Piramidele

egipt piramideÎn Egipt, credința oamenilor în viața de după moarte a determinat construirea piramidelor, destinate a fi morminte ale faraonilor (regilor).

La început, au fost construite piramide în trepte, mai mici, numite mastaba. Acestea au fost ridicate din cărămizi nearse, apoi din blocuri de piatră.

Marea piramidă a faraonului (regelui) Keops, de pe platoul Gizeh din Egipt, se numără printre cele șapte minuni ale lumii antice, fiind singura dintre acestea păstrată până în zilele noastre. Piramida a fost construită în urmă cu aproximativ 4500 de ani, din peste 2,3 milioane de blocuri de piatră, având înălțimea de aproape 150 de metri. Alături de ea se înalță piramidele faraonilor Kefren și Mikerinos.

Egiptenii erau convinși că există viață după moarte, astfel că, pentru a trăi veșnic, corpul uman trebuia conservat cât mai bine. De aceea, ei au dezvoltat procesul mumificării.

Construcții în formă de piramidă au fost ridicate și în alte regiuni din Orientul Antic, precum în Mesopotamia (ziguratele) și în China.


sursa: Magda Stan, Istorie: manual pentru clasa a V-a, Bucureşti, Litera, 2017


Ce este o piramidă? Primul cuvânt care ne vine în minte când spunem Egipt, este piramidă. Piramida este un mormânt monumental înălţat la porunca faraonului. Faraonul este regele Egiptului. În Egipt există câteva zeci de piramide, cu dimensiuni şi forme diferite. La început, sunt construite piramide în trepte, prima fiind înălţată de faraonul Djoser. Are şase trepte şi o înălțime de 60 m. Piramidele au drept scop să protejeze trupurile regilor şi bijuteriile lor, mobilierul aflat în camera funerară şi altele. Aceste obiecte aflate acolo urmează să fie folosite de faraoni în viaţa de apoi. Astăzi, piramida este un important izvor istoric. Ea ne arată gradul de dezvoltare a Egiptului într-o anumită perioadă istorică. De asemenea, ne oferă informaţii despre practicile religioase şi despre cât de puternic este faraonul.

Cum se construieşte o piramidă? Piramidele nu sunt construite de extratereştri, ci de oameni, cu ajutorul calculelor matematice, planurilor şi uneltelor lor. Nu ştim cu exactitate cum au ridicat constructorii pietrele în absența scripetelui. Cele mai veridice sunt teoriile care arată că sunt ridicate cu ajutorul unor rampe. Pe aceste rampe sunt transportate, pe sănii, blocurile de piatră de mai multe tone.

Descrierea unei piramide. Piramida lui Keops — numită şi Marea Piramidă — este construită pe platoul Giza, lângă Cairo. Ea face parte din ansamblul celor trei Mari Piramide de la Giza (Gizeh), alături de Piramida lui Kefren şi de Piramida lui Mikerinos. Este una din cele şapte minuni ale lumii antice. Istoricul grec Herodot precizează că pentru construirea Piramidei lui Keops lucrează echipe de câte 100 000 de oameni, timp de 20 de ani. Sunt folosite câteva milioane de blocuri de piatră, fiecare bloc cântărind, în medie, 2,5 tone.


sursa: Valentin Băluțoiu, Maria Grecu, Istorie. Manual pentru clasa a V-a, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2017


Oamenii credeau în viața de după moarte și pentru aceasta își construiau morminte. În Egipt, pe platoul de la Gizeh (Cairo), faraonii Keops, Kefren și Mikerinos și-au înălțat morminte colosale, singurele „minuni”, dintre cele șapte ale lumii antice, care au rezistat până astăzi, apărate parcă de la distrugere de marele Sfinx. Ele sunt o mărturie vie a științei și priceperii vechilor egipteni, secretele lor trezind în continuare curiozitatea cercetătorilor. Alți faraoni și familiile lor și-au săpat mormintele în stâncă (hipogee), luând astfel naștere două mari necropole (cimitire), Valea Regilor și Valea Reginelor, în apropiere de Teba. Majoritatea însă au fost devastate de hoți, singurul aproape intact descoperit de arheologi fiind cel al faraonului Tutankamon, dezvăluind un fabulos tezaur. Mormintele aveau o cameră mortuară, bine ascunsă, în care era depusă mumia așezată într-un sarcofag, diverse alte coridoare și încăperi în care se depozitau obiecte de mobilier, pisici mumificate, bărci, amulete (talismane) și tot ceea ce ar fi fost necesar pentru un trai sigur și îndestulat în lumea de dincolo.


sursa: Doina Burtea, Florin Ghețău, Liuba Sazon-Ghiorghiță, Alina Perțea, Istorie: manual pentru clasa V-a, București, Aramis Print, 2017


Piramidele și templele din Egipt se numără printre edificiile antice pe care le putem admira și în zilele noastre. Aceste structuri enorme sunt construite din blocuri uriașe de piatră cioplită. La Gizeh, lângă Cairo, se înalță și astăzi trei piramide, construite acum 4 500 de ani. Marea Piramidă, ridicată din porunca faraonului Kheops, avea o înălțime de 147 de metri. La construirea acestei piramide au lucrat mii de oameni mai bine de 20 de ani. Este singura dintre cele șapte minuni ale lumii care a rezistat trecerii timpului.

Cum au fost înălțate piramidele? Lucrătorii aduceau blocurile imense de piatră din carierele situate în apropiere. Pe măsură ce piramida se înălța, în jurul acesteia era construită o rampă, pe care erau trase blocurile de piatră. La sfârșit, piramida era acoperită cu plăci de calcar alb. În interiorul piramidei existau mai multe coridoare și camere funerare.

Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le știm despre egiptenii antici provin din mormintele lor. Vechii egipteni credeau în viața de după moarte. De aceea, trupurile faraonilor și nobililor erau păstrate printr-un proces complicat, numit mumificare, iar în mormânt depuneau alimente, îmbrăcăminte și alte lucruri de care defunctul avea nevoie pe lumea cealaltă. Pereții mormintelor erau pictați cu imagini din viața celui decedat, iar textele scrise cu hieroglife povesteau isprăvile acestuia.

Zeii și zeițele vechilor egipteni erau reprezentați cu trup de om și cap de animal. Aceste divinități se numeau Ra, Horus, Osiris sau Isis și reprezentau soarele, cerul, lumea de dincolo sau viața și căsătoria. Aveau zei ai iubirii și războiului, ai agriculturii și științei. Faraonul era și el un adevarat zeu și avea templul său.


sursa: Maria Mariana Gheorghe, Vasile Ionescu, Irina Ema Săvuță, Aurel Constantin Soare, Istorie: manual pentru clasa a V-a, București, Corint Books, 2017

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: