușește să obțină o slujbă similară la o școală Berlitz din Trieste și se mută acolo, alături de Nora. În acest oraș italian, pe atunci integrat Imperiului Austro-Ungar, cuplul nonconformist reușește să devină popular, să găsească noi prieteni și să iasă din starea de izolare cu care se confruntase până atunci. Totuși, problemele financiare persistă și în această perioadă. În paralel, Joyce continuă manuscrisele de la Stephen Eroul și Oameni din Dublin. La 27 iulie, se naște primul său fiu, George, iar în octombrie sosește în Trieste Stanislaus Joyce, cel care îi va ajuta mult pe Nora și James, dobândind un post de profesor de engleză în oraș. În aceeași toamnă, Joyce îl abordează iar pe Grant Richards – cel care îi refuzase deja manuscrisul de la Muzică de cameră –, de această dată cu intenția de a publica Oameni din Dublin.

1906 La 17 februarie, Grant Richards acceptă manuscrisul volumului Oameni din Dublin, dar devine reticent față de pasajele curajoase ale povestirilor atunci când la tipografie apar obiecții legate de limbajul din Doi cavaleri. Corespondența dintre el și Joyce din această perioadă demonstrează neîncrederea crescândă a editorului, obstinația scriitorului în a găsi o cale de compromis care să nu-i prejudicieze arta, dar și finalizarea întregii tentative de publicare cu un nou refuz. În luna iulie, Joyce pleacă cu Nora și cu nou-născutul George la Roma, unde capul familiei se angajează ca funcționar la o bancă. Viața la Roma nu este însă pe placul lui Joyce, după cum reiese din scrisorile sale către Stanislaus: „Roma îmi amintește de un om care supraviețuiește expunând în fața călătorilor cadavrul bunicii sale“.

1907 În martie, familia Joyce se întoarce la Trieste. Aici, Joyce scrie și, în paralel, lucrează ca profesor de engleză. Tot aici se împrietenește cu Ettore Schmitz (adevăratul nume al scriitorului Italo Svevo) și cu Silvio Benco, viitorul editor al publicației Il Piccolo della Serra. În martie, Joyce termină de scris „Cei morți“, povestirea cu care încheie Oameni din Dublin, iar în aprilie susține mai multe prelegeri despre Irlanda la Università Popolare. În mod straniu, relația lui față de țara natală se schimbă. De la dorința imperioasă de a pleca în Europa, sentimentele sale se transformă în nostalgie și atașament din exil pentru patrie. Publică, în aceeași perioadă, articolele „Fenianism“, „Home Rule Comes of Age“ [Legile domestice se maturizează] și „Ireland at the Bar“ [Irlanda la tribunal] în Il Piccolo della Sera. În mai, apare seria de poeme Muzică de cameră, editată de Elkin Mathews. La 26 iulie, se naște cel de-al doilea copil al familiei, Lucia, în timp ce tatăl este internat cu febră reumatică. Joyce se reîntoarce la proiectul de a scrie o autobiografie, iar mai vechiul roman Stephen Eroul este transformat după un tipar modernist original. Vor mai trece însă câțiva ani până la finalizarea romanului Portret al artistului la tinerețe.

1908 Joyce revine în Irlanda, aducându-și fiul pentru a-l prezenta familiei, dar și pentru a încerca să publice Oameni din Dublin. Este refuzat de editorul care-i publicase Muzică de cameră, Elkin Mathews, dar reușește să obțină acordul publicării volumului la Maunsel&Co. Din perioada reîntoarcerii sale în Irlanda datează experiențe care pot fi regăsite ficționalizate în romane. Printre acestea se numără presupusa legătură a Norei cu Vincent Cosgrave, anterioară întâlnirii din 16 iunie 1904. Din zbuciumul interior cauzat de gelozie îl convinge să iasă J.F. Byrne, cel care locuia la adresa Eccles St. 7, unde locuiesc personajele Leopold și Molly Bloom. Cauzată de trădare, starea de nesiguranță și mânie care îl domină în această situație transpare în ultimul capitol din Portret al artistului la tinerețe, în Exiluri și în Ulise. Toamna, Joyce se întoarce la Trieste, luând-o cu el și pe Eva, sora sa mai mică, pentru a-i ține companie Norei, dar și pentru a o scoate din sărăcia în care se zbătea acum familia sa în Irlanda. O lună mai târziu, animat de ideea de a inaugura primul cinema din Dublin, Joyce revine în orașul natal, sprijinit de patru antreprenori ai industriei cinematografice din Trieste. Reușește să semneze un contract cu Maunsel&Co. pentru publicarea volumului Oameni din Dublin, dar procesul efectiv de tipărire va fi tărăgănat sub diverse pretexte în perioada care urmează.

1909 La 20 decembrie, reușește să deschidă Volta Cinema, în centrul orașului Dublin.

1910 Se întoarce la Trieste cu o altă soră mai mică, Eileen. Cinematograful recent deschis se bucură de popularitate destul de puțin timp și, ieșind în pierdere din punct de vedere financiar, este vândut de către partenerii lui Joyce în vara acestui an.

1912 Joyce încearcă să se angajeze ca profesor de engleză într-un liceu italian din Padova, dar află că nu îi este recunoscută diploma irlandeză, deși trecuse cu brio de examenele pentru obținerea slujbei. Prezintă, tot la Università Popolare din Trieste, două prelegeri despre Daniel Defoe și William Blake. Publică, în Il Piccolo della Sera, articolele „The Shade of Parnell“ [Umbra lui Parnell], „The City of the Tribes“ [Orașul triburilor] și „The Mirage of the Fisherman of Aran“ [Mirajul pescarului din Aran]. După mai mulți ani în care Maunsel&Co. negociaseră excluderea anumitor pasaje din Oameni din Dublin, George Roberts, unul dintre fondatorii editurii, îi sugerează lui Joyce să achiziționeze varianta imprimată și să o publice singur. Acest lucru nu mai este însă posibil, dat fiind că tipograful John Falconer distruge întreaga tipăritură. Aflat atunci la Dublin pentru negocieri, Joyce se întoarce mânios la Trieste, scriind, pe drumul de întoarcere, poemul Gas from a Burner [Gaz de la cel care arde]. Un alt motiv pentru care Joyce revenise brusc în Dublin este faptul că Nora, întoarsă pentru prima oară în Irlanda după mulți ani, alături de Lucia, nu îi scrisese suficient de des, determinându-l să pornească în căutarea ei, însoțit de micul George. Lucrând în continuare la Portret al artistului la tinerețe, găsește o evadare necesară, probabil, în poezie, scriind versurile care vor fi reunite în volumul Pomes Penyeach [Poeme de-un penny fiecare]. În aceeași perioadă, notează impresii ale vieții de zi cu zi în Tries- te, jurnalul respectiv fiind publicat postum.

1913 În decembrie, Ezra Pound îi cere lui Joyce permisiunea de a publica poemul „I Hear an Army“ [Aud o armată] din Muzică de cameră într-o antologie de poezie încadrată în curentul imagist.

1914 Joyce îi trimite lui Pound Oameni din Dublin și primul capitol din Portret al artistului la tinerețe. Începe astfel o colaborare îndelungată între cei doi, foarte importantă pentru cariera lui Joyce. Ezra Pound îl aduce în prim-planul cercurilor literare și îl sprijină neîncetat, astfel că, între februarie și septembrie, Joyce publică o versiune-foileton a Portret al artistului la tinerețe în ziarul londonez Egoist. În iunie, după ce renunță la obiecțiile față de anumite pasaje din volum, Grant Richards publică Oameni din Dublin. Aparent naturalistă în descrieri, colecția formată din 15 povestiri prezintă personaje pe care Joyce le va dezvolta ulterior în Ulise. În mediul irlandez convențional și deseori ostil libertății, evoluția acestor figuri, schițate cu o mână sigură, este centrată în jurul unui moment revelatoriu, al unei epifanii. Parodia, aglutinările stilistice, jonglarea cu iluzia unei voci obiective care narează istoriile personale prezentate, precum și intensificarea treptată a gradului de maturizare a vocii narative fac din Oameni din Dublin o construcție complexă, perfect conștientă de locul său în zona de graniță dintre o tradiție bine definită și o revoluție modernă incipientă.


sursa: James Joyce,  Oameni din Dublin, Traducere și note de Frida Papadache, Prefață de Marius Chivu,  Cronologie de Elena Butușină, Editura Litera, 2014

Un răspuns

  1. FFF INTERESANT !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: