Viața lui James Joyce (I)

james joyce1882 La 2 februarie, James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei.

1888–1891 Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii.

1893 Familia se mută din nou, iar James și fratele său, Stanislaus, sunt trimiși la școala Christian Brothers din North Richmond Street, zonă care va deveni ulterior cadrul din incipitul povestirii „Arabia“, inclusă în volumul Oameni din Dublin. Biografii lui Joyce consideră această schimbare ca fiind catalizatorul unor experiențe noi, reflectate în toată opera joyceană. Maturizarea pe străzile orașului, efervescența și pitorescul acestora pot fi regăsite în Oameni din Dublin, dar și în Portret al artistului la tinerețe, Ulise sau Veghea lui Finnegan. La începutul lui aprilie însă, James Joyce și fratele său sunt înscriși la o altă faimoasă școală iezuită, Belvedere College, unde probabil studiază ca bursieri datorită intervenției fostului director al Clongowes Wood College, Rev. John Conmee, ficționalizat ulterior atât în Portret al artistului la tinerețe, cât și în Ulise. De-a lungul anilor de studiu, Joyce se remarcă prin inteligență, câștigând mai multe premii naționale și fiind ales președinte al frăției Blessed Virgin Mary. Joacă roluri în teatrul de comedie, fiind foarte popular printre colegi, dar și printre profesori. Fire independentă și creativă, trece printr-o criză religioasă în anii adolescenței și renunță la credința catolică. Totuși, va prețui mereu educația primită de la personalul iezuit al școlilor pe care le-a frecventat.

1898 Datorită aprecierii față de disciplina intelectuală iezuită, Joyce decide să-și continue studiile la o altă instituție similară, University College din Dublin, fapt ce contribuie la influența puternică a scolasticii asupra gândirii sale. Biografii lui Joyce atrag însă atenția asupra faptului că, deși referințele la Clongowes Wood, Belvedere și University College abundă în existența ficțională a lui Stephen Dedalus, lectura paralelă a operei ficționale și a biografiei lui Joyce sau suprapunerea acestora din urmă ar fi o eroare. Într-un mediu predominant conformist, James se remarcă prin talent și prin spiritul său rebel. Câțiva dintre colegii săi vor constitui modelele unor personaje din romanele de mai târziu. Tot din această perioadă datează și primele critici severe ale lui Joyce la adresa elementelor constitutive ale societății irlandeze a momentului (catolicismul, naționalismul, resuscitarea idealurilor celtice, familia tradițională), care, mai târziu, vor deveni teme esențiale ale ficțiunii sale.

1900 În ianuarie, ieșind din mediul academic pe care îl consideră, probabil, prea strâmt pentru aptitudinile și ideile sale, James prezintă, la o întâlnire organizată, în cadrul colegiului, de către Literary and Historical Society, eseul „Drama and Life“ [Teatrul și viața], axat pe relația dintre estetică și existența umană. Câteva luni mai târziu, eseul său „Ibsen’s New Drama“ [Noul teatru al lui Ibsen] apare în bine cunoscuta revistă Fortnightly Review, făcând să triumfe în mediul internațional gândirea sa creativă. Viziunea asupra rolului inovator al artei și ruptura față de modelele tradiționale transpar din eseul tânărului Joyce, dublate de adeziunea sa la un model scandinav care în societatea irlandeză a momentului era pus sub semnul îndoielii din punctul de vedere al moralității, prin raportare la instituții statuate de tradiție, precum Shakespeare sau tragedia greacă. Într-o conjunctură norocoasă, William Archer, traducătorul în engleză al operei lui Ibsen, citește critica laudativă făcută de Joyce ultimei piese a dramaturgului norvegian – Când noi, morții, înviem – și i-o transmite lui Ibsen. Reacția pozitivă a acestuia din urmă nu întârzie să apară, accentuându-i lui Joyce încrederea în propriul talent.

1901 În ciuda acestor realizări, revista universitară St. Stephen’s refuză un articol scris  de Joyce, „The Day of the Rabblement“ [Ziua mulțimii], în care acesta acuză Teatrul Literar Irlandez de șovinism și de izolare față de tendințele europene. Neîmpăcat cu acest refuz, Joyce contestă decizia, pentru ca, în urma unui alt refuz, să distribuie în școală, alături de un alt coleg reacționar, copii ale articolului.

1902 Trimite un al doilea articol către Literary and Historical Society, prin care încearcă să îl readucă în atenția publicului pe James Clarence Mangan, poet irlandez din secolul al XIX-lea. Eseul său este bine primit și, câteva luni mai târziu, apare în revista St. Stephen’s. În același an, Joyce încearcă să se integreze în viața literară a Dublinului. Îl cunoaște pe George Russell, scriitor, editor și mistic. Le scrie lui W.B. Yeats și Lady Augusta Gregory. În legătură cu prima întâlnire dintre Joyce și Yeats circulă o anecdotă, conform căreia tânărul i-ar fi spus venerabilului poet: „Ne-am întâlnit prea târziu. Sunteți prea bătrân pentru ca eu să mai pot avea vreun efect asupra dumneavoastră“. Relația sa cu Lady Gregory, adevărat mecena al scriitorilor irlandezi, este la fel de tranșantă. Deși aceasta îl prezintă editorului de la Daily Express, E.V. Longworth, critica lui Joyce la adresa acțiunilor caritabile în plan artistic ale lui Gregory este necruțătoare. Această relație va reverbera, ani mai târziu, în Ulise, în dialogul dintre Buck Mulligan și Stephen Dedalus. În toamna aceluiași an, Joyce se înscrie la Royal University Medical School, dar renunță curând. La finalul lui octombrie, primește de la universitate diploma în limbi moderne și decide să-și continue studiile în altă parte. În decembrie, pleacă la Paris cu intenția de a-și continua acolo studiile medicale. În spatele acestei despărțiri de locurile natale se ascunde însă dorința de a lăsa în urmă mediul inhibant și limitativ al vieții artistice irlandeze. Avântul cu care se îndreaptă spre Paris se spulberă însă o dată cu sosirea acolo, unde Joyce e nevoit să trăiască în singurătate și lipsuri materiale, situație care îl determină să se întoarcă, după o lună, acasă.

1903 Joyce revine la Paris, trăiește din împrumuturi, bani trimiși de acasă și dând ore de engleză. Din cauza problemelor de sănătate ale mamei sale, se întoarce în aprilie în Irlanda. La sfârșitul lui august, mama sa se stinge din viață. Joyce rămâne în Dublin și începe să lucreze, concomitent, la povestirile care vor forma Oameni din Dublin, dar și la romanele sale viitoare Stephen Eroul și Portret al artistului la tinerețe, cel din urmă gândit deocamdată ca o amplă meditație în proză. Tot acum, Joyce scrie poemele pe care le va publica în Muzică de cameră. Atent la evoluția sa în sfera publică, Joyce începe să ia lecții de pregătire vocală și ajunge să câștige medalia de bronz la Feis Ceoil, cel mai mare festival de muzică tradițională din Irlanda. Experiențele pe care le acumulează în această perioadă aparent nedefinită se regăsesc transformate creativ în proza sa. Astfel, intervalul scurt în care predă la Clifton House School în Dalkey și cel în care locuiește cu prietenul său, Gogarty, în Martello Tower din Sandycove se regăsesc în Ulise (secvențele construite în jurul figurilor Telemah și Nestor). În aceeași perioadă, invitat de George Russell, publică în revista agricolă Irish Homestead primele versiuni ale povestirilor „Surorile“, „Evelina“ și „După cursă“, incluse ulterior în Oameni din Dublin.


sursa: James Joyce,  Oameni din Dublin, Traducere și note de Frida Papadache, Prefață de Marius Chivu,  Cronologie de Elena Butușină, Editura Litera, 2014 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: