Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (VI) Catherine Parr

Catherine_ParrDupă toate aceste rateuri, Henric încă nu se săturase de sexul opus. După ce a fost executată Catherine, a organizat „o mare cină” în compania a douăzeci şi şase de doamne la propria masă – şi încă treizeci şi cinci la o masă alăturată. Una, în special, i‑a picat cu tronc – Anne Basset: „o făptură tânără şi drăguţă, suficient de isteaţă ca să ajungă la fel de rău ca şi celelalte, dacă i s‑ar fi dat ocazia”, a remarcat ambasadorul Franţei.

Cu toate acestea, femeile deja se cam fereau de Henric – cele două divorţuri şi cele două execuţii constituiau un avertisment de luat în seamă. „În ce condiţie dificilă ajungeau acestea dacă regele, după ce le‑ar fi primit în patul său, ar fi menţionat, din greşeală, că nu fuseseră neprihănite”, se spunea în epocă.

Nu după multă vreme, Henric a căzut pradă disperării. S‑a gândit chiar să o accepte din nou în pat pe Anne de Cleves. Bârfe josnice de acest gen au început să circule de‑a lungul şi de‑a latul continentului, dar sfetnicii regelui şi‑au dat seama în curând că aceasta nu era o soluţie viabilă. Dacă, printr‑o minune, ar fi reuşit să conceapă un moştenitor cu Anne, succesiunea ar fi ridicat câteva insurmontabile probleme de natură constituţională.

În cele din urmă, în loc să‑şi asume riscul alegerii încă unei neveste tinere, Henric şi‑a îndreptat atenţia către o femeie în cazul căreia nu era nevoie să se pună problema virginităţii, fiind vorba de o văduvă care îngropase deja doi soţi.

Catherine Parr era, la fel ca toate miresele englezoaice ale lui Henric, o verişoară îndepărtată a sa, cu toate că aceasta spune poate mai multe despre cercul restrâns al aristocraţiei britanice decât despre înclinaţia subconştientă a regelui către incest. Se măritase la numai şaptesprezece ani cu un smintit, Edward Broughton, mort în 1532. Rămasă văduvă şi fără copii, s‑a căsătorit apoi cu lordul Latimer, care era cu două decenii mai mare decât ea şi cu doi ani mai tânăr decât regele. De‑a lungul celor zece ani de măritiş, lordul Latimer a fost mai mult bolnav. Apoi, când acesta a ajuns, într‑un sfârşit, pe patul morţii, Catherine s‑a îndrăgostit de chipeşul, însă cinicul frate al lui Jane Seymour, Thomas, cu care spera să se mărite după decesul soţului.

În această etapă, Henric deja îşi manifestase interesul în ceea ce o privea, făcându‑i avansuri chiar înainte ca Latimer să fi murit. Cu toate că sentimentele lui Catherine se îndreptau în altă parte, dorinţa regelui nu putea fi refuzată. Astfel că, la 12 iulie 1543, Henric al VIII‑lea s‑a însurat pentru ultima dată în viaţa lui.

Această nouă căsătorie nu a mulţumit pe toată lumea. Catherine nu era o frumuseţe şi, în vreme ce Anne de Cleves nu se simţise nici umilită, nici surprinsă de decizia lui Henric de a se însura cu tânăra Catherine Howard, ultima lui alegere i se părea o adevărată insultă. La urma urmelor, Henric nu se însura cu Catherine ca să zămislească un moştenitor.

Regele era acum atât de gras, încât în jiletca lui ar fi încăput trei oameni normali. În plus, Catherine Parr trecuse deja prin două căsătorii, fără să aibă copii. Anne s‑a oferit să renunţe la generoasa ei pensie, cu condiţia să fie lăsată să se întoarcă la Cleves. Dar, atâta vreme cât regele era în viaţă, ea nu avea voie să părăsească Anglia.

Regele nu ascundea faptul că „îşi făcuse plinul” de neveste tinere şi că acum se însura doar pentru a nu rămâne singur. Astfel, regina Catherine a ocupat o odaie mică situată lângă dormitorul lui Henric – o dovadă a faptului că acesta o vedea mai degrabă ca pe un fel de îngrijitoare decât ca pe o parteneră de aşternut. În orice caz, se pare că regina Catherine l‑a mulţumit pe rege, până la moartea acestuia, survenită la 7 februarie 1547.

Henric fusese rănit în timpul unui turnir din 1524; prost tratată, rana de la picior a supurat şi a prezentat ulceraţii până la moartea regelui. Aceasta îi provoca dureri de nedescris, în special în anii din urmă, în care regele se îngrăşase peste măsură. Se poate doar presupune că în acei ani sexul devenise pentru el o corvoadă.

În ciuda acestui fapt şi a impotenţei lui recurente, regele a încercat de‑a lungul domniei sale să zămislească mai mulţi moştenitori – folosindu‑se de femei cât mai tinere, în speranţa că acestea sunt mai fertile. Henric ştia prea bine că, în trecut, ţara fusese sfâşiată de problemele succesorale şi că acestea s‑ar fi multiplicat dacă moştenitorul tronului ar fi fost de sex feminin.

Partea a cincea AICI


sursa: Nigel Cawthorne, Viața amoroasă a regilor Angliei, Traducere și note de Andrei Covaciu, Corint, 2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: