Leul Babilonului

nabucodonosor IINabucodonosor al II-lea (cca 630–562 î.Hr.)

Atunci Nabucodonosor s-a umplut de mânie… Şi a poruncit  celor mai puternici oameni din oştirea lui să lege pe Şadrac,  Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul cel cu foc arzător. (Daniel 3:19-20)

Nabucodonosor a fost Leul Babilonului şi Pierzătorul Popoarelor. Conducător al  Regatului Noului Babilon din 605 până în 562 î.Hr., el a fost întruchiparea regelui- războinic. Biblia spune că Nabucodonosor era instrumentul răzbunării lui Dumnezeu împotriva poporului rătăcitor al Iudeii – destin pe care se pare că el l-a acceptat bucuros. Aceeaşi relatare biblică spune că, mai târziu, Dumnezeu a vrut să îl pedepsească pe Nabucodonosor pentru trufia lui, făcându-l să se poarte ca un  nebun timp de şapte ani.

Născut puţin după anul 630 î.Hr., Nabucodonosor a fost fiul cel mare al regelui Nabopolassar (625–605 î.Hr.), întemeietorul dinastiei caldeene din Babilon. Nabopolassar îndepărtase jugul dominaţiei Imperiului Asirian către nord şi distrusese chiar marele oraş Ninive. Lăudându-se cu triumful său,  vorbise despre felul în care „pustiise pământurile asiriene” şi transformase „ţinutul  duşman în ruine”.

Aşa cum se cuvenea pentru un prinţ al coroanei în Antichitate, Nabucodonosor a participat la acţiunile de cucerire militară ale tatălui său încă de la o vârstă fragedă, iar în 605 î.Hr. a fost martor al înfrângerii forţelor egiptene la Karkemiş, o victorie care i-a ajutat pe babilonieni să devină stăpâni peste Siria.

Nabopolassar a murit un an mai târziu, iar Nabucodonosor a urcat pe tron.  Dobândind puterea absolută, Nabucodonosor a început să îşi extindă regatul  spre apus; o alianţă prin căsătorie cu Imperiul Mezilor dinspre răsărit l-a asigurat  că nu va întâmpina necazuri din acea direcţie. Între 604 şi 601 î.Hr., diferite state  din zonă – inclusiv regatul evreiesc al Iudeei – s-au supus autorităţii lui, iar Nabucodonosor şi-a exprimat hotărârea de a nu avea „nici un duşman de la orizont până la ceruri”.

Purtat de succese, în 601 î.Hr., Nabucodonosor a decis să se ridice împotriva rivalilor săi cei mai de temut, trimiţând oştiri în Egipt. Însă acestea au fost respinse, iar înfrângerea suferită a provocat o serie de răscoale între vasalii până atunci supuşi ai lui Nabucodonosor – în primul rând Iuda.  Nabucodonosor s-a întors în Babilon, cu gândul la cum să se răzbune.

După  un scurt răstimp, a pornit atacurile spre apus, distrugând aproape tot ce îi stătea în  cale. În 597 î.Hr., regatul Iudeei s-a predat. Nabucodonosor a poruncit ca regele, Ioachin, să fie deportat în Babilon. În 588 î.Hr., Iuda, sub conducerea lui Sedecia, unchiul regelui, s-a răzvrătit. În 587–586 î.Hr., Nabucodonosor a mărşăluit împotriva Ierusalimului răsculat, l-a asediat vreme de luni în şir şi, în cele din urmă, a pătruns înăuntrul zidurilor, distrugând totul. Nabucodonosor a poruncit ca oraşul  să fie făcut una cu pământul, locuitorii lui să fie ucişi, templul evreiesc dărâmat, iar prinţul Sedecia a fost silit să asiste la executarea fiilor săi, după care i s-au scos ochii. Apoi evreii au fost deportaţi spre răsărit, unde au plâns Sionul „lângă apele  Babilonului”.

Reuşitele lui Nabucodonosor de pe câmpurile de bătălie au fost însoţite de un avânt în domeniul construcţiilor din regat. Ca mulţi alţii care deţineau putere  absolută, conducătorul babilonian era obsedat de grandoarea arhitectonică şi a hotărât ca oraşul-capitală să reflecte măreţia sa. Folosind munca sclavilor proveniţi de la popoarele pe care le subjugase, Nabucodonosor a pus să se ridice sau să se renoveze numeroase temple şi clădiri publice. Noul şi extravagantul palat regal, construcţie începută de tatăl său, a fost definitivat. Şi, lucru rămas în istorie, regele a cerut să fie construite Grădinile suspendate din Babilon – una dintre minunile  lumii antice – drept cadou pentru soţia lui.

Nabucodonosor a fost un om de stat şi un războinic extrem de capabil, dar şi un cuceritor brutal, urât de scriitorii evrei care au creat Biblia. În cronicile şi inscripţiile lui, el punea accentul mai presus de toate pe devoţiunea lui faţă de zeul Babilonului, Marduk, precum şi pe iubirea lui şi pe promovarea dreptăţii pentru poporul său: a fost un reformator care a reconstruit tribunalele, a interzis mita, i-a condamnat pe funcţionari pentru corupţie şi a susţinut că nu îi va tolera pe cei care îi persecută pe cei săraci şi neputincioşi.

În plus, povestea biblică privind nebunia lui este de fapt o greşeală istorică, probabil comisă în mod voit, pentru a-i păta reputaţia. În realitate, Nabonid (556–539 î.Hr.), ultimul rege al Babilonului – care a părăsit oraşul vreme de zece ani pentru a trăi în Arabia –, este cel despre care se spune că a înnebunit după ce şi-a pierdut imperiul în faţa Persiei.

Nabucodonosor a murit în 562 î.Hr.; fiul şi moştenitorul său s-a dovedit un nevolnic şi a fost asasinat după doi ani – iar imperiul i-a supravieţuit doar 20 de ani. Cirus cel Mare al  Persiei a cucerit Babilonul în 539 î.Hr.

Numele lui Nabucodonosor este indisolubil legat de cuceriri nemăsurate şi de tratamentul brutal al popoarelor supuse, care a împlinit viziunea profetului evreu Ieremia: „Plecat-a din  locul său, ca să pustiască pământul tău; cetăţile tale vor fi stricate şi fără  locuitori.”


sursa: Simon Sebag Montefiore, Monştri. Cele mai malefice personalităţi istorice, de la Nero la Osama bin Laden, traducere: Gabriel Stoian, Editura Litera, 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: